Acţiune de donare de sânge în parohia „Sfinţii Mărturisitori” Valdemoro, Spania

În Parohia Ortodoxă Română Sfinții Mărturisitori, din localitatea spaniolă Valdemoro, s-a desfăşurat  o acțiune voluntară de donare de sânge. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, în cadrul campaniei „Donează din inimă” inițiată la nivel eparhial, în data de 24 aprilie 2016, a avut loc acţiunea în baza unui Parteneriat de Colaborare încheiat cu autorităţile locale.

Un autobuz special însoțit de personal medical de specialitate a fost prezent la Praznicul Floriilor în fața lăcașului de cult, între orele 09.00 -14. 00. Astfel, în jur de 50 de persoane au donat sânge înainte de a participa la Sfânta Liturghie, sau o parte dintre ei, la finalul acesteia.

„ Înțelegând pe deplin semnificația acestui gest filantropic, realizat în pragul Săptămânii celei Mari, credincioșii parohiei au dat dovadă de multă receptivitate și implicare civică, a spus Pr. Dorin Sas, de la Biroul de Comunicare al Eparhei.

Acțiunea a fost coordonată de Ileana Daniela Moldovan, președinta Asociației „ARMONIA” din Valdemoro, beneficiind de sprijinul mediatic al Primăriei Valdemoro și de suportul logistic al Poliției Municipale.

„Activitatea a fost încununată de succes, participând și câțiva donatori spanioli care locuiesc în apropiere. Având în vedere fluxul mare de donatori, cu mult peste așteptări, pentru următoarea acțiune de donare, se va avea în vedere prezența în teritoriu a două microbuze ale Crucii Roșii”, a spus Elena Fernández Gómez din cadrul Departamentului de Promovare, Comunicare și Imagine al Crucii Roșii din Valdemoro.

Comentarii Facebook


Știri recente