29 noiembrie 2017: Slujbă de Priveghere şi Procesiune dedicate Sf. Ap. Andrei la Catedrala Patriarhală

În ajunul zilei de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, la Catedrala Patriarhală va fi oficiată Slujba de Priveghere, care va fi urmată de o procesiune cu racla ce adăposteşte sfintele sale moaşte.

Evenimentul va avea loc după oficierea Slujbei Vecerniei Mari cu Litie şi sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, numeroşi credincioşi.

După ce va fi înconjurat lăcaşul de cult, credincioşii participanţi la pelerinaj vor avea posibilitatea de a aduce cinstire sfintelor odoare ce vor fi așezate în Catedrala Patriarhală.


Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul României și al Catedralei Naționale


În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.

Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Foto Credit: Arhivă ZL

Comentarii Facebook


Știri recente