Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit miercuri, 30 noiembrie 2016, în Biserica Ortodoxă. În România, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român. De aceea, numeroase mănăstiri și biserici de mir l-au luat ca ocrotitor și îl prăznuiesc în fiecare an, organizând ample evenimente religioase și culturale, sfântul fiind ocrotitorul românilor de pretutindeni.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.
Datorită evlaviei pe care o au credincioșii ortodocși români față de Sfântul Apostol Andrei, a fost ales drept ocrotitor al Catedralei Mântuirii Neamului, fiind cel de-al doilea hram. Primul hram al lăcașului de cult este Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor). În 29 noiembrie 2007 a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naționale pe terenul din Calea 13 Septembrie, Bucureşti. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Moaștele sale au fost aduse pentru prima dată în țara noastră la Iași, în anul 1996. De numele Sfântului Apostol Andrei este legată și originea Bisericii dreptmăritoare din România. Din mărturiile istoricilor și din Sfânta Tradiție reiese că Sfântul Andrei este și primul propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri daco-romani. Deci, creștinismul românesc are origine apostolică.
Sfântului i-au fost încredințate spre evanghelizare ținuturile din preajma Mării Negre. Este cert că în drumul său Apostolul Întâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică (Dobrogea de azi).
Numai astfel se explică faptul că primul centru episcopal cunoscut pe teritoriul țării noastre a fost la Tomis. De asemenea, tradițiile și obiceiurile populare românești consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoțită la români de bogate și semnificative elemente folclorice.
La noi în țară se află peştera Sfântului Apostol Andrei, fiind cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul României, și considerată Bethleemul creştinismului românesc.
Peştera Sfântului Apostol Andrei este aşezată într-o poiană din pădurea Migilet, din marginea localităţii Ion Corvin, judeţul Constanța, în vechea provincie romană Scythia Minor, la numai câţiva kilometri de cetatea antică Adamclisi şi de monumentul Tropaeum Traiani. Tradiţia şi unele descoperiri arheologice acreditează această peşteră ca fiind locul în care, pentru o perioadă de timp, a locuit însuşi Apostolul Andrei, ajuns pe meleagurile strămoşilor noştri geto-daci în misiunea lui de propovăduire a Evangheliei.
Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Peste 700.000 români își aniversează ziua onomastică de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.