Sfântul Cuvios Moise Etiopianul
Sfântul Cuvios Moise Etiopianul (secolele IV-V) a fost în prima perioadă a vieţii tâlhar. Înțelegând că Dumnezeu l-a ajutat să scape din mai multe primejdii, s-a hotărât să renunţe la tot şi s-a călugărit, pocăindu-se pentru păcatele sale. Mărturisea că s-a luptat atât de mult cu diavolii care-l ispiteau neîncetat, încât uneori cădea aproape mort.
Datorită pocăinţei sale a reuşit să convertească mai mulţi tâlhari care au devenit monahi şi părinţi îmbunătăţiţi. Când Sfântul Cuvios Moise avea 75 de ani mănăstirea a fost atacată de păgâni, însă Sfântul Moise nu a vrut să fugă din calea păgânilor, ci a ales să moară, spunând că astfel își ispăşeşte faptele.
Troparul, glas 1:
Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat de Dumnezeu Purtătorule, Părintele nostru Moise; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereștile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce Ți-a dat Ție putere; slavă Celui ce Te-a încununat pe Tine; slavă Celui ce lucrează prin Tine tuturor tămăduiri.
Dreptul Iezechia
Dreptul Iezechia (721-691 î.Hr.) era fiul regelui necredincios Ahaz. Viaţa Dreptului Iezechia e descrisă în Vechiul Testament, cartea a 4-a a Regilor, capitolele 18-20.
A devenit rege al regatului Iuda la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit la Ierusalim timp de 29 de ani. Înflăcărat adorator al Adevăratului Dumnezeu, Iezechia a redeschis Templul lui Solomon.
În vremea sărbătoririi Paştelui evreiesc, la care a invitat pe toţi supuşii regatului lui Israel, Iezechia dădu ordin să se distrugă idolii din tot regatul, reamintind oamenilor cum fuseseră pedepsiţi stramoşii care se lepădasera de Dumnezeul cel Adevărat. După aceasta, idolatria a încetat nu numai în regatul lui Iuda, ci în multe locuri din regatul lui Israel.
Pentru aceasta, Dumnezeu l-a scapat de duşmani şi i-a îndeplinit rugăciunile. Astfel, în al patrusprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian Senaherib, fiu al lui Salmanasar, cucerind Israelul, şi-a adunat forţele pentru a începe război împotriva lui Iezechia.
Regele asirian cuceri fortareaţa Lachis şi trimise o armată spre Ierusalim, cerând ca regele iudeu să se predea. Iezechia s-a întors către Dumnezeu în rugăciune şi un înger al Domnului doborî 185.000 de soldaţi de partea asiriană.
La puţin timp după retragerea lui Senaherib, Iezechia se îmbolnăvi. Profetul Isaia veni la el prin voia lui Dumnezeu şi îi spuse să îşi pună ordine în ale sale, pentru că va muri în curând. Dar puterea rugăciunii lui Iezechia fu atât de mare încât Dumnezeu îi prelungi viaţa cu încă cincisprezece ani.
Rugăciunea sa era înflăcărată când implora ajutorul lui Dumnezeu. Dar şi mai fierbinti erau rugăciunile sale de mulţumire.
Iezechia a murit la vârsta de 54 de ani şi a fost îngropat cu înalte onoruri la Ierusalim. Amintirea Dreptului Iezechia se prăznuieste şi în Duminica iertării (a lăsatului sec de brânză), în Duminica Sfinţilor Strămoşi şi la 28 august.
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul
Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în anul 1897 în insula Paros, din Marea Egee. Odrăslit în familia credincioasă, cu mulți copii, a lui Gheorghe (Kottis) şi a Mariei, a primit la Sfântul Botez numele Francisc. Fiind isteţ şi înțelept din copilărie, şcoala vieții, cu greutăţile şi întâmplările ei, l-a învățat să cunoască atât cinstirea lui Dumnezeu, cât şi deşertăciunea acestei lumi.
Trăind puțină vreme în lume ca mirean și trudind pentru a-și sprijini familia după moartea tatălui, a primit în scurt timp, prin descoperire dumnezeiască, chemarea de a alege calea vieții monahale. Căutând Părinți încercați în făptuire şi în vedere duhovni- cească, a venit în Sfântul Munte Athos, unde a rămas, cu statornicie şi răbdare, vreme de 38 de ani, nevoindu-se în chip bineplăcut lui Dumnezeu şi stăruind în multe osteneli monahale.
A primit tunderea în marele şi îngerescul chip, devenind schimonah, în anul 1924, în peştera Cuviosului Atanasie Athonitul, care aparține de Marea Lavră. A strălucit în nevoințe la Katunakia şi la Schiturile Sfântul Vasile şi Sfânta Ana Mică. Aici şi-a întemeiat obştea cu care s-a aşezat în cele din urmă la Noul Schit, care ține de Mănăstirea Sfântul Pavel.
Acest Părinte purtător de Dumnezeu, nevoitorul cel luminat de harul Preasfântului Duh, un adevărat Avvă de Pateric din vremurile noastre şi „un duhovnicesc general de oşti”, cum după dreptate a fost numit, L-a iubit pe Dumnezeu din toată puterea, din tot sufletul şi din tot cugetul său şi s-a luptat cu asprime din tinereţe să biruiască pe omul cel vechi, cu patimile și poftele lui.
După opt ani de aprigă și neclintită nevoință, a primit darul nestricăcioasei curății sufletești. S-a învrednicit de arătări cerești și a fost dăruit din belşug cu harisma străvederii și a înainte-vederii.
Păşind pururea în chip bineplăcut lui Dumnezeu pe calea cea strâmtă şi cu osteneli a vieții monahale, a devenit Părinte duhovnicesc a sute de călugări. Astfel, s-a făcut pildă monahilor, lucrător sârguincios al trezviei, nedorind să se arate oamenilor, chip al isihiei, dascăl neînşelat al viețuirii monahale, împlinitor cu fapta al teologiei Sfântului Grigorie Palama despre lumina necreată, trăind taina unirii cu Dumnezeu prin desăvârșita lepădare de sine şi prin împărtăşirea de energiile necreate ale Duhului Sfânt.
Astfel, s-a arătat vrednic următor al predaniei isihaste și filocalice; a fost înțelept povățuitor în vremuri de cumpănă, când râvna fără socoteală fărâmița unitatea Bisericii şi smulgea din sânurile ei mulți monahi şi creştini evlavioşi. S-a arătat şi înnoitor al Sfântului Munte, fiind Părinte duhovnicesc al unor vestite chinovii athonite din zilele noastre, dar și al unor monahi şi monahii din afara Sfântului Munte.
Deşi nu a primit educația lumească, decât cea elementară, trăia în isihie şi singurătate, cel mai adesea zăvorât, dar împărtăşea cu inima durerile şi necazurile celor din lume. Făcea aceasta prin neîncetata sa rugăciune, ascultată de Dumnezeu, dar şi prin scrisorile lui simple, însă înțelepte, izvorâte din viața sa de nevoință, precum şi prin celelalte puține scrieri ale lui, prin care mângâia întru Domnul şi povățuia fără primejdie pe căile mântuirii multe suflete din lume, care însetau după Dumnezeu.
Istovit de ostenelile nevoințelor sale şi de bolile şi de durerile trupului, la vârsta de 62 de ani şi-a dat sufletul cu pace, la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1959, în Coliba Buna Vestire de la Noul Schit, după făgăduința pe care Preacurata însăşi i-o dăduse.
După adormirea sa, vreme de zeci de ani a sprijinit cu prisosință – prin pilda, prin scrierile şi mijlocirile sale – renaşterea şi înflorirea duhovnicească a Sfântului Munte, care începuseră deja să se înfăptuiască prin virtutea şi nevoința aleşilor săi ucenici, deveniți mai târziu Stareți şi Părinți duhovniceşti ai multor obşti athonite.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, învredniceşte-ne și pe noi în pocăinţă şi cu dumnezeiască râvnă să străbatem viața aceasta şi mântuieşte sufletele noastre, ca un bun şi iubitor de oameni. Amin.
Tropar, glas 1
Pe propovăduitorul cel cuvios al smereniei care i-a uimit pe îngerii din cer cu sfânta sa viață, pe neadormitul lucrător al trezviei, vistierul rugăciunii inimii și al postului, al blândeții, al fecioriei, al neagoniselii, al dragostei, al înțelepciunii, al nădejdii, al ascultării și al milosteniei, pe Cuviosul Iosif, cel slăvit de Hristos, pe steaua ce luminoasă a Athonului și dascălul virtuții să-l preamărim, cântându-i laudele.
