„Suferința, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedește că răstignirea nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare”. Este doar un citat din opera vastă Jurnalul Fericirii, lăsată posterităţii de părintele Nicolae Steinhardt. Miercuri, 30 martie 2016, se împlinesc 27 de ani de la moartea părintelui Nicolae Steinhardt, evreul convertit la Ortodoxie în închisoarea de la Jilava.
Virtuțile devin eficace doar când sunt puse în slujba Binelui
Eseistul, criticul literar, juristul, publicistul și scriitor român şi-a luat numele de Nicolae și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul Fericirii, și a fost doctor în drept constituțional.
Părintele Nicolae a fost un susţinător al credinţei.
„Ne lepădăm de Hristos aderând la o doctrină ateistă (…) ruşinându-ne şi ferindu-ne să ne facem semnul Sfintei Cruci, ruşinându-ne şi ferindu-ne să fim văzuţi intrând într-o biserică ori rostind acele cuvinte sau făcând acele gesturi care ne-ar putea descoperi drept creştini.” (Dăruind vei dobândi, N Steinhardt, 2006, ed. M-rea Rohia)
Născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască, este fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt. Între anii 1919–1929 urmează cursurile școlii primare (în particular și la școala Clementa), și ale liceului Spiru Haret, printre colegii de aici numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu. Este autorul cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar.
Dumnezeu, în care spui că nu crezi, crede El în tine
La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, starețul mănăstirii Rohia, îl integrează în obștea mănăstirii. La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii, iar în paralel își intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: Geo Bogza – un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp și spațiu (1987) și Prin alții spre sine (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.
