Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Mucenic Mamant

A fost fiul patricianului Teodot, iar mama sa a fost Rufina. În timpul persecuțiilor din secolul al III-lea, aceștia au fost aduși din provincia Gangara la guvernatorul Cezareei Capadociei, Faust, unul dintre aprigii prigonitori ai creștinilor. Fiind întemnițați, Rufina a născut pe Sfântul Mamant în temniță, după care a murit fiind martirizată.

La porunca lui Dumnezeu o femeie pe nume Amina a luat în grija sa pruncul Rufinei. Ajungând la maturitate, Sfântul Mamant s-a remarcat ca și părinții săi în mărturisirea credinței în Domnul nostru Iisus Hristos.

Fiind arestat de către delegatul împăratului Aurelian (270-275), un anume Democrit, este trimis în Egeea, unde se afla împăratul, pentru a fi judecat și osândit chiar de împărat, deoarece făcea parte dintr-o familie nobiliară.

Nevrând să renunțe la credință și mărturisind pe Mântuitorul Iisus Hristos ca singurul Împărat al cerului și al pământului, el a fost supus la chinuri și a suferit moarte martirică în anul 275.

Tropar – Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Mamant, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sfântul Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului (582-595)

A trăit în vremea împăraților Justin al II-lea (565-578), Tiberiu al II-lea (578-582) și Mauriciu (582-602). Patriarhul Eutihie al Constantinopolului l-a povățuit să îmbrace haina monahală.

După mutarea Patriarhului Eutihie la Domnul, Ioan a fost ales Patriarh în locul lui. I se spune postitorul, pentru viața lui de postiri și rugăciuni necurmate.

Pentru aceasta Dumnezeu l-a învrednicit cu darul săvârșirii minunilor și al proorocirii. A fost îngropat în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol.

Tropar – Glasul 4

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ioan, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Comentarii Facebook


Știri recente