Vâlcea: Cea mai veche culă din România va fi achiziţionată de autorităţile locale

Cula Greceanu de la Măldăreşti va fi achiziţionată de Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea, conform unui proiect de hotărâre aprobat marţi de consilierii judeţeni.

Deoarece Ministerul Culturii a renunţat la dreptul de preempţiune al statului român de a cumpăra aceste monumente istorice (cula şi anexele – n.r.), Consiliul Judeţean Vâlcea va întreprinde demersurile legale pentru achiziţionarea şi includerea în patrimoniul public al judeţului Vâlcea a Ansamblului Culei Greceanu, monument istoric ce datează din secolul XVIII, se menţionează într-un comunicat a CJ Vâlcea, citat de Agerpres.

CE SUNT CULELE?

Culele răspândite pe teritoriul României reprezintă un tip de locuință fortificată, cu volumetrie simplă și compactă, cu plan pătrat sau dreptunghiular, având două sau trei niveluri, cu rol de apărare și de veghe, dar și de locuire permanentă.

Amplasate în zona de deal, izolate, pe locuri care conferă o bună vizibilitate asupra teritoriului înconjurător, ele au fost construite începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea de mica boierime din mediul rural, pe fondul stării de nesiguranță, determinată de expedițiile de jaf ale pașalelor turcești rebele de la sud de Dunăre, în contextul incapacității domniilor fanariote de a asigura protecția teritoriilor aflate la depărtare de capitală.

CULA GRECEANU

Cula Greceanu este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice de clasă A, de importanţă naţională şi universală, fiind cea mai veche construcţie de acest tip din România.

Conform tradiției, la începutul secolului al XVII-lea cula era deja construită. A suferit modificări în anul 1688. Forma actuală a culei datează din secolul al XVIII-lea, fiind refăcută în perioada 1780-1790 de boierul Gheorghe Măldărescu și soția sa Eva.

Citeşte şi: Ultimele cule din România puse în lumină printr-un proiect online

Sursa foto: Cule în lumină/Vlad Eftenie

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…