Despre Părintele Patriarh Teoctist, la prima vedere, s-ar putea crede că s-a spus totul și chiar mai mult decât atât, întrucât, asemenea unui bunic devenit datorită vârstei o adevărată istorie vie, îi făcea mare plăcere să povestească, iar graiul lui care păstra seva arhaicelor cazanii îi servea de minune acestui scop. Vorba lui, desprinsă parcă direct din lumea poveștilor lui Creangă, cucerea până și pe cei mai vigilenți jurnaliști care s-au apropiat de el cu nădejdea cronicarului ales ca să-i scrie povestea. Și câți nu au fost cei care, cu intenții bune sau mai puțin bune, nu s-au încumetat să-l ajute „să scrie istorie”! Celor cu intenții mai puțin bune le-ar fi spus doar că nu-i pot greși pe cât ar putea el să ierte, cerându-le cel mult să scrie cât mai simplu.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
