Un lăcaș care a înfruntat amarul vremurilor

Mănăstirea „Sfânta Treime” Guranda a fost ridicată în anul 1945, cu mijloacele modeste dintr-o perioadă sleită de suferințele războiului, rasă apoi cu buldozerele de comuniști, după decretul din ’59, și redusă, timp de 30 de ani, la dimensiunea unei cruci așezate într-o poieniță.

Mănăstirea „Sfânta Treime” Guranda, așezată într-o poieniță de la marginea satului cu același nume, la 40 de kilometri de municipiul Botoșani, este un lăcaș care a înfruntat amarul vremurilor cu tainica putere pe care ți-o dă nădejdea în Dumnezeu. A fost ridicată în anul 1945, cu mijloacele modeste dintr-o perioadă sleită de suferințele războiului, rasă cu buldozerele de comuniști după decretul din ’59, într-un moment când viața monahală începea să prindă aici rădăcini, și redusă apoi, timp de 30 de ani, la dimensiunea unei cruci așezate într-o poieniță, în amintirea fostei mănăstiri.

Renăscută din cenușa vremurilor în entuziasmul anilor â90 și apăsată din nou, încetul cu încetul, de lipsurile materiale, dar și de sărăcia sufletelor, micuța mănăstire de maici de la marginea satului Guranda încearcă astăzi să pună o nouă piatră de temelie în scurta, dar zbuciumata sa istorie. O istorie ce se confundă, în mare parte, cu viața și nădejdea nestrămutată în Dumnezeu a celei care a ridicat-o și i-a fost stareță până aproape de sfârșitul vieții.

O mănăstire ridicată cu ajutorul foștilor luptători de pe front

În anul 1945, maica Teodora Voloșincu, cu binecuvântarea mitropolitului de atunci al Moldovei, vrednicul de pomenire Irineu Mihălcescu, se întoarce de la Mănăstirea Buciumeni, unde se afla sub ascultare, pe meleagurile natale, pentru a ridica în aceste locuri o mănăstire. Într-o perioadă marcată de suferința războiului și de o sărăcie cruntă, maica Teodora reușește, cu ajutorul unei colecte publice sprijinite mai ales de militari și ofițeri ai Armatei Române, să ridice o biserică închinată cinstirii eroilor căzuți pe frontul de luptă. Terenul mănăstirii a fost cumpărat de la moștenitorii unei familii boierești din zonă și, cu mijloacele modeste pe care le avea la dispoziție, maica Teodora împreună cu alte câteva maici și ajutată de credincioși au ridicat o bisericuță și un corp de chilii din lemn și pământ.

Obștea monahală a început să se înmulțească apoi, de la an la an, Mănăstirea Guranda ajungând să numere 30 de viețuitoare, dintre care trei maici sunt și astăzi aici.

Liniștea vieții monahale nu avea să dureze însă prea mult, căci în anul 1959 regimul comunist a promulgat sinistrul Decret 410, prin care monahii și monahiile erau „evacuați”, în cea mai mare parte, din mănăstiri. La Guranda însă, micuța așezare monahală ridicată cu atâta trudă a fost nu doar părăsită din ordinul comuniștilor, ci a dispărut cu totul sub șenilele buldozerelor.

„Câte eforturi și câte rugăminți nu s-au făcut în anii ce au urmat pentru reînființare… Maica stavroforă Teodora a înaintat demersuri peste demersuri, inclusiv până la Ceaușescu. Toate au rămas fără răspunsul așteptat”, povestește actuala stareță a Mănăstirii Guranda, stavrofora Gabriela Turiceanu.

În ciuda răspunsurilor potrivnice, maica Teodora, nevoită să se retragă din mănăstire la casa părintească, și-a păstrat vie speranța că va veni ziua când se va putea întoarce în adevărata casă. „Îmi amintesc cum ne lua pe toți nepoții cu ea și ne ducea în poiana unde nu mai erau decât o cruce și un copac cu mere. Ne povestea, cu lacrimi în ochi, că în acel loc e casa ei și că acolo se va întoarce într-o zi. Noi credeam că sunt povești, pentru că am crescut cu istorisirile ei despre mănăstirea închinată eroilor neamului. Mă bucur că Dumnezeu i-a răsplătit speranța și credința”, își amintește doamna Aura, una dintre nepoatele maicii Teodora.

Începutul anului 1990 avea să aducă speranța unei noi lumi, iar pentru maica Teodora acest lucru a însemnat, în primul rând, mult-așteptata întoarcere acasă. La fel cum procedase cu 45 de ani în urmă, cu binecuvântarea primită de la arhiereu, a inițiat din nou o colectă publică și, împreună cu maicile care au revenit în jurul ei și ajutată de o serie de oameni inimoși, a ridicat o biserică și un corp de chilii modeste pe locul fostei mănăstiri. În 1991, lăcașul a fost sfințit și a primit hramul „Sfânta Treime”, iar în anii ce au urmat, maica Teodora a inițiat și ajutat la ctitorirea altor cinci biserici în satele din împrejurimile mănăstirii care nu aveau lăcașe de rugăciune. S-a stins din viață în anul 2007, în prima zi de Crăciun, împăcată cu gândul că și-a făcut datoria de bun creștin, dar păstrând totuși o urmă de nemulțumire în suflet.

„Le spunea maicilor că și-ar fi dorit să construiască mai multe biserici, mai ales în satele care nu aveau lăcașe de închinăciune. Acesta a fost țelul vieții ei și modul în care și-a dorit să slujească Lui Dumnezeu, dar și mântuirii semenilor”, explică maica stareță Gabriela Turiceanu.

O biserică nouă care să dăinuie peste veacuri

În luna septembrie 2012, Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat începutul lucrărilor la noua biserică a Mănăstirii Guranda, biserică ce va cinsti, pe lângă hramul Sfintei Treimi, și pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, născut pe meleagurile Botoșanilor, în satul Crăiniceni.

„Vechea biserică a mănăstirii, construită cu mijloacele foarte modeste pe care maicile le-au avut la dispoziție, era măcinată de vreme și nu mai rezista multă vreme. Am încercat inițial să o consolidăm, dar costurile erau foarte mari și nici nu aveam garanția că structura pe care a fost făcută va rezista. De aceea, mai ales că maicile de aici și-au dorit foarte mult construirea unui paraclis cu hramul Sfântului Ioan Iacob, am primit binecuvântarea să facem o biserică nouă, care să poarte și acest al doilea hram. Mulțumim lui Dumnezeu și tuturor credincioșilor care au venit alături de noi spre a ne da ajutor și nădăjduim să ridicăm o biserică frumoasă, într-un autentic stil moldovenesc, care să dăinuie peste veacuri și care să fie mângâiere atât credincioșilor, cât și maicilor care s-au nevoit atât de mult și în vremuri atât de grele, pentru ca aici, la Guranda, să avem o poartă spre Cer”, a spus maica stareță Gabriela Turiceanu.

Acces spre Mănăstirea Guranda: DN 29D Botoșani-Trușesti (32 km) – sat Guranda (7 km), apoi se face stânga, urmând indicatorul spre mănăstire (2 km)

(Reportaj publicat în Ziarul Lumina din 9 martie 2013, apărut sub semnătura lui Bogdan Cronț)

Comentarii Facebook


Știri recente