Ultimul mare pelerinaj din 2019 a adunat peste 15.000 de persoane la Peștera Sfântului Andrei

Ultimul dintre marile pelerinaje anuale din România a adunat peste 15.000 de persoane în Constanța, la Mănăstirea „Peștera Sfântului Andrei” din comuna Ion Corvin.

Credincioși din toate zonele țării au mers sâmbătă, 30 noiembrie 2019, să se închine în locul unde părintele spiritual al românilor s-a adăpostit pe când propovăduia creştinismul în Sciția Mică.

Pelerinii au avut ocazia să aducă cinstire mai multor sfinte moaște: ale Sfântului Andrei din patrimoniul mănăstirii, ale Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului, aduse din Muntele Athos, și ale Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Teodosie împreună cu un sobor de ierarhi din România, Grecia și Bulgaria.

Pelerinajul de pe 30 noiembrie la peștera Sfântului Apostol Andrei este unul dintre marile pelerinaje anuale ale românilor, alături de cel de pe 15 august la Mănăstirea Nicula, cel de pe 14 octombrie la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași și cel de pe 27 octombrie la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou din București.

Foto credit: Vali Vadanoiu

Comentarii Facebook


Știri recente