Ediția a patra a romanului „Ultimul Constantin. Romanul Brâncovenilor”, scris de Ileana Toma, a apărut de curând la Editura Cuvântul Vieții. Pornind de la cartea care prezintă viața Sfântului Constantin Brâncoveanu, am vorbit cu autoarea despre „Constantin al meu”, cum îl numește ea pe Sfântul Voievod Martir, și despre viața sfântă a acestuia oglindită în paginile romanului.
Doamnă Ileana Toma, v-ați născut în anul 1935 într-o familie de preot cu patru copii, refugiată din Basarabia. Cum a fost viața de refugiat?
Am dus-o foarte greu, practic lucrez de la 11 ani, însă am fost foarte mult ajutată de profesorii mei în liceu. În penultimul an de liceu mi s-a spus că nu mă vor primi în ultimul an. Era în 1952. Atunci mi-am dat ultima clasă în particular, dar luasem un concurs, „I,L, Caragiale”, pe țară, organizat, culmea, de ARLUS (Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică). Când m-am dus să mă înscriu la Medicină, mi s-a spus să plec, că nu o să aflu nici măcar în ce sală am fost repartizată. Am venit acasă și tatăl meu a hotărât să trag la sorți. Dintr-o căciulă cu multe bilete am tras un bilet pe care scria matematică. Am făcut Facultatea de Matematică. Greu. Era facultate de 5 ani, pentru cercetare, am absolvit și, evident, nu m-au primit în învățământ, dar am fost chemată să lucrez ca cercetător la Observatorul Astronomic. Deci, astronom cu muncă de noapte, observare continuă de stele. Mai târziu, când tatăl meu era foarte bolnav, i-am spus că am avut noroc că am dat la matematică, pentru că munca mea a fost apreciată. Dar tata mi-a răspuns: „N-ai avut nici un noroc, pe toate biletele scria matematică”.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
