Nu departe de drumul ce leagă Iașii de Botoșani, pe vechea moșie a familiei boierilor Cristescu, stă martoră tăcută a ultimului sfert de mileniu o bisericuță de lemn. Construită la 1771, din osârdia și dragostea față de Dumnezeu a boierilor ce-au stăpânit pe rând moșia Cristești, aceasta vine dintr-un timp marcat de grija pentru cele ale sufletului.
În stânga drumului Botoșanilor, în apropierea unei cunoscute vetre spirituale din această parte de țară – Schitul Zosinului, înaintând pe un șleau ce urcă peste ogoare și coboară, apoi, abrupt, șerpuind printre gospodăriile îngropate în verdele verii, se găsește vechea așezare de la Cristești, fostă moșie boierească. Într-o latură a satului, pe locul pe care odinioară se înălța un pâlc de pădure de salcâm, se află biserica de lemn – monument istoric. Un tărâm al liniștii depline, în care intri parcă scuturându-te de tot ce-i zădărnicie în lumea tot mai grăbită în care ne mișcăm. Locul, o poiană întinsă, străjuit de salcâmi bătrâni – urme ale vechii păduri de altădată, pare să fi fost decupat dintr-un alt timp și să fi fost adus aici spre a te ajuta să regăsești firescul legăturii cu Dumnezeu. Mângâiat de soare și binecuvântat de ploile repezi ale verii, verdele împărățește cu vigoare peste toată întinderea din jurul vechiului lăcaș de lemn.
Trec cu sfială pe sub clopotniță și intru în această împărăție tainică. O alee ocrotită de arbori seculari desparte lumea de afară de pacea învăluitoare a lăcașului. Am înțeles, într-o clipită, de ce nici până astăzi, după un sfert de mileniu de când a fost ridicată, sătenii de la Cristești n-au renunțat la bisericuța aceasta modestă, de lemn, și nu și-au ridicat alta mai trainică, de zid. Pentru că aici, între bârnele îmbătrânite, în mirosul dulceag de lemn vechi, sub privirile blajine ale sfinților de pe icoanele înnegrite, și-au așezat viețile, cu cele bune și cele rele, rugându-se neîncetat.
Stilul arhitectural
Biserica este construită din lodbe groase, de stejar, cioplite din bardă, în stil specific lăcașurilor moldovenești. Legenda spune că lemnul ar proveni din Pădurea Ursoaia, ce exista odinioară în apropierea drumului Botoșanilor. Bârnele, dispuse orizontal, sunt încheiate la colțuri „în cheotori” și sunt așezate pe o temelie de piatră de râu. Ulterior, la începutul secolului al XX-lea, biserica a fost blănită cu scândură la exterior, pentru o mai bună protecție a interiorului de frigul și umezeala de afară. Tehnica aceasta se practica frecvent în cazul bisericilor de lemn în acea perioadă. La exterior se remarcă astăzi doar consolele pe care se sprijină acoperișul, celelalte elemente de arhitectură fiind acoperite de scândura de protecție.
Interiorul
Inițial, spațiul din interior al bisericuței era împărțit în pridvor, pronaos, naos și altar. Cafasul de astăzi nu exista. Pronaosul era despărțit de naos printr-un perete cu o ușă laterală. „La 1897 s-a dărâmat acest perete, s-a creat cafasul și a dispărut pronaosul. A rămas doar naosul – un singur trup, așa cum se vede și azi”, explică părintele Macovei. O inscripție lapidară, în slavona veche, de pe portalul ușii de intrare în pronaos, lămurește asupra datei la care lăcașul a fost ridicat: „văleatul 1771”.
Catapeteasma bisericii este cea originală. „Am 24 de ani de când sunt preot aici și am prins mulți bătrâni în viață. Ei povesteau că această catapeteasmă a fost adusă de moșieri de la o biserică din apropiere ce arsese”, spune preotul paroh de la Cristești. În decursul istoriei sale, catapeteasma nu a fost niciodată restaurată. Astăzi, din cauza degradării tot mai accentuate, aceasta necesită de urgență o astfel de intervenție.
Patru icoane de dimensiuni mari, dintre care două reprezentându-i pe Mântuitorul și pe Maica Domnului, sunt cele mai de preț odoare ale acestui lăcaș. Ele constituie, de altfel, și prioritatea numărul unu a părintelui Macovei. „Sunt icoane de patrimoniu, bătute în foiță de aur. Din păcate, sunt destul de degradate. Am obținut anul acesta o sumă de bani de la primărie, trebuie să mai adunăm ceva și sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le putem restaura. La fel, sperăm să putem face ceva și pentru catapeteasmă; să o curățăm măcar”, explică pr. Macovei.
În inventarul bisericuței se mai păstrează o Evanghelie scrisă în greaca veche, probabil adusă de vreun călugăr grec ce ar fi poposit pe meleagurile acestea venind de la Mănăstirea Coșula, din apropiere.
Reparații și intervenții
Primele reparații consemnate în registrele parohiei au fost făcute la 1897, atunci când în interior s-a construit cafasul. Apoi, în 1957, în timpul preoției părintelui Ioan Obuf, s-au făcut reparații generale. „Atunci, biserica era vopsită pe dinăuntru. El a întărit soclul de piatră al bisericii, a căptușit pe dinafară cu scândură și a vopsit”, spune parohul de la Cristești. Ultimele reparații generale au fost făcute de părintele Petrică Macovei, în 2007-2009. În 2007 s-a refăcut din temelii clopotnița, întocmai după tiparele celei vechi, biserica fiind monument istoric. „Clopotnița a fost o urgență, pentru că era extrem de degradată, iar stâlpii de sprijin, practic putreziți. A fost refăcută, cu toată documentația de specialitate aprobată de cei de la Direcția Monumente”, spune pr. Macovei. În 2009 s-a întărit din nou soclul și s-a revopsit exteriorul. De asemenea, a fost schimbată dranița de pe acoperiș.
„De biserică avem nevoie tot timpul”
Bisericuța boierilor Cristescu a fost, de-a lungul istoriei sale, un adevărat centru cultural și spiritual pentru oamenii de aici. În jurul ei s-a adunat mereu întreaga comunitate. Deși, de la începutul secolului trecut, în sat există și o biserică impunătoare, de zid, sătenii care locuiesc pe locul vechii vetre a așezării tot la biserica de lemn se duc, „la biserica noastră”, așa cum spun tot timpul, acolo unde au învățat a cânta la strană, unde și-au botezat copiii și unde și-au petrecut părinții pe drumul către lumea veșniciei. „În jurul bisericii s-a păstrat toată viața satului. Oamenii de aici prețuiau slujitorii bisericii și respectau ceea ce învățau în biserică. Aici a existat cor, viață culturală activă. Oamenii de aici așa spun: „De biserică și de preot avem nevoie tot timpul”, povestește parohul.
Părintele Petrică Macovei e slujitor la bisericuța de lemn a Cristeștilor din 1989. I-s dragi oamenii din parohie. E legat de ei; le știe familiile, necazurile, durerile, dar le e și părtaș la bucurii. A prins în viață, de la venirea sa aici, o seamă de bătrâni, oameni de mare valoare, de la care a aflat tot ce știe azi despre cristeșteni și biserica lor. „Bătrânii satului au fost o comoară. Un gol care nu va putea fi umplut vreodată. Un exponent al acestei lumi, pe ducă de-acum, este și cântărețul bisericii, Nicolae Herghelegiu, de 85 de ani, un dascăl de școală veche. Când am venit aici, încă folosea la strană cărțile în chirilică. M-a ajutat mult ca preot; am avut multe de învățat de la el, iar în sat chiar a făcut cu adevărat cateheză. Biserica a fost sfântă pentru el”, mărturisește părintele.
Lăcașul, închinat Sfinților Arhangheli
Biserica de lemn de la Cristești poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Botoșani. Asemeni altor așezări din ținutul Moldovei de Sus, și aici biserica satului a fost ctitorie boierească, așa cum sunt și bisericile de lemn de la Hilișeu Crișan (construită de boierul Vasile Curt), de la Corjăuți (construită de boierul C. Bașotă), Cervicești (construită de boierul Constantin Miclescu). Sunt doar câteva exemple ce dovedesc purtarea de grijă pentru cele ale sufletului a boierilor ce-au stăpânit pământuri în această parte de țară. Aceste bisericuțe, la fel ca și cea de la Cristești, au rămas apoi moștenire satului. Secole la rând, sătenii din aceste așezări au adus prinos de mulțumire și rugăciune către Dumnezeu în aceste sanctuare ale liniștii și tainei, în care Cerul pare că e un pic mai aproape de noi.
Moșia boierească a Cristeștilor
Așezarea de la Cristești s-a format, se pare, la începutul secolului al XVIII-lea, din familiile lucrătorilor de pe moșia boierească. Vatra veche a satului s-a cristalizat în jurul bisericuței de lemn. „Se presupune că acesta a fost primul lăcaș de închinăciune al satului. De asemenea, primul cimitir de la Cristești tot aici a existat. Și azi se mai văd câteva cruci foarte vechi, de piatră”, a explicat părintele Petrică Macovei.
O parte dintre foștii proprietari ai moșiei se odihnesc, de altfel, în umbra bisericuței pe care strămoșii lor au ctitorit-o: Boldur Epureanu, Teodor Cristescu, Gheorghe Cristescu, Grigore Cristescu. Satul a primit drept zestre, pentru veacurile ce au urmat, nu doar bisericuța de lemn, ci și vechiul conac boieresc, ce a servit ani de-a rândul drept spital comunal.
Amprenta meșterilor lemnari
În zona Botoșanilor, la fel ca în mai toată Moldova, bisericile de lemn prezintă particularități arhitecturale demne de semnalat. În cele mai multe cazuri clădiri scunde, foarte apropiate de tipicul caselor țărănești, bisericuțele din lemn poartă amprenta meșterilor țărani. De o mare frumusețe rămân sistemele de boltire, extrem de variate, atât sub aspectul formei, cât și al decorului. Cercetătorii Ioana Cristache Panait și Titu Elian, autorii unui studiu solid asupra bisericilor de lemn ale Moldovei, susțin că în privința decorului exterior bisericuțele botoșănene poartă amprenta meșterilor lemnari ai locului, „vădind însă mărturiile incontestabile ale conștiinței artistice” a acestora.
Așezate sub poale de codri, pe locul vechilor vetre ale satelor sau chiar în mijlocul așezărilor de azi, bisericile de lemn sunt martorele unui anumit tipar comunitar. Specialiștii plasează tradiția construirii bisericilor din lemn până spre a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca o expresie a prețuirii pe care omul simplu o vădea față de acest material, dar și a măiestriei cu care știa să cioplească și să decoreze lemnul. (Articol realizat de Otilia Bălinișteanu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 17 iulie 2013)
