Sfântul Visarion de la Lainici a fost sărbătorit pentru prima oară

Sfântul Visarion de la Lainici a fost sărbătorit, pentru prima oară, la Mănăstirea Lainici, după proclamarea locală a canonizării sale.

Luni a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat părintele protosinghel Onisifor Petrescu, Starețul Mănăstirii Frăsinei, Pr. Adrian Boldișor și Pr. Cătălin Dan, cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova precum și Pr. Lect. Univ. Dr. Aurel Florin Țuscanu, Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți (Republica Moldova).

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, IPS Irineu a spus că Sfântul Visarion a fost arătat de Dumnezeu ca făcător de minuni încă din timpul vieții.

„Astăzi îl prăznuim pentru prima dată pe Sfântul Visarion, starețul Mănăstirii Lainici, nevoitorul, postitorul, rugătorul și cel care a îndurat chinurile muceniciei. El s-a arătat făcător de minuni încă din viață, iar Dumnezeu a lucrat minuni prin el, pentru că s-a făcut purtător de Dumnezeu”, a spus ierarhul.

Urcuș duhovnicesc: de la Frăsinei la Lainici

Potrivit Mitropoliei Olteniei, Înaltpreasfinția Sa a explicat apoi, parcursul duhovnicesc al Sfântului, de la Mănăstirea Frăsinei, la Mănăstirea Lainici.

„În obștea Mănăstirii Frăsinei, Sfântul Visarion a deprins taina rugăciunii inimii, culegând, asemenea unei albine, florile cele mai frumoase ale vieții duhovnicești. Apoi, la Mănăstirea Lainici, a reînfrumusețat așezământul, a sporit obștea și a continuat tradiția rugăciunii și cântării” .

„Aici, Sfântul Visarion a cunoscut minunile Sfântului Irodion de la Lainici și, în vremuri de prigoană, a ascuns trupul acestuia, păstrându-l cu evlavie. Bunul Dumnezeu a rânduit ca sfintele moaște să fie redescoperite și așezate de noi spre închinare în biserica mănăstirii, unde se află și astăzi”, a adăugat IPS Irineu.

În final, Sfântul Visarion s-a încununat cu cea mai sfântă cunună.

„Viața lui a fost o mărturisire neîntreruptă a credinței, iar suferințele îndurate pentru Hristos au devenit pentru el cunună de slavă și de biruință. Prin moartea sa mucenicească, Sfântul Visarion a împlinit cuvântul Mântuitorului: Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui (Matei 24, 13); Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8)”.

„Sfântul Visarion s-a făcut cu adevărat oglindă a Preasfintei Treimi, în care străluceau virtuțile credinței, nădejdii și dragostei. El a primit cea mai sfântă cunună – cununa muceniciei”, a concluzionat IPS Irineu.

Foto credit: Mitropolia Olteniei


Știri recente