Sfântul Prooroc Ilie, martorul „vremurilor de pe urmă”

Profeții sunt o dovadă clară a faptului că Dumnezeu se raportează prin iubire la lume și la oameni. Unei umanități căzute în păcate, aflate în imposibilitatea de a auzi în mod direct mesajul divin, Dumnezeu îi vorbește prin mesagerii Săi, cu scopul acela de a oferi posibilitatea unei corecte relaționări cu El însuși, dar și cu cei din jur. În acest sens profeții au fost adevărați mesageri divini, vorbind nu de la ei, ci doar ceea ce Domnul le dădea să grăiască, adică au vorbit „purtați fiind de Duhul Sfânt” (I Petru 1, 21). În Scriptura Sfântă profeții sunt puși în relație directă cu Dumnezeu, Cel care îi cheamă, îi inspiră și îi responsabilizează pe fiecare în parte.

Textul biblic prezintă un număr mare de profeți, primul amintit cu acest nume fiind patriarhul Avraam, iar ultimul este „cel mai mare om născut din femeie” (Matei 11, 11; Luca 7, 28), Ioan Botezătorul. Talmudul arată că după intrarea în pământul Canaanului, Duhul Sfânt a inspirat pe profeți, de la Samuel până la Maleahi. Aceeași carte de căpătâi a tradiției iudaice recunoaște că cel mai mare profet a fost Moise, afirmație făcută inițial de cartea Deuteronomului: „de atunci nu s-a mai ridicat în Israel proroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut față către față, nici să săvârșească semnele și minunile cu care Dumnezeu l-a trimis în pământul Egiptului” (34, 10).

Exceptându-l pe Moise, cititorul Sfintei Scripturi poate observa că un număr de 16 cărți ale Vechiului Testament intră în categoria cărților profetice, fiind scrise de oameni ce poartă acest nume. Pe lângă aceștia mai pot fi întâlniți și alți profeți, menționați în cărțile istorice ale Primului Testament. Tradiția iudaică recunoaște existența a 48 de profeți și a 8 profetese, însă numărul lor este mult mai mare. Textul sfânt nu-i reține pe toți după nume, pe unii amintindu-i cu numele, iar în cazul altora prezintă extrem de lapidar acțiunile lor. Dincolo de categoria profeților scriitori, ce marchează în mod cert conștiința cititorului evreu sau creștin, se poate vorbi și de existența unor profeți care vor rămâne definitiv în memoria colectivă a comunităților israelite și creștine. Un astfel de caz este cel al profetului Ilie, descris astfel de Sf. Ioan Gură de Aur: „Pe acel profet vestit, pe îngerul pământesc și omul cel ceresc, pe cel ce merge pe jos, și cârmuia cele cerești, pe omul de trei coți, care mergea întru înălțime, și s-a urcat chiar la bolțile cerului, pe vistiernicul apelor, a cărui limbă a ajuns vistieria apelor și cheia cerurilor; pe omul cel sărac, dar și bogat; pe omul neînvățat, dar și filosof; sărac pentru că nu avea nimic, bogat însă pentru că ținea cu limba sa norii ploii” (Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, trad. Preot profesor Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 2002).

El era originar din Tesba Galaadului, la est de Iordan și întreaga lui activitate a fost legată de viața și istoria comunității israelite din Regatul de nord, ce își avea de ceva timp capitala la Samaria. Ilie trăiește în prima jumătate a secolului al IX-lea î.d.Hr. fiind contemporan cu unul dintre cei mai răi regi ai lui Israel, regele Ahab. Inițial, despre viața profetului Ilie nu se știau decât informațiile pe care textul biblic a crezut că e necesar să le cunoaștem. Cu timpul însă, informațiile despre viața lui se mută din sfera textului inspirat în cea a mitologiei și a legendei. Activitatea lui profetului Ilie este descrisă în cărțile III și IV Regi (capitolul 1) și nu conține nici un fel de informație despre viața personală a acestuia, despre momentul chemării sale la slujirea profetică. Tradiția creștină, în Viețile Sfinților, prezintă de serie de detalii despre viața profetului, detalii ce nu pot fi întâlnite în textul sacru. Se vorbește despre tatăl lui Ilie, Sovac, despre vedenia pe care a văzut-o acesta în momentul nașterii fiului său și despre consacrarea vieții profetului lui Dumnezeu încă din fragedă pruncie. Se observă de aici evlavia pe care creștinii au avut-o încă de la început față de acest profet vechi testamentar, creionându-i viața și tinerețea după modelul vieții Sf. Ioan Botezătorul.

Însă textul biblic nu prezintă nici un fel de informație despre nașterea, copilăria și tinerețea profetului Ilie, după cum nu scoate în evidență nici pe membrii familiei sale. Persoana lui apare ex-abrupto în primul verset al capitolului 17 din III Regi. Modalitatea apariției sale poate fi asemănată cu ce a apariției lui Melchisedec, regele Salemului din relatarea biblică despre patriarhul Avraam (Facerea 14). El este profetul ridicat de Dumnezeu pentru a menține credința adevărată în timpul domniei lui Ahab și a soției sale Izabela. Pentru autorul inspirat al textului Sfintei Scripturi nu era importantă viața profetului de până în acest moment pentru a se opri asupra ei, ci el scoate în evidență doar acele momente care au darul de a sublinia slujirea și propovăduirea lui Dumnezeu de către Ilie.

Însuși numele profetului este legat de această slujire și misiune pe care el o are în mijlocul comunității israelite. Ilie este, potrivit textului biblic, un nume teoforic. În limba ebraică, Eliahu înseamnă „Dumnezeul meu este Dumnezeu” sau „Yahwe este Dumnezeu”. Deci numele pe care îl poartă profetul este prin el însuși o mărturisire de credință. De altfel apariția lui Ilie în relatarea biblică are scopul de a-l conștientiza pe regele Ahab de veridicitatea Dumnezeului legământului avraamic. Aflat în mijlocul unui popor idolatru ce nega prin credința în zeul Baal însăși rațiunea existenței sale, Ilie, locuitorul din Tesba Galaadului simte nevoia de a îndrepta într-un mod anume calea celor de un neam cu el după trup. Glasul conștiinței, credința puternică și râvna nemistuită îl fac pe Ilie acel slujitor neobosit al lui Dumnezeu. Îl transformă dintr-un simplu om, un om obișnuit, într-un lucrător de minuni înaintea oamenilor. Din râvnă și din credință a ieșit Ilie înaintea lui Ahab vestindu-i acestuia seceta ce va urma. Prin credință și dragoste de Dumnezeu profetul Ilie are puterea de a închide cerul timp de trei ani și șase luni. „Și s-a sculat proorocul Ilie ca focul și cuvântul lui ca făclia ardea” descrie Iisus Sirah (48, 1) această lucrare plină de zel a lui Ilie. Scriptura nu îi atribuie profetului Ilie puteri extraordinare, deosebite ci îl raportează mereu la Dumnezeu, la relația lui cu divinitatea: „Ilie era om, cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă și nu a plouat trei ani și șase luni. Și iarăși s-a rugat și cerul a dat ploaie și pământul a odrăslit roada sa” (Iacov 5, 17-18).

Urmând îndemnului lui Dumnezeu, Ilie se retrage la pârâul Cherit, unde setea și-o potelea cu apa din pârâu, iar mâncarea îi era adusă de corbi, „pâine și carne dimineața, pâine și carne seara”. Atunci când a secat și pârâul, profetul Ilie s-a dus în Sarepta Sidonului, unde a poposit în casa unei văduve. Atunci când fiul acesteia a murit, Ilie l-a înviat, dar nu prin propria putere, ci prin puterea pe care o primise de la Dumnezeu, al cărui slujitor și era. Că Ilie face acest lucru prin putere lui Dumnezeu vedem chiar din cuvintele lui: „Doamne Dumnezeul meu să se întoarcă sufletul acestui copil în el!” (III Regi 17, 21).

După trecerea a trei ani, Ilie se arată lui Ahab provocându-i la o „întrecere” pe preoții și profeții lui Baal: și ei, și el să aducă jertfă lui Baal, respectiv lui Dumnezeu și „Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu” (III Regi 18, 24). În zadar au strigat și au înălțat glasurile lor către cer preoții lui Baal, căci nu au primit nici răspuns. Când s-a rugat și Ilie „s-a pogorât foc de la Domnul și a mistuit arderea de tot și lemnele și pietrele și țărâna și a mistuit toată apa care era în șanț” (III Regi 18, 38). Episodul acesta are rolul de a pune în opoziție pe Dumnezeul cel adevărat cu idolii care sunt lipsiți de putere. André Neher (Exilul cuvântului, trad. Ștefan Iureș, Ed. Hasefer, București, 2002) observă o competiție între două realități diferite. Nu se poate vorbi despre Dumnezeu „Care este” („Eu sunt Cel ce sunt”) și despre o divinitate inexistentă. Competiția este între Ilie și preoții lui Baal, ca reprezentanți ai unor persoane ce și-au dovedit existența deja. Pentru că, în cazul lui Ilie vorbim despre „Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov”, în timp ce în cazul preoților idolatri se întrevede demonul care lucrează prin ei și prin Baal, idolul lor. Iar în acest caz, Baal se află în imposibilitatea de a-și manifesta puterea înaintea israeliților, pentru că Dumnezeu îl oprește să facă aceasta. La fel cum demonul nu poate intra nici măcar în turma de porci fără acceptul și permisiunea lui Dumnezeu. Este un caz în care se observă „mărginita putere a diavolului”.

După ce poporul a cunoscut că Domnul este singurul și adevăratul Dumnezeu, a trimis Domnul și ploaie asupra pământului. Uciderea preoților lui Baal ce a urmat jertfei lui Ilie nu a fost pe placul lui Ahab și Izabelei, ci a stârnit mânia acestora încât Ilie a fost nevoit să se refugieze la Beer-Șeba, pe muntele Horeb.

Înainte de a-și încheia activitatea profetică, Ilie își alege ucenic pe Elisei, care era fiul lui Șafat, din Abel-Mehoia, localitate situată în valea Iordanului. Împreună traversează Iordanul, Elisei urmând a fi martor al ridicării lui Ilie la cer, lucru descris în cartea a patra a Regilor „deodată s-a ivit un car și cai de foc și, despărțindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer”.

Datorită ridicării sale cu trupul la cer, Ilie păstrează un loc deosebit în tradiția iudeo-creștină. În Sf. Evanghelii îl găsim pe Ilie prezent la Schimbarea la Față a Mântuitorului de pe muntele Taborului. În tradiția iudaică se spune că în epoca talmudică Ilie stă la sfat cu înțelepții și îi învață sensul cuvintelor Scripturii. În cadrul ritualului Paștelui iudaic, când se pregătesc cele patru pahare de vin ce trebuiesc consumate, se pune un pahar în plus pentru profetul Ilie; acesta însă nu se mai bea.

Cele două tradiții, iudaică și creștină, îl asociază pe Ilie cu vremurile de pe urmă, ca un martor al timpurilor ehatologice. Numai că tradiția iudaică leagă aceste vremuri de venirea Mesia, în timp ce în creștinism apariția lui Ilie va fi la sfârșitul veacurilor, când se va arăta Mesia, dar în slavă, ca drept judecător.

Sursa: doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente