Cuviosul Rafail s-a nevoit în străvechiul așezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al XVI-lea. Acesta a fost cinstit încă din secolul al XVII-lea, mai ales în Moldova, ca unul dintre sfinții români mai mari, ale cărui sfinte moaște le-a căutat, spre a le săruta, însuși Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei.
Sfântul Rafail s-a născut, după unele izvoare, în satul Bursucani, din ținutul Bârladului, fiind fiul unor părinți virtuoși și de neam bun.
Faima despre viața duhovnicească înaltă a călugărilor din „Mănăstirea lui Agapie”, trecând de hotarele Moldovei și chiar dincolo de Carpați, atrăgea pe mulți iubitori de Hristos. Cuviosul, ascultându-și chemarea lăuntrică și purtând întru sine frica de Dumnezeu, vine aici cu dorința de a urma calea cea strâmtă și mult bătătorită de sihaștrii cei din veac. Mult s-a minunat văzând viața de aspră nevoință, rugăciunea și tăcerea părinților agăpeni. Dar mai mult a fost cucerit de duhul dragostei celei nefățarnice. Cu iubirea de Hristos în suflet și cu îndrăzneala cea bună fiind întrarmat s-a făcut ucenic părinților. Învăța de la ei că ascultarea este mai mare decât toate și că numai cei curați cu inima pot intra în împărăția lui Dumnezeu, dar pentru a dobândi neprihănirea este nevoie de multă silință a firii. Pătrunde, cu vremea, tainele vieții duhovnicești, străduindu-se să se asemene părinților în osteneli, rugăciune și smerenie.
După îndelungă ispitire în ascultare, ucenicul a luat pe umerii săi jugul cel bun al lui Hristos și, îmbrăcându-se în chipul cel monahicesc, a primit numele de Rafail care se tâlcuiește „Dumnezeu aduce vindecare”. Cu nemăsurată râvnă se silea să dobândească, deopotrivă, toate virtuțile și, astfel, s-a făcut locaș al tuturor bunătăților duhovnicești, încât toți luau aminte la el, căutând să-l urmeze.
Viața de nevoință a acestui purtător de Dumnezeu este mult învăluită în taină. Dar se știe că părinții agăpeni țineau o rânduială a locului de la care nu s-a abătut nici ascultătorul monah Rafail. Călugării petreceau în lavră, iar cine era întărit și râvnea la viața cea liniștită a pustiei, cu binecuvântare, pleca să se nevoiască în sihăstrie împreună cu un bătrân, mai târziu, poate, și singur. Munții sunt martori tăcuți ai nevoințelor sfinților care au petrecut aici. La tot pasul apar tainițe potrivite nevoinței. Stânci scobite, peșteri, poieni însorite, obcini unde pădurea începe să dispară au fost întotdeauna locuite de si-haștri. Această cale binecuvântată a urmat-o și fericitul Rafail, care, asemenea unui vultur în înălțimi, s-a însingurat în inima muntelui. Pustnicii, acele făclii strălucitoare ce au lu-minat cu viața lor îngerească pustietatea muntelui, i-au dezvăluit tainele lucrării duhovnicești săvârșite cu mintea. Dar desăvârșita călăuză i-a fost liniștea cea sfântă spre aflarea celor cerești, iar prin rugăciunea curată s-a ridicat mai presus de cele pământești și a văzut slava lui Dumnezeu, cât i-a fost îngăduit. Rodul ostenelilor sihăstrești și ale rugăciunii neîncetate a fost dobândirea darurilor înalte, care cu anevoie pot fi înfățișate în cuvânt.
Dumnezeu cel iubitor de oameni, Care vrea mântuirea tuturor, a rânduit ca să fie îndrumător al fraților din obște, căci, prin viața sa îngerească și prin înțelepciunea cea mai presus de fire, pricinuia tuturor uimire. În Condica Sfântă și în pomelnicele vechi este nu-mit Fericitul Stareț Rafail. Toți îl priveau ca pe o icoană a virtuților. Sfeșnic de lumină era sihaștrilor, dar și părinte iubitor creștinilor din satele Moldovei care veneau la el ca la un liman, pentru rugăciuni, tămăduiri și ajutor în tot felul de nevoi, în vreme de pace sau de cumpănă pentru țară.
După trecerea din lumea aceasta, ucenicii, cunoscându-i viața și nevoințele (se spune că se făceau minuni la mormântul său), i-au dezgropat trupul pe care l-au aflat plin de slavă dumnezeiască și bine mirositor. A fost așezat în biserică spre închinare. Odor de mare preț era pentru Moldova, căci veneau credincioșii să se închine la sfintele sale moaște, mai ales la hramul Mănăstirii Neamț, când avea loc pelerinajul la Mănăstirile Neamț, Agapia și Secu. La Agapia Veche acest pelerinaj continuă și azi, cu toate că trupurile întregi ale sfinților sunt tăinuite, dar, se pare, părți din aceste sfinte moaște se găsesc în unele mănăstiri din Moldova.
