Sfântul Cuvios Partenie de la Agapia

Partenie, părintele cel sfânt și minunat, vrednic urmaș al sihaștrilor din Munții Agapiei, a viețuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea. Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care a cunoscut mulți călugări cu înaltă viață duhovnicească din Moldova, îl numără pe Cuviosul Partenie printre sfinții români cărora le-a văzut viața și traiul.

Ucenic al starețului Eufrosin, ctitorul mănăstirii din Livada Părinților, primește din mâinile acestuia tunderea în schima monahală. Cât a petrecut în viața de obște, cât s-a nevoit în sihăstrie, nu putem ști. Tradiția spune despre el că a sihăstrit în muntele Scaunele, după pilda părinților de odinioară. Nevoința lor era aceasta: ziua se rugau în singurătate, mai ales cu Psaltirea, pe care o știau pe dinafară, iar la apusul soarelui, gustau puțin din pâine și legume fierte, după care toată noaptea se nevoiau rugându-se cu mintea (rugăciunea lui Iisus), iar cu mâinile împletind coșuri. Ațipeau doar câte puțin când oboseau, în lavițe (scaune), așezate între trunchiurile de brazi. Această nevoință continua fără întrerupere până dimineața. Ucenicii duceau coșurile la târg, unde le vindeau, iar cu banii astfel câștigați, cumpărau hrană și cele necesare traiului pustnicesc. De la aceste scaune muntele și poiana primit numele de Scaune.

El urcă în acest munte al fericiților ca într-un alt Tabor, când starețul Eufrosin îi îngăduie să meargă la liniște, căci, gustând din dulceața harului dumnezeiesc, duhul îi tânjea după bunătățile ce le naște pustia. Acolo și-a închis porțile simțurilor cu legile lui Dumnezeu ca și cu niște zăvoare și vorbea cu Stăpânul tuturor în rugăciunea cea de taină, iar osteneala îi era desfătare. Cine poate spune nevoințele cele fără de măsură, privegherile cu lacrimi, lupta cu gândurile și duhurile înșelăciunii? Prin răbdarea strâmtorărilor pustiei și uscăciunea trupului, s-a făcut asemenea îngerilor și vrednic viețuitor al mănăstirii celor fără de trupuri.

Acest dumnezeiesc bărbat este numărat în rândul egumenilor Agapiei. Mulți călugări și pustnici s-au mântuit prin rugăciunea și povățuirea sa blândă. Era luminat și plin de toată înțelepciunea, căci dragoste de Sfintele Scripturi și de cărțile Sfinților Părinți având, s-a îngrijit ca frații din obște să nu fie lipsiți de aceste comori neprețuite în vremuri când cu anevoie și cu mare cheltuială se dobândeau.

Avea darul tămăduirii și îndrăzneală la rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Potrivit unor tradiții, scotea și demoni din oameni. Pentru viața sa sfântă, dintotdeauna a fost cinstit de călugări și de credincioși.

Mărturie a viețuirii sale sfinte și minunate este și faptul că, după moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, după rânduiala strămoșească, a fost găsit nestricat. Se spune că se făceau minuni la mormântul său. Cu adâncă evlavie și nădejde veneau să se închine la sfintele sale moaște călugări și credincioși de pretutindeni. Sfintele moaște ale Cuviosului Partenie au fost tăinuite, poate, odată cu ale Cuviosului Rafail. Acești doi mai luminători ai călugărilor întregesc șirul părinților din veac, ce s-au sfințit prin mari nevoințe în „Mănăstirea lui Agapie” și în împrejurimile ei.

Comentarii Facebook


Știri recente