Noua mănăstire „Sfânta Ecaterina“, din judeţul Teleorman, scoate din anonimat, înnobilându-i istoria, o veche aşezare de la graniţa câmpiei cu munţii: Tătărăştii de Sus. O aşezare unde inima locului dimpreună cu inima aşezământului monahal „vibrează în aceeaşi suflare de viaţă, uneori molcomă precum apele de câmpie, alteori tumultuoasă, asemenea pâraielor de munte“, cum sugestiv se spune în istoricul mănăstirii. Zid în zid cu ruinele unei vechi curţi boiereşti, o obşte de numai şase vieţuitori se zideşte astăzi în pacea lui Hristos.
Cetatea Soarelui. Aşa numeau localnicii de odinioară biserica şi curţile medievale din cărămidă, ridicate în Tătărăştii de Sus, aşezare atestată documentar la 1538. Monumentul istoric se cheamă Ruinele Curţilor Bălăceanu, după numele familiei de boieri, căreia tradiţia îi atribuie ridicarea impunătorului aşezământ, începând cu anul 1777. În 1798, în paraclisul curţii, Zoiţa Bălăceanu îl îngropa pe Anghelache Amiras de la Enosu, soţul său, pentru ca în 1817, într-un moment de slăbiciune, aceeaşi să-i dăruiască proprietatea lui Ştefan Bellu. Dar acesta o lasă să se ruineze. În timp, cutremurele, furturile şi degradările au transformat Cetatea Soarelui, locul permanent scăldat în lumina astrului zilei şi în cea ziditoare a Creatorului, într-o sălbăticie. Zidurile curţii s-au năruit treptat, istoria s-a neantizat, buruienile şi gunoaiele au înmormântat cetatea transformând-o într-un loc oarecare, numit de localnici La Ziduri. Aici, în 2009, după două secole de sălbatică uitare, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, s-a pus piatra de temelie a actualei mănăstiri.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
