Calendar ortodox – 8 februarie

Sfântul Teodor Stratilat

A trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), fiind cu neamul din cetatea Evhania (aproape de Evhaita, îm Asia Mică). Şi a fost în oaste stratilat, adică general, iar împăratul îi încredinţase cârmuirea cetăţii Heracleea, din ţinutul Pontului.

Sfântul întrecea pe mulţi cu virtuţile sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvântului şi mulţi căutau să-l aibă prieten. Până şi împăratul Liciniu dorea să-l întâlnească.

Auzind, însă, că acest dregător al său nu numai că s-a îndepărtat de cinstirea zeilor, dar se ostenea şi cu propovăduirea credinţei în Hristos şi îndeamna pe toţi să se lepede de închinarea idolilor, împăratul a hotărât să-l cerceteze el însuşi şi, de nu se va întoarce, cu înfricoşătoare moarte să-l piardă.

Astfel, împăratul a venit în Heracleea şi, la cererea Sfântului Teodor, i-a dat acestuia îngăduinţa să ia idolii de aur acasă la el, spre a-i cinsti după datină.

Dar, ducându-i acasă, Sfântul a sfărâmat idolii în bucăţi şi i-a împărţit săracilor. Iar după ce s-a făcut ziuă, un sutaş a spus împăratului că a văzut capul de aur al zeiţei Artemida – zeiţa care fusese dată în ajun Sfântului Teodor – şi că acum era purtat de un sărac.

Şi acesta, fiind întrebat, a mărturisit că de la Teodor Stratilat l-a primit. Şi împăratul, auzind de o faptă ca aceasta, a rămas mut de mânie. Deci, poruncind slujitorilor, Sfântul a fost prins şi adus înaintea sa.

Atunci, mărturisind el că toate cele spuse de sutaş sunt adevărate, a fost osândit la chinuri grele. Şi a îndurat Sfântul Teodor, cu credinţă şi cu vitejie, toate chinurile; şi, pătimind, neîncetat propovăduia credinţa în Hristos.

În cele din urmă a fost răstignit pe cruce, unde a pătimit o zi întreagă, încât păgânii credeau că va muri, dar noaptea un înger l-a tămăduit de răni şi l-a făcut întreg sănătos. Această minune a adus pe mulţi la credinţa creştină.

Deci, împăratul, văzând că nu poate să-l întoarcă la zadarnica cinstire a idolilor, a poruncit să i se taie capul. Şi, astfel, s-a săvârşit Sfântul Teodor muceniceşte în ziua de 8 februarie a anului 320.

După o vreme, sfintele lui moaşte au fost mutate în cetatea de naştere, Evhania (în apropiere de Evhaita), care mai apoi s-a numit Teodoropole, în cinstea Sfântului. Peste multă vreme, în anul 1260, cea mai mare parte din moaştele lui a fost dusă la Veneţia, unde se află şi astăzi.

Aducerea cinstitelor sale moaşte din Heracleea în Evhania se prăznuieşte în fiecare an la 8 iunie. La aceeaşi dată se pomeneşte şi minunea care s-a făcut cu icoana lui, despre care mărturisesc Sfântul Anastasie Sinaitul şi Sfântul Ioan Damaschin.

Astfel, aproape de cetatea Damascului era un loc numit Carsat, unde era o biserică a Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc l-au luat turcii în stăpânire. Ei au adus în ea dobitoacele lor şi femeile şi copiii lor.

Şi era acolo, zugrăvit pe perete, chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor. Şi, într-o zi, şezând mulţi necredincioşi în biserica aceea şi vorbind între ei, unul a luat un arc şi o săgeată şi, încordându-l, a tras în icoană.

Şi s-a înfipt săgeata în umărul drept al Sfântului şi îndată a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu. Şi, văzând acea minune, turcii s-au mirat, însă n-au ieşit din biserică, ci au locuit în ea mai departe.

Şi erau acolo douăzeci de turci cu femeile şi copiii lor, şi, în puţine zile, toţi au murit ca loviţi de o amară boală. Iar cei ce locuiau în afara bisericii, în aceeaşi vreme, au rămas întregi şi sănătoşi.

Şi spune Cuviosul Anastasie Sinaitul despre icoana aceea, pe care a văzut-o, că erau pe ea urme de sânge, care cursese din rană.

Această minune a fost spre înfricoşarea necredincioşilor, iar nouă, credincioşilor, spre învăţătură, ca să ştim că datori suntem a cinsti sfintele icoane, pentru că cinstirea lor se înalţă către cel înfăţişat pe ele şi prin ele ni se dă şi lucrează în noi harul cel minunat al Dumnezeului nostru.

Tradiţia ortodoxă deosebeşte pe Sfântul Teodor Stratilat de Sfântul Teodor Tiron (pomenit la 17 februarie şi în prima sâmbătă a Postului Mare).

La noi în ţară se găsesc părţi din moaştele Sfântului Teodor Stratilat la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, precum şi în Bucureşti, la Mănăstirea Stavropoleos, la biserica Sfânta Vineri – Drumul Taberei, precum şi în alte sfinte locaşuri.

Tropar

Glasul 4

Strălucit voievod al adevăratei Oşti a Împăratului Ceresc ai ajuns, Fericite Teodor, purtătorule de biruinţă; că înţelepţeşte te-ai luptat cu armele credinţei şi mulţimile demonilor le-ai biruit şi adevărat biruitor te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credinţă pururea te fericim.

Sfântul Proroc Zaharia († 520 î. Hr.)

S-a născut în Haldeea în timpul robiei babilonice. Zaharia se tâlcuiește pomenire a lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israil și din seminția lui Levi, fiu al lui Varahie și s-a născut în Galaad.

Misiunea lui profetică a început în al doilea an al domniei lui Darius I al lui Histaspe, regele perșilor (521-485), adică pe la anul 520 î. Hr., după întoarcerea evreilor din robie.

A venit din pământul haldeilor, fiind bătrân, și, când se afla acolo, a prorocit multe poporului israelitean și a făcut multe semne, spre dovadă.

A zis lui Iosedec că va naște un fiu și că va fi preot al Domnului în Ierusalim. El a binecuvântat și pe Salatiil, pentru fiul său, zicându-i: Vei naște fiu și-i vei da numele Zorobabel. În vremea lui Chir, împăratul perșilor, i-a dat semn despre Cris, împăratul lidenilor.

El a îndemnat poporul să înceapă lucrările pentru refacerea templului. Cartea proorocului Zaharia are 14 capitole. Ea cuprinde tot felul de încurajări de viitor pentru Ierusalim și pentru poporul iudeu.

El a prorocit încă și despre prădarea Ierusalimului, despre sfârșitul lui și despre începutul și sfârșitul neamurilor. Apoi despre surparea templului, până în sfârșit și despre încetarea prorocilor, a preoților iudei, a sâmbetelor și pentru îndoita judecată.

În sfârșit, mai prorocind și multe altele, a adormit în pace, la adânci bătrâneți.

Glasul proorocului Zaharia vestește printre veacuri împlinirea legii morale.