Calendar Ortodox, 28 martie

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou

Cuviosul Ilarion s-a călugărit din tinereţe purtându-şi crucea şi urmând lui Hristos Cel răstignit, supunându-şi cu înfrânare patimile trupeşti.

El pe toţi monahii i-a covârşit cu fapta bună şi, într-o chilie întunecoasă închizându-se, fără tulburare a petrecut mulţi ani şi s-a luminat cu nepătimirea.

Astfel s-a învrednicit de rânduiala preoţească şi a fost egumen al mănăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont.

A făcut minuni alese, că jivinele care vătămau seminţele roditoare le certa şi le izgonea cu cuvântul din ţarini şi din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea şi pământul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea râului, ca şi Elisei proorocul, a despărţit-o; mâna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă şi şchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se osteneau, cu peşti mulţi le-a umplut mrejele.

Despre Sfântul  Ilarion cel Nou scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cântări, în a opta cântare a canonului, că pentru cinstirea icoanei Mântuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori şi îl numeşte mucenic, pentru că a vieţuit, precum se povesteşte într-o cuvântare, pe vremea împărăţiei lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane.

Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul (717-741) şi a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulţi ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, şi că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme când voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mănăstirii ce se numea Pelichit, în sfânta şi marea joi a mântuitoarelor Patimi, când se săvârşea dumnezeiasca Liturghie.

Şi, intrând în biserică şi în Altar cu îndrăzneală, a poruncit să tacă cântarea şi a răsturnat la pământ Sfintele şi dătătoarele de viaţă Taine ale lui Hristos. După aceea, prinzând pe cei mai aleşi monahi, patruzeci şi doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalţi, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alţii, bărbile şi feţele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins şi altora nasurile le-a tăiat. După aceea a aprins mănăstirea şi biserica, iar pe cei ferecaţi, patruzeci şi doi de părinţi, i-a surghiunit în ţara de la marginea Efesului şi acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte.

Deci, în acea vreme, şi Cuviosul Ilarion, ca un mai mare între părinţii aceia, având rânduiala egumeniei, se ştie că a pătimit mult şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane.

Tropar Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Sfântul Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni

Cuviosul Ştefan, Mărturisitorul lui Hristos, a fost în anii împăratului Leon Armeanul (813-820).

Din tinereţe iubind viaţa pustnicească, cu toate faptele bune s-a înfrumuseţat şi a fost egumen al mînăstirii Triglia, după rugămintea monahilor celor de acolo, şi pe mulţi cu învăţătura sa i-a sfătuit să vieţuiască cu plăcere de Dumnezeu şi în curăţie să petreacă.

După aceea rău-credinciosul Leon a început a necinsti sfintele icoane şi, prigonire cumplită ridicînd asupra dreptcredincioşilor, a chemat pe Cuviosul Ştefan şi-l silea să se lepede de închinarea sfintelor icoane şi împotriva credinţei să iscălească cu mîna sa la lepădarea icoanelor. Iar cuviosul s-a împotrivit şi nu numai aceea n-a făcut, ci şi pe împăratul l-a ocărît, numindu-l păgîn şi străin de adevărata credinţă.

Deci a fost muncit cu bătăi şi cu legături în temniţă, apoi, în surghiun trimiţîndu-l şi cu rele pătimiri şi dureri fiind chinuit, a trecut către Hristos Dumnezeu, pentru Care multe nevoinţe a suferit şi multe munci a răbdat.

Sfânta Cuvioasă Gavrilia de Leros

Sfânta Gavrilia s-a născut în 2 octombrie 1897, în Constantinopol, fiind ultima dintre cei patru copii ai unei familii înstărite. 

A fost un copil sociabil și vesel, fiind iubită de părinții săi și de frații mai mari, iar cu mama sa a avut o relație foarte apropiată. A primit o educație bună și, la inițiativa tatălui său, a învățat mai multe limbi străine.

În 1923, în timpul schimburilor de populație, a ajuns alături de familia ei, din Asia Mică, la Tesalonic. Aici s-a înscris la cursurile de filosofie ale Universității Aristotel, fiind a doua femeie din Grecia care studia la facultate.

A pornit apoi singură spre Atena, unde a lucrat într-o clinică de psihiatrie și ca profesoară de engleză și franceză. Simțea că trebuie să meargă mai departe, în Anglia. 

Așa că, având o forță sufletească inepuizabilă și o singură liră englezească, a ajuns la Londra, unde a fost mai întâi profesoară de franceză.

Ulterior, a îngrijit o fostă actriță în vârstă, pe care a ajutat-o să-și recupereze mobilitatea, chiar dacă nu își obținuse încă diploma de chiropractician.

A trăit greutățile celui de-Al Doilea Război în Londra, fiind aproape de cei aflați în suferință.

Întoarsă în Grecia, a fost profesoară și directoare la o școală din Salonic, iar apoi și-a deschis un cabinet medical în Atena, unde a devenit rapid foarte căutată. Pe lângă faptul că vindeca picioarele oamenilor, le dădea sfaturi și le asculta necazurile. Banii pe care îi câștiga într-o zi de muncă nu îi mai avea spre seară, plătea chiria unui orb, cumpăra haine celor șomeri și ajuta orfanii.

Moartea mamei sale în 1954 i-a declanșat o criză interioară, prin care a simțit că legătura ei cu această lume s-a rupt definitiv. Astfel, a început să se contureze ideea de a pleca spre India. 

Timp de un an a dat curs mai multor invitații pentru a ține seminarii și a lucra în Austria, Israel, Cipru, Liban și Iordania, ajungând într-un final în India.

În anii petrecuți aici s-a întâlnit cu mari misionari străini, medici și scriitori, unii devenindu-i prieteni, și a lucrat în leprozerii.

A străbătut India folosind toate mijloacele de transport posibile pentru a ajunge la spitale, pentru a instrui personalul medical și pentru a trata pacienții. Toate acestea le făcea la vârsta de aproape 60 de ani, deoarece spunea ea: «Cine iubește, nu obosește».

După patru ani de muncă asiduă, a petrecut 11 luni în Himalaya, lângă izvoarele Gangelui, în rugăciune și liniște, care i-au pregătit inima pentru momentul în care Domnul a chemat-o la monahism. A petrecut trei ani de noviciat la o mănăstire din Betania, Țara Sfântă, iar apoi misiunea ei a continuat.

S-a întors o perioadă în India, apoi a străbătut Globul. A mers în Africa, Franța, Statele Unite ale Americii, Belgia, Danemarca și Elveția. Cu toate că nu avea bani, întotdeauna răspundea afirmativ la orice invitație primea, iar Domnul se îngrijea de toate.

În toate călătoriile și misiunile sale nu s-a despărțit de metanier și de Rugăciunea inimii, pe care a făcut-o cunoscută și altora. Printre altele, a făcut un tur în 12 state din America de Nord pentru a ține conferințe despre acest subiect.

O dată, a primit în dar un metanier care îi aparținuse Sfântului Amfilohie din Patmos. Neștiind ce să facă într-o anumită situație, s-a rugat cu metanierul respectiv, iar Domnul a luminat-o să meargă în Patmos să-l întâlnească pe Părintele Amfilohie. În această călătorie, atât ea, cât și sora care o însoțea, primesc tunderea în monahism din mâna sfântului.

Călătoriile au continuat, deoarece primea mereu solicitări de a ajuta. Sfântul Sofronie de la Essex i-a propus să rămână stareță la mănăstirea pe care o înființase în Anglia, dar Sfânta Gavrilia a refuzat. În 1979, i s-a cedat un apartament în Atena, care va deveni „Casa Îngerilor”. Toate tipurile de suferințe umane vor trece prin acest loc și își vor găsi alinarea la Sfânta Gavrilia.

Spre finalul vieții, s-a îmbolnăvit de cancer al ganglionilor limfatici și s-a vindecat în mod minunat în timpul Sfintei Liturghii. Mai avea de împlinit misiunea ridicării mănăstirii din Insula Leros, locul în care a primit schima mare și în care a trecut la Domnul în anul 1992, la vârsta de 95 de ani.

Tot astăzi, Mineiul îi mai pomenește pe următorii:

• Soborul Arhanghelului Gavriil
• Sfântul Apostol Irodion, unul dintre cei șaptezeci de Apostoli