După înființarea seminariilor teologice și până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, cântăreții bisericești din Eparhia Râmnicului-Noul Severin (Oltenia) au fost recrutați în mare parte din rândurile elevilor seminariști „mai slabi la învățătură”. Odată cu Legea clerului mirean, votată în 1893, care prevedea desființarea seminariilor de gradul I (cu patru clase), autoritatea bisericească a trebuit să caute noi soluții pentru a se asigura și pe viitor bunul mers al vieții parohiale. Cu toate acestea, lipsa unor școli speciale putea să creeze anumite neajunsuri.
În Oltenia, în preajma Războiului de independență (1877-1878), au fost înființate trei școli de cântăreți bisericești: la Craiova, la Turnu Severin și la Târgu Jiu, cu o existență efemeră. Urmare a Legii clerului mirean din 1893, care prevedea obligativitatea înființării și susținerii în comun de către Stat și Biserică a unei școli de cântăreți bisericești în fiecare eparhie, se înființează în fiecare oraș-reședință de județ din dreapta Oltului, începând cu 1894, câte o școală pentru pregătirea viitorilor dascăli bisericești. În ordine cronologică, acestea au fost deschise la Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Craiova și Caracal. În cele ce urmează ne vom ocupa de cea care a funcționat în Craiova.
O inițiativă a episcopului Atanasie Stoenescu
La 5 iulie 1876, episcopul Atanasie Stoenescu înștiința pe protopopul județului Dolj, Ștefan Amzulescu (protoiereu între anii 1871-1891), că a luat hotărârea înființării unei școli de cântăreți bisericești la Craiova, numindu-l ca profesor pe Nicolae Călinescu, fost dascăl de seminar în 1851-1854. De asemenea, îi aducea la cunoștință că toți cântăreții din oraș și de prin împrejurimi vor frecventa aceste cursuri, în caz contrar urmând să fie amenințați cu pierderea postului de dascăl bisericesc și a tuturor „scutirilor” de care se bucurau. Școala era deschisă și celor care, pe viitor, doreau să devină cântăreți bisericești. De respectarea programei școlare era direct responsabil protopopul, iar la finalizarea cursurilor urmau să fie eliberate diplome de absolvire. Deși amenințați cu pierderea locului de muncă, mulți dintre dascălii bisericești ai Craiovei au refuzat să participe la cursuri, așa după cum reiese dintr-o scrisoare datată 24 ianuarie 1878 și adresată protopopului de către profesorul Nicolae Călinescu. Înștiințat de această realitate dureroasă, episcopul Atanasie cerea protopopului, la 2 octombrie 1878, să acorde clemență „absenților” și un nou termen de șase luni pentru deprinderea temeinică a cântărilor (arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului, Dosarul 141/1876, ff. 1-2). Această clemență va fi fost, probabil, și motivul pentru care școala s-a desființat.
Corpul didactic și regulamentul intern de funcționare
Reînființată în 1896 și așezată într-un local oferit gratuit de Prefectura județului, școala se întreținea prin cotizațiile plătite de preoții și cântăreții din județul Dolj. În 1899 era frecventată de 49 de elevi și avea doi profesori: Tache Ionescu – preda Cântări teoretice și practice, și Emanuel Zmeu – preda Tipic și Istorie bisericească (Sfânta Episcopie a Râmnicului-Noul Severin, Anuarul pe anul 1900). Celor doi li s-a alăturat în 1900 și George Stoenescu, maestru de lucru manual. În 1906, pentru cele trei clase existau trei maeștri: preotul D. Lungulescu (dirigintele școlii), arhidiaconul Grigorie Nicolau de la Biserica Madona Dudu și I. Ilarian. Fiecare maestru preda toate materiile la clasa sa, urmând sistemul rotației, mai scrie în Anuarul pe anul 1900.
În ceea ce privește anul școlar, avem două situații interesante: pentru elevii (cântăreții) care veneau de la parohii din mediul rural, școala începea la 1 noiembrie și se termina la 1 aprilie, iar pentru cei care veneau de la parohii din mediul urban, școala începea la 15 septembrie și se termina la 15 iunie. Regulamentul școlar a fost atent elaborat la Craiova, fiind înaintat episcopului încă de la înființarea școlii. Potrivit acestuia, Comitetul de administrație răspundea de admiterea elevilor. Durata de școlarizare era de trei ani și se făcea potrivit programului menționat mai sus.
Planul de învățământ și situația financiară
Pentru cei care nu reușeau să-și însușească temeinic cunoștințele, absolvirea era amânată, ei urmând să parcurgă și un al patrulea an de studiu. Elevii trecuți de 40 de ani, care făceau dovada unei bune însușiri a cunoștințelor, erau scutiți de prezența la cursuri. Din 1905, cu aprobarea episcopului, puteau să dea examenul pentru obținerea diplomei de absolvent al școlii și cântăreții „preparați în particular” (după ce făceau și dovada achitării unei taxe speciale). Aici, situația financiară pare să fi fost mai bună la început, din moment ce la sfârșitul anului 1896 se înregistra un excedent bugetar (chiar dacă era de doar 11,5 lei), iar salariile profesorilor erau de 30 de lei lunar (de menționat că fiecare preot, cântăreț și paracliser din Dolj era obligat să plătească o taxă de 5 lei pe an pentru a se asigura buna funcționare a Școlii de cântăreți din Craiova). Totuși, statutul școlii a fost unul confuz, în 1903, într-un răspuns la o reclamație, Ministerul Cultelor atrăgând atenția că până în acel an nu știuse de existența ei; din acest motiv, autoritățile de la București nu trimiseseră nici o subvenție, fapt confirmat și de episcopie. Urmarea: și la Craiova lipsurile financiare se vor resimți tot mai accentuat din moment ce, la 12 august 1906, protopopul atrăgea atenția ierarhului că cei 10 de lei pe an pe care îi plătea fiecare elev nu mai erau suficienți pentru buna funcționare a instituției, luându-se în calcul chiar închiderea ei. Ca alternativă era menționată modificarea statutului școlii, adică transformarea ei într-una particulară. În această situație, programa rămânea aceeași, dar întreținerea așezământului trecea în sarcina fiecărei parohii (nu a preotului), îmbunătățindu-se astfel colectarea fondurilor. Și această școală își încetează existența în 1916. La 25 noiembrie 1940 își va redeschide porțile, prin purtarea de grijă a mitropolitului Nifon, iar după instalarea regimului comunist va fi reorganizată în seminar teologic.
După ce a funcționat mai mult timp pe lângă cele mai importante biserici din oraș, școala de cântăreți craioveană a fost mutată la Mănăstirea Coșuna, fiind ulterior asimilată în cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul”.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia, din 15 iulie 2013)
