S-au împlinit 31 ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Nicolae Steinhardt

Părintele Nicolae Steinhardt a trecut la cele veșnice în urmă cu 31 de ani, pe 30 martie 1989.

Eseistul, criticul literar, juristul, publicistul și scriitorul român de origine evreiască Nicu Aurelian Steinhardt s-a născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască, a fost fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt.

Între anii 1919–1929 a urmat cursurile școlii primare  și ale liceului „Spiru Haret”, printre colegii de aici numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu.

”Am intrat în închisoare orb şi ies cu ochii deschişi

În 1958, anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, a fost condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația de „infracțiune de uneltire contra ordinii sociale”.

În închisoarea de la Jilava s-a convertit la Ortodoxie și a fost botezat (15 martie 1960) de ieromonahul Mina Dobzeu. Eliberat în august 1964, a intrat mai târziu în monahism la Mănăstirea Rohia (16 august 1980) cu numele de „Nicolae”.

„Am intrat în închisoare orb şi ies cu ochii deschişi” spunea părintele Steinhardt.

A devenit o figură emblematică a Bisericii noastre în special pentru mărturisirea credinței în vremuri grele și este cunoscut pentru profunzimea lucrării „Jurnalul Fericirii”, testamentul său literar.

Despre personalitatea monahului Nicolae de la Rohia vorbește Episcopul Iustin, cel care l-a cunoscut personal, într-un interviu oferit pentru Basilica.ro.

„Fidelitatea în prietenie, suferința pentru Hristos, credința și mărturisirea până la martiriu” sunt virtuţile despre care Episcopul Iustin al Maramureşului și Sătmarului a spus că se regăseau în personalitatea părintelui Nicolae Steinhardt – un model pentru tinerii de astăzi.

Comentarii Facebook


Știri recente