Cultural

Un an de la înființarea Tronos Junior, proiect unic lansat în anul dedicat psalților români

Un an de la înființarea Tronos Junior, proiect unic lansat în anul dedicat psalților români

Duminică s-a împlinit un an de la constituirea Grupului psaltic Tronos Junior, o inițiativă a Arhid. Mihail Bucă, Protopsaltul Catedralei Patriarhale.

Scopul înfiinţării grupului a fost de a pregăti stranele bisericilor din Patriarhia Română psalţi evlavioși și rugători și de a îmbogăți continuu cântarea psaltică românească, spre folosul duhovnicesc al credincioșilor.

Prima repetiție a copiilor care și-au dorit să învețe muzica psaltică în cadrul Tronos Junior a avut loc în 14 ianuarie 2023, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – Foișorul Mavrocordaților din Capitală.

În prezent, grupul numără peste 100 de „psalți juniori” cu vârste începând de la opt ani. Copiii repetă și concertează sub coordonarea teologului Ioan Balaban, care a studiat muzica psaltică în Sf. Munte Athos.

„După prima selecție pe care am avut-o în ianuarie, am început lecțiile cu 130 de copii împărțiți în grupe de câte 20 făcând câte o oră pe săptămâna”, a explicat Ioan Balaban.

„Ne propunem să parcurgem gramatica muzicii psaltice într-un mod cât mai practic și de folos pentru strană, după aceea urmând o etapă de exercițiu pe cărțile de slujbă premergătoare prezenței active la strană.”

În Anul comemorativ al psalților, Tronos Junior a susținut numeroase concerte, inclusiv pe scene consacrate – din Biserică și de pe scena culturală a Bucureștilor: la Sala Palatului, la Sala Radio și la Palatul Patriarhiei, de Crăciun. Dacă vrei să înscrii copilul în grup, sună la 0735.513.153.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene (Tronos Junior la Concertul de colinde „Răsăritul cel de Sus” găzduit de Patriarhia Română)

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5