Pr. Constantin Necula a fost numit Consilier Onorific al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova

Andrei Ursulean
Foto creditBasilica.ro / Mircea Florescu

Preotul Constantin Necula a fost numit recent Consilier Onorific al Secretariatului de Stat al Departamentului pentru relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.

Numirea în funcție a fost efectuată prin Ordinul nr. 984 / 18.06.20, care prevede atribuirea acesteia pentru o perioadă de trei ani. Totodată, activitatea pe care funcția o presupune este neremunerată.

Într-o declarație pentru publicația Sibiu100, pr. Constantin Necula a amintit de activitatea Bisericii Ortodoxe Române în susținerea educației și a culturii în Republica Moldova.

„O numire onorifică, în onoarea unei misiuni pe care oricum o desfășuram în Republica Moldova, cu sprijinul Preasfințitului Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud din Cahul, din cadrul Patriarhiei Ortodoxe Române”, a declarat clericul.

„Sper din toată inima să putem ajuta, să putem reprezenta o voce importantă a României în ceea ce privește educația și sprijinul cultural al Republicii Moldova. Alături de frații Moldoveni suntem, împreună, România”, a adăugat pr. Constantin Necula.

Decizia a fost luată „tinând cont de necesitatea de a coopta specialiști, la nivelul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, în vederea consilierii în domenii de interes pentru îndeplinirea atribuțiilor etnice, culturale, lingvistice și religioase a cetățenilor din Republica Moldova”, după cum se precizează în ordinul menționat anterior.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5