Miercuri se împlinesc 26 de ani de la adormirea poetului Ioan Alexandru, a cărui teză de doctorat în Filologie, condusă de acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, s-a intitulat „Patria la Pindar și Eminescu”. Mai târziu avea să explice într-un interviu că „a fi poet înseamnă a lua în grija ta totul, tot ce ființează într-o patrie”.
S-a născut de Crăciun la Topa Mică, județul Cluj, apoi a plecat din raiul transilvan și a propovăduit Evanghelia pretutindeni: în sălile de universitate, în întâlnirile cu mai-marii lumii și chiar în stradă și în Parlament în momente de răscruce ale istoriei.
Pasiunea sa pentru cuvântul lui Dumnezeu era însoțită de un profund sentiment de responsabilitate și implicare socială. Înainte de căderea comunismului, ținea seminarii semi-clandestine în podul Universității din București, explicându-le studenților tainele Bibliei.
Parcurs academic și implicare socială
A fost și student al lui Heidegger, traducător din ebraică și mare cunoscător al Bibliei, prieten al vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira, dar și un om profund implicat în treburile cetății.
În 21 decembrie, a participat la Revoluția din 1989 la București, iar în 22 decembrie 1989, în casa lui s-a reînființat Partidul Național Creștin Țărănesc, precursorul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, pe listele căruia avea să devină membru al Parlamentului României.
A fost co-fondator al Grupului de Rugăciune din Parlament și lui îi datorăm și crucea din sala de ședințe a Camerei Deputaților, rămasă pe peretele din spatele prezidiului până în ziua de astăzi.
A întemeiat, alături de Pr. Nicolae Tănase, la Biserica Sf. Gheorghe – Nou din Capitală, mișcarea pro-viață „Salvăm vieți – Pro Vita Brâncoveanu”. Au făcut-o chiar în ianuarie 1990, după ce guvernul interimar condus de Ion Iliescu a legalizat avortul fără nicio restricție (din rațiuni economice, Ceaușescu instituise unele restricții, valabile în perioada 1966-1989).
O viață de ardere de tot
Ioan Alexandru a trăit în ultima parte a vieții la Bonn, în Germania, după ce firea sa tumultoasă și implicată l-a condus la un accident vascular cerebral.
S-a mutat la Domnul la Bonn, în 16 septembrie 2000, iar trupul a fost repatriat și depus la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București, apoi la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. A fost înmormântat la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, prin grija Mitropolitului Bartolomeu Anania.
Ioan Alexandru a lăsat o operă poetică importantă și străbătută de filonul creștin:
Lumină lină lini lumini
Răsar din codri mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Și niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină
Cine te-așteaptă te iubește
Iubindu-te nădăjduiește
Că într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină
Cine primește să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă
Lumină lină lini lumini
Răsari din codri mari de crini
I-atâta noapte și uitare
Și lumile-au pierit din zare
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor (…)
