Cultural

Scriitorul Zaharia Stancu a fost omagiat printr-o expoziție de Ziua Mondială a Educației

Scriitorul Zaharia Stancu a fost omagiat printr-o expoziție de Ziua Mondială a Educației
Foto creditFacebook / Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman

Scriitorul Zaharia Stancu a fost omagiat luni, de Ziua Mondială a Educației, în județul Teleorman. Cu prilejul împlinirii a 124 de ani de la nașterea sa, Biblioteca Județeană „Marin Preda” a organizat o expoziție. 

Aceasta a reunit volume aniversare, volume semnate de autor, traduceri ale operelor sale în limbi străine, precum și lucrări de critică și istorie literară.

„Născut pe 5 octombrie 1902, în județul nostru, în comuna Salcia, marele scriitor a reușit să pună Teleormanul pe harta universală a literaturii. Prin capodoperele sale, el a dat glas suferințelor și demnității țăranului român”, a transmis , președintele Consiliului Județean Teleorman, într-o postare pe pagina de Facebook.

Operele sale, o puternică expresivitate

„A debutat ca poet, însă notorietatea sa este legată în special de opera în proză, în care experiența individuală se împletește cu istoria și cu transformările societății românești. Scrisul său, de o puternică expresivitate, este marcat de realism, de interesul pentru condiția umană și de o profundă sensibilitate față de lumea oamenilor asupra cărora istoria își exercită presiunile”, se arată într-un comunicat al Bibliotecii Județene pe pagina oficială de Facebook.

În operele sale, scriitorul a abordat teme precum sărăcia, nedreptatea, suferința, demnitatea și rezistența de a face față încercărilor.

Volumele lui au avut un impact internațional prin traducerile și numeroasele exegeze critice dedicate scriitorului. Cărțile expuse au oferit publicului posibilitatea de a redescoperi opera lui Zaharia Stancu în diferitele sale ipostaze de poet, prozator și publicist.

Zaharia Stancu a avut și o importantă activitate instituțională, fiind președintele Uniunii Scriitorilor din România și membru titular al Academiei Române.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5