Studenții promoției 1974 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București s-au reîntâlnit joi la 50 de ani de la finalizarea studiilor. Programul revederii a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Paraclisul universitar „Sfânta Ecaterina”. La final a fost oficiată slujba Parastasului pentru profesorii și absolvenții promoției trecuți la viața veșnică. În Amfiteatrul „Pr. Prof.…
Centrul de educație și îngrijire „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeșului a anunțat calendarul de înscrieri pentru noul an școlar. Părinții care doresc să își înscrie copiii la cursurile centrului trebuie să depună un dosar cu actele necesare între 18 iunie și 31 iulie. Misiunea Centrului de educație și îngrijire „Sfântul Vasile cel Mare”…
Președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, Anatol Petrencu, a fost distins marți de Mitropolia Basarabiei cu Ordinul „Sfântul Voivod Ștefan cel Mare” gradul III. Ordinul a fost înmânat de Preotul Maxim Melinti, Consilier Cultural al Mitropoliei Basarabiei, la Ședința festivă dedicată Zilei profesionale a Istoricului. La eveniment au participat Adriana Cazacu, Secretar de Stat al…
Unul dintre cele 10 programe de master ale Facultății de Teologie Ortodoxă din București se intitulează „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă”. „Programul de master se adresează tuturor celor interesați de relația dintre spiritualitatea creștină și medicină, de aprofundarea perspectivei cuprinzătoare a vindecării omului (suflet și trup), în mod special personalului auxiliar medical, medicilor, psihologilor, psihoterapeuților…
Episcopia Canadei a anunțat deschiderea înscrierilor la Tabăra de vară „Sfânta Teodora de la Sihla”, desfășurată între 14 și 20 iulie. Tabăra va avea loc la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Efrem cel Nou” din Ontario. Programul activităților include rugăciunile de dimineață și de seară, cateheze, conferințe și discuții duhovnicești; ateliere de pictură de…
Preasfințitul Părinte Siluan le-a vorbit miercuri studenților teologi din Arad despre profunzimea vieții creștine și despre Sfintele Taine. Evenimentul a fost organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Arad și a avut loc în aer liber, în curtea Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, după slujba Vecerniei oficiată de Părintele Episcop. Intitulată…
În data de 20 iunie se împlinesc 127 de ani de la nașterea ieroschim. Paisie Olaru, unul dintre duhovnicii care vor fi canonizați în anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie. Pr. Paisie Olaru s-a născut în data de 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca,…
Sinodul Mitropoliei Ardealului, întrunit joi la Centrul Eparhial din Deva, a aprobat slujbele și alte texte liturgice dedicate celor doi arhimandriți din Mitropolia Ardealului a căror canonizare va fi proclamată în 2025: Serafim Popescu și Dometie Manolache. Ședința de lucru a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Au participat Arhiepiscopul Irineu al Alba…
Peste 200 de tineri sunt așteptați să participe la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia, desfășurată la Craiova, în perioada 20 – 22 iunie. La această întâlnire locală participă tineri din cele patru eparhii ale Mitropoliei Olteniei: Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului și Strehaiei și Episcopia Slatinei și Romanaților. Alături de aceștia vor participa ca…
Pro Vita Iași continuă să prezinte personalitățile și visele tinerilor proveniți din familii numeroase pe care îi sprijină cu burse sociale pe parcursul anului școlar. Unul dintre ei, Iustin, are șapte frați și parcurge sute de kilometri ca să se pregătească pentru Medicină. Născut la Soci, comuna Borca, județul Neamț, el își descrie familia ca…
La invitația conducerii instituției, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a vizitat marți Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița, unul dintre cele mai importante proiecte asumate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Ierarhul a inițiat un dialog pedagogic cu elevii despre prietenie și importanța ei în viața copiilor. Dialogul interactiv a stimulat curiozitatea copiilor, aceștia explorând conceptul…
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat luni Sfânta Liturghie la Parohia Taraclia de Salcie din Republica Moldova. Ierarhul l-a ridicat la rangul de iconom pe Părintele Gabriel Cristian Florea, parohul comunității, în semn de apreciere pentru modul în care sprijină tinerii și îi implică în viața comunității. Preasfinția Sa a explicat evanghelia zilei…
Episcopul Antonie de Bălți a oficiat Sfânta Liturghie marți, la Catedrala Mitropolitană din Iași, cu ocazia întâlnirii promoției 1990 – 1994 a Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae”. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Parastasului pentru profesorii și colegii trecuți la Domnul. După slujbă, membrii promoției 1990 – 1994 au vizitat Muzeul Mitropolitan Iași (Sala…
Volumul de referință în limba germană despre marii duhovnici români ai secolului 20, intitulat „Rumänische Geistliche Väter des 20. Jahrhunderts (Duhovnici români ai secolului 20)”, a fost prezentat sâmbăta trecută la hramul Parohiei „Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos” din Fulda, Germania. Deși Praznicul Înălțării Domnului a fost joi, 13 iunie, hramul s-a celebrat la sfârșit…
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a oficiat sâmbătă, 15 iunie, Sfânta Liturghie la hramul de vară al Mănăstirii „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Middletown, New York, închinat Praznicului Înălțării Domnului”. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre Înălțare, moment în care omul descoperă sensul adevărat al vieții, de a ajunge în Împărăția Cerurilor. La slujbă a…
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit duminică altarul de vară și noile chilii de la Mănăstirea Surpatele, ctitorie a Doamnei Maria Brâncoveanu. În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat Rugăciunea Arhierească a lui Iisus (Ioan 17, 1-13) pentru unitatea Bisericii. „Prin credință și lucrarea virtuților, oamenii dobândesc și cresc într-o unitate tot mai mare,…
Luni, 24 iunie 2024, Mănăstirea Oașa din județul Alba va găzdui prima întâlnire a Comunității IMPACT, grup al jurnaliștilor și specialiștilor în comunicare fondat în jurul așezământului monahal. Invitații speciali ai întâlnirii sunt: Părintele Profesor Ioan Chirilă, membru în redacțiile mai multor reviste de specialitate din țară și străinătate și realizator de emisiuni radio și…
Fundația Crucea Alb-Galbenă și Comisia de Sănătate din cadrul Senatului României au organizat miercuri o dezbatere privind eficientizarea și dezvoltarea serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu. Întâlnirea a reunit autorități, medici, reprezentanți ai direcțiilor de asistență socială din Capitală și directori de școli post-liceale. Printre rezoluțiile dezbaterii se numără dezvoltarea navigatorului de sănătate ca specializare…
Episcopul Siluan al Italiei a binecuvântat luni Centrul cultural-misionar al Parohiei „Sfântul Paisie de la Neamț” din Livorno, Italia. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a sfințit și noua troiță a comunității, amplasată la intrarea în curtea centrului. Alături de enoriașii Parohiei Livorno, la sfințire au participat și clerici din Protopopiatele Toscana 1 și 2. Preasfințitul…
Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei le-a pomenit miercuri, la Drobeta-Turnu Severin, pe victimele deportării în Bărăgan. Manifestarea comemorativă a fost organizată de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Deportaţi în Bărăgan -filiala Mehedinţi, la monumentul dedicat victimelor deportării din Parcul Dragalina. Din Mehedinţi au fost ridicate forţat şi strămutate în Bărăgan 1.243 de familii, în…