Catedrala Arhiepiscopală din Suceava își va sărbători luni, 24 iunie, hramul, zi în care Biserica celebrează Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Anul acesta, hramul coincide cu Sărbătoarea Sfintei Treimi. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a pregătit, cu această ocazie, un program liturgic deosebit, care va începe sâmbătă cu Pelerinajul „Calea Sfinților”, în…
Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a sfințit duminică pictura interioară a bisericii Schitului „Înălțarea Domnului” din Veștem și pictura din altarul exterior al așezământului monahal. Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu l-a hirotonit preot pe diaconul Bogdan Gheorghe Neacșu. Ierarhul a vorbit despre semnificațiile perioadei Penticostarului și…
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a vorbit duminică, la Catedrala Mitropolitană din Iași, despre aducerea moaștelor Sfintei Parascheva în Capitala Moldovei în 13 iunie 1641. „Așa cum este rânduiala Bisericii noastre, acest moment este unul pe care îl cinstim într-un mod deosebit, pentru că este un dar pe care Dumnezeu l-a dat Bisericii noastre printr-un om…
Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) a aniversat 95 de ani de la înființare printr-o serie de evenimente științifice, informează Agerpres. Manifestările s-au desfășurat în perioada 14-18 iunie sub genericul „Zilele Institutului Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricuţă”. Au participat personalităţi semnificative din România, Germania, Suedia, SUA şi Norvegia, care au prezentat noutăţi…
Mănăstirea Bobota din județul Sălaj va aniversa 20 de ani de la punerea pietrei de temelie printr-un program liturgic deosebit, desfășurat în perioada 23-24 iunie 2024, când biserica obștii va fi sfințită, iar moaștele întregi ale Sf. Grigorie Decapolitul vor fi aduse în pelerinaj de la Mănăstirea Bistrița, jud. Vâlcea. Programul liturgic va începe în…
Cea mai veche biserică ortodoxă din Cluj-Napoca va fi restaurată și introdusă în circuitul turistic. Prezentarea proiectului de restaurare a avut loc vinerea trecută. Proiectul se intitulează „Reabilitarea și restructurarea complexului parohial Sfânta Treime și introducerea acestuia în circuitul turistic” și este finanțat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR NV). La evenimentul de prezentare au…
Mihai Eminescu a fost comemorat sâmbăta trecută la statuia poetului din fața Bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Viena. Manifestările au început cu o slujbă de pomenire oficiată de pr. paroh Nicolae Dura, împreună cu pr. Mircea Morar, și au continuat cu o ceremonie de depunere de coroane. La eveniment au participat Andrea Amza-Andras, Adjunctul ambasadorului…
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a slujit duminică în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Londra și le-a vorbit românilor stabiliți în capitala Regatului Unit despre taina unității și taina dragostei. Aceste două teme reies din rugăciunea arhierească a Mântuitorului, prezentată în capitolul 17 al Evangheliei Sfântului Ioan. Arhiereul vicar al Episcopiei Italiei a explicat…
Moaștele Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului, vor fi purtate în procesiune marți seară în ajunul hramului Bisericii „Sfântul Dumitru” – Poștă din Capitală. Cinstitele moaște ale Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului, au fost oferite recent de starețul Mănăstirii Zavorda din Grecia, care, cu această ocazie, a mai dăruit parohiei bucureștene și un fragment din moaștele…
Voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni au participat, alături de Ocolul Silvic Putna, la finalul săptămânii trecute, la o acțiune de inspectare, îngrijire și pregătire optimă a traseului Via Transilvanica pe segmentul dintre Mănăstirile Putna și Sucevița. Îngrijirea traseului a presupus strângerea gunoaielor, împrospătarea marcajelor, îngrijirea bornelor, curățarea spațiului verde din preajma bornelor, a tăblițelor, indicatoarelor…
Televiziunea Trinitas TV a Patriarhiei Române a anunțat lansarea proiectului „Martirul Unirii”, care presupune realizarea și promovarea unui film documentar despre memoria Protoiereului Alexandru Baltaga. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și se desfășoară în perioada iunie – octombrie 2024, în parteneriat cu Mitropolia Basarabiei, Institutul de Istorie al Universității de…
„O cultură care nu are nevoie de Dumnezeu este una care decide să se afunde în întuneric și în multă dezbinare”, a subliniat Episcopul Ignatie al Hușilor duminică, la resfințirea bisericii din Fruntișeni, județul Vaslui. „Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, este sursa veșnică de lumină și de unitate pentru noi, oamenii”. „Iisus Hristos se roagă lui Dumnezeu-Tatăl,…
O delegație din Protoieria Sascut, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a primit luni în dar, din partea Părintelui Patriarh Daniel, un veșmânt care a acoperit moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou. Odorul este destinat paraclisului construit la sediul protoieriei, lăcaș de rugăciune care va fi sfințit în curând de Părintele Arhiepiscop Ioachim. Delegația care a venit…
Preotul Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor a binecuvântat duminică noua capela mortuară a Parohiei Domneștii de Jos din Ilfov. Părintele, delegat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Preotul Ioan Bondar, Protopopul de Ilfov Sud. „Cuvântul lui Dumnezeu a fost mărturisit de Sfinții Părinți ca fiind…
Arhiepiscopul Timotei al Aradului a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Parohia Mâsca, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la edificarea bisericii parohiale. Arhiepiscopul Aradului a vorbit despre unitatea Bisericii și despre porunca Mântuitorului de a păstra unitatea acesteia. „A Domnului este haina ocrotitoare a Bisericii, El este Capul unic al acesteia, trupul tainic…
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Parohia Timișoara-Iosefin, unde de 23 de ani se roagă persoanele cu deficiențe de auz din Timișoara. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan l-a hirotonit diacon pe seama lăcașului de cult pe tânărul teolog Pantelimon Răzvan-Florin Ștefan, cunoscător al limbajului mimico-gestual. Mitropolitul Banatului a explicat textul…
Episcopul Antonie de Bălți i-a pomenit duminică, la Nemțișor, pe cei 14.000 de soldați morți în lupta de pe Culmea Pleșului în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie pe un altar exterior special amenajat pe dealul Bobeuca, în apropiere de ansamblul monumental dedicat eroilor. Preasfinția Sa a acordat mai…
Senatul României aniversează luni 160 de ani de la înființare, prilej cu care are loc o sesiune solemnă la sediul instituției, o recepție și un concert aniversar la Ateneul Român. La aceste evenimente participă, pe lângă actualii membri ai Senatului, foștii președinți în viață ai forului legislativ, reprezentanți ai autorităților statului și ai misiunilor diplomatice…
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud și Episcopul Macarie al Europei de Nord i-au pomenit joi pe cel 10.000 de ostași români care s-au jertfit pentru a apăra Basarabia de sovietici în zona Țiganca. Slujba a avut loc la Mănăstirea Stoianovca, dedicată eroilor, cu prilejul hramului acesteia, Înălțarea Domnului. În cuvântul de învățătură, Episcopul Europei…
La Florești, în județul Cluj, s-au încheiat sâmbătă Zilele Așezământului pentru copii „Sf. Onufrie cel Mare”, înființat de Mănăstirea Florești pentru a oferi ocrotire și servicii acreditate pentru copiii în situații de risc social din eparhie. Perioada de sărbătoare, prilejuită de hramul instituției, a început în ajunul zilei de pomenire a sfântului ei ocrotitor și…