Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a slujit miercuri în satul Taraclia de Salcie din raionul Cahul, Republica Moldova și a vorbit despre faptul că Maica Domnului nu a părăsit lumea la adormire.
Parohia Taraclia de Salcie și-a serbat hramul de vară, Adormirea Maicii Domnului, conform calendarului nerevizuit.
„Prin adormirea sa, Maica Domnului nu a părăsit lumea aceasta, ci a devenit și mai prezentă, mai aproape de noi, ca o mamă iubitoare care veghează necontenit asupra copiilor săi”, a spus Episcopul Veniamin în cadrul predicii.
Preasfinția Sa a explicat că în icoanele praznicului, Domnul nostru Iisus Hristos primește sufletul Maicii Sale într-un mod plin de gingășie și iubire, asemenea unui prunc care primește darul vieții.
„Această imagine ne oferă un răspuns adânc la frământările noastre omenești legate de moarte și ne arată că pentru cei care trăiesc în credință, moartea nu este decât o trecere către viața veșnică, o întâlnire cu Hristos”.
În ea găsim mângâiere
„Maica Domnului este mereu mijlocitoarea noastră înaintea tronului dumnezeiesc, iar praznicul de astăzi ne îndeamnă să ne apropiem cu și mai multă credință de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. În ea găsim mângâiere, sprijin și ajutor în toate necazurile și ispitele vieții. Ea este ocrotitoarea noastră, cea care ne îndeamnă neîncetat să urmăm calea virtuților, a rugăciunii și a iubirii frățești”, a mai spus PS Veniamin.
Episcopul Basarabiei de Sud a citit la finalul slujbei rugăciuni pentru elevii și studenții care încep anul școlar.
Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud





