În mai puțin de nouă ani de la înființare, Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită de informare și asistență dedicată persoanelor de peste 65 de ani din România, „a împlinit” 100.000 de convorbiri. Proiectul este derulat de Fundația Regală Margareta a României.
Jumătate dintre cei peste 18.600 de apelanți unici de până în prezent locuiesc singuri, iar aproape o treime au vârsta de peste 70 de ani, informează organizația. Alinarea singurătății și încurajarea unui stil de viață activ post-pensionare au fost două dintre direcțiile susținute de proiect.
„De la lansare, Telefonul Vârstnicului a reprezentat un pas important spre conectarea cât mai multor vârstnici afectați de izolare, singurătate, de lipsa informațiilor de încredere, dar și de lipsa unui sprijin”, a declarat Mugurel Mărgărit, director executiv al Fundației Regale.
„Ceea ce ne-am propus în 2015 continuăm și în prezent: să ascultăm problemele vârstnicilor din România, să le oferim consiliere și oportunități de participare la viața societății și de valorificare a experienței lor. De asemenea, ne dorim în continuare să mobilizăm comunitățile locale să rămână unite în sprijinul acestor persoane pentru a fi tratate cu respectul pe care îl merită.”
Topul nevoilor vârstnicilor
Informațiile practice și serviciile de îngrijire sunt în topul motivelor de apelare la Telefonul Vârstnicului. Iată un Top 5 al nevoilor seniorilor care apelează:
- Căutarea de informații utile, practice și actualizate referitoare la diverse nevoi ale seniorilor: instituții de stat, servicii sociale sau private pentru vârstnici.
- Nevoia de îngrijire și sprijin: cămine pentru vârstnici și proceduri de instituționalizare, servicii practice disponibile în comunitate, recomandări privind instituții care oferă îngrijiri medicale la domiciliu sau masa pe roți.
- Solicitări de sprijin financiar și material.
- Căutare de sprijin emoțional.
- Căutarea unor oportunități de implicare în comunitate prin voluntariat și prin socializare: vârstnicii care și-au dorit aceasta au fost direcționați către oportunități de voluntariat din comunitate, precum Centrele Generații,sau invitați la atelierele de educație digitală pentru senioriorganizate la București și în alte 10 localități din țară, la activitățile organizate în cluburile pentru seniori din comunitate sau la TeleClubul Seniorilor, un spațiu de întâlnire virtuală care permite seniorilor să se conecteze și să împărtășească experiențe comune.
Telefonul Seniorului este apelabil gratuit la numărul 0800 460 001, între orele 08:00 – 20:00, de luni până vineri, și sâmbăta, între orele 08:00 – 16:00.
Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat anul trecut în România. Populația de 65 ani și peste a depășit cu peste 27,5% populația tânără de 0-14 ani, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 122 (la 1 ianuarie 2023) la 127,5 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (1 ianuarie 2024).
Foto credit: Fundația Regală Margareta a României






