Biserica „Sfântul Gheorghe” de la Schitul Feredeu a fost demolată recent din cauza fisurilor apărute în urma cutremurului de peste 5 grade pe scara Richter din 6 iunie 2023. Sfântul lăcaș va fi reconstruit pe același amplasament până la finalul anului, au anunțat reprezentanții Arhiepiscopiei Aradului, citați de Agerpres. Mănăstirea Feredeu a alocat suma de 1.700.000…
Preotesele române din diaspora se reunesc, începând de vineri și până duminică, Ávila, în Spania. Tema noii întâlniri, cea de a treia a grupului, are tema „Familiile preotesei și provocările societății contemporane“. La reuniune sunt așteptate peste 70 de preotese din Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, Spania. Acestora li se vor…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și coordonatorul Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, își serbează ocrotitorul, pe Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei. Cu ocazia acestei zile, Patriarhul Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul s-a născut în 28 octombrie 1960 la Știubieni, jud. Botoșani, și a primit la botez numele de Vasile.…
„Dumnezeu ne-a pregătit viaţa veşnică şi vrea să ne facă pe toţi părtaşi bucuriilor cereşti”, a spus joi Arhiepiscopul Irineu la Mănăstirea Socolul de Câmpie, județul Mureș. Arhiepiscopul Alba Iuliei a explicat, în continuare, faptul că pentru a intra în Împărăția Cerurilor avem nevoie de pocăință și de o viață conformă Evangheliei. „El nu deschide…
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, i-a îndemnat pe cei peste 100 de tineri din tabăra „Nu uita că ești român”, să-și mărturisească public credința în Dumnezeu. Preasfinția Sa a precizat că ori de câte ori simțim iubirea lui Dumnezeu, este firesc „să-L mărturisim celor care…
Trei binefăcători ai Episcopiei de Bălți au primit distincții din partea Episcopului Antonie, miercuri, la hramul Mănăstirii Chirilovca din Republica Moldova. Ordinul eparhial „Credință și Dăruire” a fost conferit Arhimandritului Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, Protosinghelului Iorest Goraş, secretarul aceluiași așezământ, și Preotului Lilian Măntăluță, parohul comunității ortodoxe române din Auvers-sur-Oise. Părinții de la Mănăstirea…
Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost pomenit joi la împlinirea a 19 ani de la trecerea la Domnul de către Episcopul Visarion al Tulcii, fost Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Slujba a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, oficiată cu ocazia hramului Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bălțenii de Sus, Tulcea. De asemenea, au fost pomeniți…
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) Constanța intenționează să cumpere un ecograf pentru spitalul județean de urgență din municipiu din fondurile obținute în urma unui concert caritabil. Concertul „Armonie pentru vindecare” va avea loc în data de 26 septembrie, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. „Încasările vor fi redirecționate integral către secția de…
Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Capitală, vor fi duse la Parohia românească din Vejle, Regatul Danemarcei, în perioada 27-28 septembrie. Aducerea cinstitelor moaște a fost inclusă în programul Zilelor Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu în Regatul Danemarcei, organizate de Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Europei…
„E foarte bine că ne vorbim limba și că o prețuim declarativ, dar nu e destul. E nevoie să o și cunoaștem corect și mai e nevoie să o apărăm”, a spus, joi, acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, în cadrul unei festivități organizate cu ocazia Zilei Limbii Române. În discursul susținut, Președintele Academiei Române…
„Undeva, către 1870-1874, o tânără domnișoară a fost condusă pe ultimul său drum dincolo de Bariera Mogoșoaiei. Abia ieșise din adolescență, având o vârstă apreciată la 21-25 de ani”, scrie istoricul Adrian Majuru pe Facebook. „Familia a ales incinta Bisericii Mavrogheni, aflată atunci în afara limitei administrative a orașului, având în spate noua Maternitate a…
Voluntarii ASCOR Bacău au organizat o serie de activități catehetice pentru 155 de tineri din șapte parohii. Întâlnirile au scopul de a-i ajuta pe participanți să descopere care este adevărata dragoste și cum se manifestă din perspectivă creștină. Activitățile au fost coordonate de preotul Vlad Țuțurlan, Constantin Răzvan Popovici, inspector eparhial, și Gheorghe Negru, președinte…
Sute de ucraineni din Maramureș s-au reunit miercuri la hramul Mănăstirii Rona de Sus, în ziua de cinstire a Adormirii Maicii Domnului, după calendarul nerevizuit. Mai multe procesiuni din localitățile ucrainene învecinate, cât și din Rona de Sus, au fost prezente la hramul așezământului monahal condus de Arhimandritul Atanasie Nemzet. Credincioșii, tineri și vârstnici, au…
Mănăstirea Plumbuita din București a primit în dar joi o copie a Icoanei Sf. Ioan Botezătorul care se află în patrimoniul Schitului românesc Prodromu. Odorul a fost primit la sărbătoarea Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul, în prezența Preasfințitului Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal. Ierarhul a explicat că originalul din Sf. Munte este probabil cea…
„Sfântul Ioan Botezătorul este dascăl al postului, al înfrânării, al fecioriei și al dreptății sociale, și, în același timp, este un mare rugător pentru cei care doresc să își schimbe viața, să își înnoiască sufletul”, a explicat, joi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a vorbit despre viața și misiunea în lume a Sfântului Ioan…
În mai puțin de nouă ani de la înființare, Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită de informare și asistență dedicată persoanelor de peste 65 de ani din România, „a împlinit” 100.000 de convorbiri. Proiectul este derulat de Fundația Regală Margareta a României. Jumătate dintre cei peste 18.600 de apelanți unici de până în prezent locuiesc singuri, iar…
„Cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul este de fapt o înțelegere a cuvintelor pe care Mântuitorul le-a rostit despre el, numindu-l cel mai mare dintre cei născuți din femeie”, a spus joi Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, la Catedrala Patriarhală. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a menționat că după ce s-a aflat de moartea lui Ioan Botezătorul, Mântuitorul…
Sf. Ioan Botezătorul „este simbol anticipat al pătimirii martirilor și misionarilor creștini, până în zilele noastre, ponegriți, prigoniți, sau uciși pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos”, a spus joi Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal. „El plătește cu prețul vieții sale pământești propovăduirea pocăinței, a sfințeniei și a dreptății într-o lume a păcatului.” „Când ne…
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a slujit miercuri în satul Taraclia de Salcie din raionul Cahul, Republica Moldova și a vorbit despre faptul că Maica Domnului nu a părăsit lumea la adormire. Parohia Taraclia de Salcie și-a serbat hramul de vară, Adormirea Maicii Domnului, conform calendarului nerevizuit. „Prin adormirea sa, Maica Domnului nu a…
Ghidul Parohial Ecologic a apărut recent și în format digital. Acesta cuprinde concepte și idei de activități cu tematică ecologică utile comunităților care vor să desfășoare proiecte de educare și informare pentru protejarea mediului. Lucrarea este rezultatul experienței comunităților implicate în proiectul pilot „Eco-inițiative în Parohiile Bisericii Ortodoxe Române din România și Republica Moldova”, derulat…