Consiliul Județean (CJ) Hunedoara solicită Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor reclasificarea statului Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva (MCDR) în unul de interes național. Potrivit Agerpres, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a semnat luni documentele necesare trecerii de la statutul regional la cel național al MCDR. „Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva…
Parohia Iosefin din Timișoara a găzduit luni conferința „Medicină și Credință”, la care au participat trei specialiști din domeniul medical, ce au abordat teme din domeniul spiritualității ortodoxe și al sănătății. Întâlnirea a avut ca deviză: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9, 12). Au luat parte: preoții protopopi Zaharia…
Tinerii din Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” au organizat recent un proiect de documentare și informare cu privire la viața și minunile noilor sfinți canonizați. Intitulat „Un veac de jertfelnicie – comoara care ne inspiră”, proiectul a presupus organizarea mai multor întâlniri tematice și diverse sesiuni de studiu referitoare la istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române.…
Răzvan Mihai Clipici, Consilier Patriarhal la Sectorul Cultură, Pictură și Restaurare al Administrației Patriarhale, a vorbit săptămâna trecută la Emisiunea Dialoguri Pastorale, realizată de Părintele Narcis Stupcanu la Radio Trinitas. Tema emisiunii a fost viața a patru părinți duhovnicești români din Sfântul Munte Athos care au fost propuși spre canonizare Patriarhiei Ecumenice la inițiativa Părintelui…
Asociația Socio-Culturală „Matei Basarab” din Slobozia a împlinit 23 de ani de la fondare. „În această perioadă, mii și mii de fii duhovnicești ai Eparhiei au simțit că nu sunt singuri, primind îndrumare duhovnicească, dar și sprijin material”, a subliniat Episcopul Vincențiu al Sloboziei și Călărașilor. Preasfinția Sa a transmis un mesaj cu prilejul Adunării…
Cartea „Cântări la Deniile din Postul Mare” a fost publicată recent la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (EIBMO) și vine în ajutorul cântăreților bisericești și pasionaților de muzică psaltică. Lucrarea de față este o antologie de cântări bisericești alcătuită special pentru acest gen de slujbe, tipărită ca volum complementar la volumul Deniile din…
Locuitorii din zonele montane ale României sunt ajutați să-și înlocuiască sobele vechi cu unele moderne și eficiente energetic. Programul „Rabla pentru sobe” s-a deschis luni, anunță Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) într-un comunicat de presă. „Fiecare primărie de comună va accesa, prin programul Rabla pentru Sobe, până la 560.000 de lei, bani ce vor ajunge…
Parohia gălățeană Ghidigeni a găzduit duminică a zecea ediție a Campionatului şcolar de fotbal „Tinereţe şi credinţă”. Au participat peste 200 de tineri din 12 parohii ale Protopopiatului Nicoreşti. Este deja o tradiţie ca în fiecare primăvară să se desfăşoare această întrecere de fotbal, rezervată copiilor din ciclul gimnazial, băieţi şi fete, din cuprinsul protopopiatului…
Sectorul de Tineret și Catehizare organizează sâmbătă, în Parcul Tineretului din Craiova, Crosul pentru Viață, parte din campania „Luna pentru Viață”, pentru a sprijini femeile aflate în criză de sarcină, promovând valoarea vieții și solidaritatea din comunitatea locală. Crosul pentru Viață este un eveniment sportiv organizat anual, cu scopul de a atrage atenția asupra necesității…
Ecaterina Stârcea Văleanca a fost comemorată luni la Roman, la împlinirea a 145 de ani de la trecerea la Domnul. A fost unul dintre principalii binefăcători ai secolului 19 din regiunea Romanului, contribuind la restaurarea și construcția de biserici, școli și spitale. Evenimentul, organizat de Parohia Văleni, a cuprins o slujbă de parastas și un…
„Mă înclin și ne înclinăm cu smerenie în fața tuturor mamelor, în fața tuturor celor care au înțeles că sacrificiul din dragoste este calea spre Lumină. Pentru că, da, fără dragoste nu suntem nimic”, a spus Episcopul Sofronie al Oradiei duminică, la Marșul pentru Viață de la Oradea. Ierarhul a amintit că viața începe în…
Pr. Ciprian Apetrei, slujitor la Biserica „Sf. Anton” – Curtea Veche, cea mai veche comunitate liturgică din Capitală, a vorbit la podcastul „Altceva”, realizat de Adrian Artene și găzduit pe platforma Gandul.ro. Preotul a relatat despre evlavia credincioșilor care participă la rugăciunea din fiecare marți și originea acestui obicei, despre odoarele bisericii și ajutorul sfinților.…
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul” din Roma-Pantano și-a inaugurat duminică noul lăcaș de rugăciune. La Prima Liturghie în noua biserică a participat și Marian Popescu, Consulul General al României la Roma, care a transmis un salut instituțional și a apreciat, în cuvântul său, activitatea parohiei și realizările din ultima perioadă. În seara…
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcop ales al Sălajului, va fi întronizat duminică la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Zalău, conform reprezentanților eparhiei. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului împreună cu un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. La eveniment sunt așteptați reprezentanți ai Secretariatului de stat pentru Culte, ai…
Noi săpături arheologice atestă descrierea făcută de evanghelistul Ioan. Cercetătorii au găsit urme ale unei grădini antice sub Biserica „Sfântului Mormânt” din Ierusalim. „În locul unde a fost răstignit era o grădină; și în grădină un mormânt nou, în care nu fusese pus încă nimeni. Aici L-au pus pe Iisus”. (Ioan 19:41-42) Acum aproximativ 2.000…
Arhiepiscopia Iașilor organizează, în perioada 22-25 mai, o nouă ediție a Festivalului de Muzică Bizantină. Tema de anul acesta, „Doxologie și mărturisire”, face referire la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, de la care se împlinesc 1700 de ani. Programul manifestărilor va include concerte de muzică psaltică, ateliere de compoziție psaltică, mozaic și pictură, precum…
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Capela „Sfânta Treime” a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din municipiul Iași. „Toate sunt cu putință celui ce crede. Credința se face în tine legătură nezdruncinată cu Dumnezeu, și prin această legătură Dumnezeu lucrează puternic în viața ta. Înțelege omul puținătatea credinței și scoate acest suspin…
„Să nu lăsăm acest post să treacă fără folos! Să strigăm cu sinceritate din adâncul inimii: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele! Aceasta este rugăciunea care deschide cerurile și vindecă neputințele noastre cele mai adânci”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. „Astăzi, Sfânta Biserică ne pune înainte două mari…
Elevii din municipiul Sibiu au acces gratuit la muzeele din oraș dacă merg în mod organizat cu un profesor de la școală. Programul „Școala la muzeu” a fost aprobat săptămâna trecută de Consiliul Județean Sibiu și se va desfășura din aprilie până în iunie, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Sibiu. „În…
O basarabeancă din Italia realizează un monument dedicat mamei sale și tuturor femeilor migrante care s-au sacrificat, emigrând, pentru a putea să le asigure un viitor mai bun copiilor rămași acasă. De doi ani, Dorina Roșca organizează evenimente de strângere de fonduri în diaspora română din Italia, cu scopul de a construi statuia. Ea a…