O Liturghie mai specială a fost oficiată la biserica Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București joi, pentru a marca în avans Ziua Mondială a Sănătății Mintale, celebrată anual în data de 10 octombrie.
Alături de Pr. Florin-Ciprian Petre, preotul de caritate care slujește la biserica spitalului, au slujit doi preoți invitați: părintele Mihai Ciprian Vișoiu, slujitor în cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina, și părintele Eugen Șerban, de la Parohia Melicești, Protoieria Câmpina.
Alături de preoții de caritate s-au rugat cadre medicale și pacienți. „Prezența doamnei asistent medical dr. Corina Gagiu, director de îngrijiri al spitalului, a evidențiat importanța colaborării dintre slujirea pastorală și activitatea personalului medical, în cadrul unei abordări integrative a îngrijirii persoanelor cu afecțiuni psihice”, a declarat Pr. Florin-Ciprian Petre.
În acest context, a fost subliniat faptul că persoana umană nu poate fi redusă la diagnosticul său, iar îngrijirea acesteia presupune respectarea demnității și a nevoilor sale medicale, psihologice și spirituale.
Filantropie și meloterapie pentru copii

Un moment deosebit l-a constituit gestul de generozitate al familiei Cunitchi, care sprijină în mod constant activitățile social-filantropice desfășurate în cadrul spitalului. Cu această ocazie, familia a pregătit 100 de pachete destinate copiilor internați în secțiile de neurologie pediatrică și psihiatrie pediatrică, oferindu-le un semn concret de grijă, apropiere și solidaritate.
De asemenea, pentru copiii internați a fost organizat un atelier de meloterapie, susținut de domnul Gabriel Victor Bâclea, care, prin intermediul muzicii, a oferit celor mici un cadru de exprimare emoțională, interacțiune și bucurie.
Conlucrare în beneficiul pacienților

„Evenimentul a evidențiat importanța solidarității față de persoanele care se confruntă cu suferința psihică, precum și necesitatea unei colaborări permanente între Biserică și specialiștii din domeniul sănătății mintale”, a mai transmis Pr. Florin-Ciprian Petre.
„Prin îmbinarea rugăciunii cu activitățile social-filantropice și de sprijin terapeutic, această inițiativă a evidențiat importanța împreună-lucrării dintre Biserică, personalul medical, echipa terapeutică și comunitatea celor care susțin persoanele aflate în suferință.”
„Manifestările organizate cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale au reafirmat un adevăr fundamental: dincolo de orice diagnostic se află o persoană care are nevoie de îngrijire, înțelegere, respect și speranță”, a subliniat preotul de caritate.
În patrimoniul bisericii Spitalului Obregia se păstrează fragmente din moaștele Sf. Ioan Casian și ale Sf. Varsanufie de la Optina.















