Parohia „Sf. Dumitru – Narcisa” din Bacău a găzduit miercuri un eveniment la care au participat aproximativ 200 de copii din comunitate.
Aceștia au dialogat cu Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, au participat la jocuri și ateliere educative și au primit în dar rechizite școlare.
Atelierele interactive au combinat cultural generală, arta comunicării și mișcarea fizică și au fost facilitate de voluntarii ASCOR Bacău.

Copiii au participat la următoarele activități:
- Concursuri de cultură generală și cultură biblică, sub formă de „quiz” interactiv;
- Jocuri dinamice de tip „Ce spun românii?”, în care creativitatea și spiritul de echipă au fost puse la încercare;
- Activități tematice desfășurate de Caravana ASCOR, cu întrebări și provocări legate de credință;
- Atelier despre relația dintre generații, în care copiii au desenat și au scris despre bunici și legătura lor cu familia;
- Ateliere pentru preșcolari, cu desen, modelaj și cântece, special gândite pentru cei mai mici participanți.
Încurajarea ierarhului

La finalul activităților, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul le-a adresat copiilor un cuvânt de învățătură despre ralația cu părinții, pornind de la semnificația icoanei Maicii Domunului în tradiția ortodoxă și a perioadei de post dedicat în această perioadă Maicii Domnului.
Ierarhul i-a încurajat să învețe, să își urmeze visurile și să rămână aproape de Biserică și a rostit rugăciuni de binecuvântare pentru preșcolari, elevi și studenți.
Rechizite pentru începerea școlii
Pe lângă bucuria duhovnicească de a petrece timp cu ierarhul, copiii au avut parte și de daruri utile: iconițe și 200 de kituri de rechizite școlare au fost distribuite în cadrul proiectului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”.

Scopul proiectului a fost prezentat de Părintele Ilarion Mâță, consilier la Sectorul Social-filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Proiectul are menirea de a le oferi copiilor sprijin concret pentru începerea noului an școlar.
Acțiunea s-a încheiat cu servirea prânzului, asigurat de parohia gazdă, la care s-a adăugat un scurt cuvânt din partea Părintelui Paroh Ioan Pleșcău, într-o atmosferă caldă, de familie.
Evenimentul a fost organizat de Sectorul Social–Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Caritate Creștin Ortodoxă (IOCC) și Federația Filantropia a Patriarhiei Române.

S-au implicat asociații membre ale Federației Filantropia: Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja și Asociația Creștină de Caritate și Ajutor „Ovidenia Bacău 2005”.
Sursa foto: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului






