Între personalitățile ilustre ale neamului românesc, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel se distinge cu o păstorire de excepție la cârma Bisericii, împlinind cu succes mari deziderate naționale și oferind astfel un exemplu de ierarh cu o largă viziune în problemele existenței Bisericii în societatea contemporană.
Ridicat în epoca de așezare a unor vremuri noi, Preafericitul Patriarh Daniel are vocația schimbărilor majore în toate sectoarele Bisericii, împlinindu-se și în acest caz vorbele marelui cărturar Mihail Kogălniceanu, care spunea că la vremuri noi trebuie un om nou. Anii de păstorire ca ierarh au confirmat adevărul cu realizări remarcabile și, la ceas aniversar, Preafericirea Sa poate fi considerat azi personalitatea providențială pentru destinul Bisericii.
Înzestrat cu o pregătire temeinică, făcută în anii de studii, a împletit studiul teologic cu alte domenii de cultură, așa cum făceau în primele veacuri creștine Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie de Nazians, care studiau și filosofia, retorica, juridica etc., scriind apoi opere cu o fundamentare variată și chiar opere literare.
Din vremea de studii, mi-a rămas amintirea tânărului doctorand Dan Ilie Ciobotea (după numele de acasă), venit din lumea binecuvântată a satului bănățean și care ne cucerea prin comunicările de fiecare zi pe care ni le ținea pe holurile Facultății de Teologie din București sau la cursul de teologie dogmatică, unde era delegat să predea, de către profesorul de specialitate. Impresiona prin felul său doct și elegant de a expune auditoriului probleme interesante din varii domenii de știință și cultură. În mod deosebit era pasionat și aprofunda mereu teologia dogmatică, apropiindu-se de marele profesor Dumitru Stăniloae.
Și-a urmat pregătirea doctorală la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania). Pregătindu-și lucrarea de doctorat, sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi, Gerard Ziegwald și André Benoît, o susține la 15 iunie 1979, devenind astfel doctor al Universității din Strasbourg. Un an mai târziu, susține o variantă extinsă a lucrării de doctorat, de astă dată la Facultatea de Teologie din București, cu titlul Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală, sub îndrumarea părintelui prof. Dumitru Stăniloae.
Dorindu-și o carieră de magistru, devine universitar și activează ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey, Geneva, și profesor asociat la Geneva și Fribourg în Elveția.
Întors în țară, optează pentru monahism și după ce urmează ascensiunea prin treptele clericale, îndeplinind și responsabilități precum consilier patriarhal și director al Sectorului teologie contemporană și dialog ecumenic, este ales la 4 martie 1990 Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, iar la 7 iunie, același an, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Aproape două decenii, cât a păstorit la Iași, Preafericitul Daniel a ridicat mitropolia pe multe planuri. Criticilor săi, din vremea aceea, le spunea: „Nimeni nu este mare la începutul carierei, ci la sfârșitul ei”, deci când a avut timp să-și realizeze opera vieții sale. Iar vremea a dovedit că avea dreptate. Pentru că, ajuns mitropolit, a inițiat și a realizat lucruri pe care nimeni altul nu le-a mai făcut, ca să parafrazăm expresia biblică. Dinamic și neobosit, studia neîncetat și făcea planuri la ceea ce urma să realizeze. Așa a reorganizat mitropolia, a ctitorit mari edificii la Iași, Durău și în alte părți, a înființat Facultatea de Teologie din Iași, tipografie modernă, centru de presă, făcând ca viața bisericească să prospere. Iar moldovenii l-au ascultat și l-au urmat.
După ce a ajuns Patriarh, în anul 2007, Preafericitul Daniel s-a înconjurat iar de oameni vrednici, iar el s-a dovedit a fi cu prisosință ierarhul de care țara avea nevoie atât pe plan bisericesc, cât și social. Realizările sunt multiple.
Și-a direcționat misiunea către marile deziderate eclesiale naționale, atât pentru românii din țară, cât și pentru cei din alte teritorii ale Daciei mari. Viziunea sa de largă deschidere asupra problemelor națiunii se vădește mereu. Nicicând n-a fost o colaborare atât de apropiată și armonioasă cu Academia Română, cu alte instituții ale țării, ceea ce întărește spiritul de colaborare în societatea noastră. Nicicând vreun ierarh, ajuns patriarh, n-a manifestat o așa mare comprehensiune și prețuire față de viața și operele unor oameni, autori de teologie, cultură, știință, filosofie, artă etc., oferindu-le cu generozitate ordine și diplome de merit.
Preafericirea Sa este apreciat în toate mediile românești. În mediul academic expune mereu problemele ce definesc românismul nostru ortodox, ca o trăsătură de identitate națională rămasă la nivelul ei sacru și valoric dintotdeauna. De asemenea, Preafericitul iubește satul și tradițiile sale, pe care le evocă cu competență în studii și în cadrul diferitelor întâlniri științifice. În acest context, îmi este plăcut să amintesc faptul că ideile pe care le-a exprimat în studiile sale au avut o influență decisivă și în alegerea temei pentru teza mea de doctorat în teologie, referitoare la tradițiile aferente cultului ortodox.
În studiul Ortodoxia: Biserica învierii și a bucuriei, publicat în revista „Ortodoxia” (an XLI, 1989, nr. 2), arată în mod convingător că la noi „creștinismul ortodox voiește ca tot ce are el să fie pătruns de harul lui Dumnezeu”. În acest scop, relevă faptul că în Molitfelnic se află „rugăciuni care se citesc la arie, la sădirea viei, la binecuvântarea vinului nou, la aducerea darurilor de pârgă”. Importanța lor teologică este subliniată de existența unor expresii comune cu cele de cult. De pildă, semnalează că „în rugăciunile ce se citesc la aducerea darurilor de pârgă se întâlnesc cuvintele „ale Tale dintru ale Tale” aceleași ca și cuvintele din momentul culminant al Sfintei Liturghii” (p. 25). În continuare, Preafericirea Sa are o viziune integratoare asupra practicilor populare la sărbători și ofrandelor de tot felul, afirmând: „Biserica binecuvântează și sfințește toată creația: ramurile verzi și florile umplu bisericile în duminica Floriilor și a Cincizecimii; la Bobotează, Biserica săvârșește sfințirea cea mare a apelor, seva universului; la Schimbarea la Față se aduce în biserică pârgă de struguri, la Paști se binecuvântează alimentele care au fost, pentru motive de înfrânare spirituală, interzise în timpul postului…” (ibid.).
Acestea, afirmă autorul, se numesc îndeobște „daruri”, pe care creștinii le aduc după legea datinii, ca răspuns la darurile lui Dumnezeu pe care le primesc prin rugăciune.
Asemenea dezvoltare hermeneutică este un punct de vedere propriu gândirii academice și Preafericirea Sa vine să deschidă o cale nouă a abordărilor teoretice în acestă privință, a asumării valorilor tradiționale în relația lor de „pliromă” cu cele teologice.
Cum observa și reputatul om de știință Olivier Clément, asupra tradițiilor populare în creștinismul românesc: „Datorită dimensiunii cosmice a creștinismului oriental, acest aport arhaic a fost asumat din plin și purificat de către Biserică” (în vol. Isihasmul – tradiție și cultură românească, trad., 1994, p. 11).
Demn de apreciat este și spiritul edificator cu care Preafericirea Sa ctitorește așezăminte bisericești sau de interes cultural, social, filantropic etc., amintindu-ne de epoca Marelui Ierarh Vasile, din Cezareea Capadociei. Doar că azi problemele depășesc cu mult pe cele de atunci. Opera magna este în primul rând Catedrala Mântuirii Neamului, edificiu emblematic pentru întregul neam românesc. Catedrala este un simbol de unitate națională și religioasă a românilor de pretutindeni. Iar ridicarea ei, prin eforturile Preafericitului Daniel, va însemna o izbândă, dar și o cale de împlinire al unui ideal al Ortodoxiei românești. La altarul ei se vor aduna energiile noastre spirituale milenare sub ocrotirea proniei cerești.
Ca urmare, bucuria aniversară este împletită cu gândul la renașterea spirituală pe care o promovează Preafericirea Sa, și-i dorim la acest prilej fericit ani mulți de viață și împliniri în toate, întru cinstea Bisericii și a neamului românesc.
(Articol publicat în Ziarul Lumina sub semnătura Pr. dr. Nicolae Cojocaru)