Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat marţi, 15 martie 2016, la Catedrala Patriarhală, în cadrul Pavecerniței Mari, a doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor Preasfinţia Sa a explicat înţelesurile textului biblic citit astăzi şi a arătat că „evanghelia din seara aceasta enumeră milostenia şi rugăciunea şi anume, că noi trebuie ca să le facem nu ca făţarnicii în văzul oamenilor pentru a fi laudaţi de către aceştia”. În acest caz, lauda oamenilor înseamnă „singura răsplată pe care o primim”, de aceea trebuie să facem fapte bune „în ascuns ca Dumnezeu Tatăl nostru cel din Ceruri Care vede în ascuns să ne răsplătească nouă”.
Ierarhul a mai vorbit şi despre rugăciune subliniind faptul că în ceea ce o priveşte „o ispită a modernităţii este aceea de a considera că ne putem ruga şi acasă, lucru care este perfect adevărat, dar trebuie să ne rugăm în primul rând împreună în Biserica lui Dumnezeu”. Făcând referire la perioada liturgică în care ne aflăm, Preasfinţia Sa a spus că „perioada postului este o perioadă în care noi, prin aceste fapte ale dreptăţii, prin toate eforturile duhovniceşti, încercăm să restaurăm comuniunea noastră cu Dumnezeu, comuniune ruptă de păcatele pe care le-am săvârşit”. De asemenea, „în aceeaşi măsură postul este un prilej de a cultiva şi comuniunea cu semenii, ştiind că toţi la un loc împreună alcătuim «Trupul lui Hristos», cum numeşte Sfântul Apostol Pavelatât de minunat Biserica”.
La final, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a transmis credincioşilor că „evanghelia din seara aceasta este un îndemn la a învinge patima orgoliului, a mândriei, cerând iertare tuturor celor care ne-au greşit, oferind iertare la rândul nostru, şi cerând cu toţii iertare de la Dumnezeu”.
Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare şi integral în Joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălţătoare pe care le transmite, temelor necesare în viaţa fiecăruia (smerenia, pocăinţa, străpungerea inimii), precum şi a profunzimii sale, devine un îndreptar şi un îndrumar pentru viaţa noastră. Conţinutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite. Se poate observa alternanţa a două planuri: sufletul păcătos care-şi plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepţilor, ci a urmat largul drum al rătăcirii şi care din străfundurile inimii strigă: Iartă-mă! Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta!, şi cel al fiinţelor umane ajunse la starea de îndumnezeire prin pocăinţă.
