Cu prilejul Anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mucenic Corneliu Sutașul” – Balta Albă, din Protoieria Sector 3 Capitală, a organizat luni, 14 iulie, un pelerinaj la mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Slatinei și Romanaților, informează Ziarul Lumina.
După rugăciunea de binecuvântare pentru ajutor în călătorie, săvârșită în biserica parohială, pelerinii însoțiți de părintele paroh Vasile-Cristian Niță au plecat la drum cu un autocar al Agenției de Pelerinaj BASILICA Travel a Patriarhiei Române, prima oprire fiind la Mănăstirea Brâncoveni, situată în județul Olt. Începuturile vieții monahale de la Brâncoveni se pierd în veacurile îndepărtate ale istoriei, mănăstirea fiind refăcută în 1494 de către boierii Craiovești. În urma vindecării cu apa izvorului din incinta mănăstirii, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu, Matei Basarab împreună cu nepotul său Preda Brâncoveanu – bunicul Sfântului Constantin Brâncoveanu – au refacut mănăstirea între anii 1634 și 1640.
De Mănăstirea Brâncoveni, însă, s-a legat într-un mod cu totul special și Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu, care și-a petrecut vremea copilăriei și a adolescenței aici, în atmosfera de rugăciune și viață duhovnicească. În amintirea celor dragi ai săi care odihnesc aici, Sfântul Constantin Brâncoveanu hotărește mai târziu restaurarea mânăstirii. Fiii săi mai mari, Constantin și Ștefan, au pus piatra de temelie a bisericii mari, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Construcția acesteia a durat numai două luni, la 15 august 1699 fiind târnosită, deși pictarea ei s-a încheiat abia în anul 1704.
Pelerinii și-au continuat drumul în partea de vest a județului Olt și, la o distanță de 12 km. de orașul Balș, în apropierea râului Olteț, au ajuns la Mănăstirea Călui. Prima atestare documentară a mănăstirii face referire la lucrările de zidire începute în anul 1515, în timpul domniei Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ctitori fiind Vlad Banul (bunicul celor trei frați Buzești), Dumitru Pîrcălabul și Balica Spătarul. Lucrările de zidire au fost reluate către sfârșitul secolului al XVI-lea de către frații Buzești – Radu Clucerul, Preda Banul și Stroe Stolnicul -, finalizându-se la 8 iunie 1588, după cum reiese din pisania dăltuită în piatră.
Ultimul popas duhovnicesc a fost în municipiul Slatina la Mănăstirea Clocociov. Unele documente îl atestă drept ctitor pe Mihai Viteazul (1593-1601), care a și înzestrat-o cu danii, degradările survenite după anul 1628, determinând o nouă și substanțială refacere în timpul lui Matei Basarab. Astfel, reclădirea mănăstirii îi este atribuită marelui dregător Dinicu Buicescu vel agă, nepot al domnitorului Matei Basarab, împreună cu soția jupâneasa Dumitra și cu mama sa, jupâneasa Mara. Cert este că zidirea bisericii vechi a început în 1645 și a durat câteva luni.
Renașterea de astăzi a mănăstirii se datorează, în bună parte, renumitului duhovnic Visarion Coman (1921-2002), al cărui mormânt se află în apropierea bisericii.
Pe drumul de întoarcere, pelerinii cu vârste cuprinse între 4 și 70 de ani au meditat la cuvintele lui Gheorghe Șincai din „Hronica românilor și a mai multor neamuri”: „Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morții: „Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele… Stați tare și bărbătește, dragii mei! Să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru Aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta…””.
