Patriarhul Daniel a răspuns luni la întrebările primite de la tinerii participanți la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna. Cea de a doua s-a referit la lupta tinerilor de azi cu duhul lumii. La ce ne împotrivim, de fapt, și cum să o facem? Patriarhul a răspuns că rezistența prin credință și cultură este cheia, iar credința să nu fie simplă convingere intelectuală, ci relație vie cu Dumnezeu.
Întrebarea Monicăi Drăgan, studentă în Elveția:
- Nicolae Steinhardt spunea: „Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată”. În contextul istoric actual, care este valul căruia noi, generația de azi, trebuie să ne împotrivim și cum trebuie să facem acest lucru?
Părintele patriarh i-a răspuns, printre altele:
- „Rezistența prin credință și cultură este foarte necesară.”
- „Noi, când suntem întrebați «De ce crezi în Dumnezeu?», răspundem: «Pentru că m-am hotărât să trăiesc veșnic»”.
- „Credința nu este o simplă convingere intelectuală, este o relație eternă cu Dumnezeu Cel veșnic viu și această relație începe prin Botez.”
- „Viața veșnică nu este viața de după moarte, ci este viața ca relație a omului muritor cu Dumnezeu Cel veșnic viu.”
- „Deci este mare nevoie, când ne asaltează ideologii ateiste, să ne întărim și mai mult credința. Și credința se întărește nu doar printr-o crispare voluntaristă, ci mai ales prin rugăciune.”
- „Secularizării actuale nu i se poate răspunde decât printr-o sfințenie mai intensă a vieții, nu prin alte forme de secularizare.”
Redăm în continuare răspunsul integral oferit de Patriarhul Daniel la cea de a doua întrebare primită la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna. Intertitlurile aparțin redacției.
Secularizării actuale nu i se poate răspunde decât printr-o sfințenie mai intensă a vieții
Răspunsul patriarhului la a doua întrebare primită la Congresul Studențesc Aniversar de la Putna
Valul acum este o slăbire a credinței, o revenire spre forme mai subtile de ateism, de aceea, rezistența prin credință și cultură este foarte necesară.
Atunci când slăbește credința în societate și când se îngustează orizontul spiritual al oamenilor și totul este redus la existența biologică și telurică, este mare nevoie să ne reamintim cuvintele Mântuitorului, Care spune: „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi” (Ioan 11, 25). Deci credința este izvor de viață veșnică. Noi, când suntem întrebați „De ce crezi în Dumnezeu?”, răspundem: „Pentru că m-am hotărât să trăiesc veșnic”.
Botezul ca punere în relație cu Dumnezeu
De aceea, credința nu este o simplă convingere intelectuală, este o relație eternă cu Dumnezeu Cel veșnic viu și această relație începe prin Botez. Noi, când botezăm un copil, nu botezăm un „mormoloc”, ci o persoană. De aceea, copilul de patru-șase săptămâni are un chip și i se dă un nume și se pune în relație cu Persoanele divine și eterne ale Sfintei Treimi. Aceasta înseamnă a fi botezat în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh: a plonja, a se adânci în iubirea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.
Cuvântul „botez” în limba greacă înseamnă „afundare”. [Copilul] este afundat în intimitatea iubirii Preasfintei Treimi. Și asta se vede în comportamentul copiilor după Botez. Sunt mai pașnici, mai liniștiți. În Banat, masa care se oferă după botez se numește „omenie”. Pentru că acesta, copilul botezat, este un deplin.
Noi nu amânăm după botez nici mirungerea (sau confirmarea de la catolici), și nici împărtășirea, ci în aceeași zi se botează, se mirunge cu darurile Duhului Sfânt și se împărtășește copilul. Este mebru deplin al Bisericii lui Hristos. E pus în relație cu iubirea Preasfintei Treimi.
Ce este viața veșnică
Viața veșnică nu este viața de după moarte, ci este viața ca relație a omului muritor cu Dumnezeu Cel veșnic viu. Ultimul articol din Crez este: „Aștept învierea morților; Și viața veacului ce va să fie”. Dacă nu ar fi acest articol, atunci Crezul s-ar reduce la o simplă morală. Dar noi nu cultivăm simple convingeri intelectuale, ci o relație de iubire eternă.
Cum sună formula liturgică? „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.” Deci eu trebuie să trăiesc veșnic ca să pot, în veșnicie, să laud pe Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – acum, adică în această viață, și pururi, adică totdeauna, și în vecii vecilor. De aceea, Biserica este arvună a vieții veșnice.
Toate ideologiile duc pe om până la mormânt. Ultimul lor cuvânt este moartea. La noi, ultimul cuvânt este învierea de obște și viața veșnică.
Răspunsul la ateism: rugăciunea
Deci este mare nevoie, când ne asaltează ideologii ateiste, să ne întărim și mai mult credința. Și credința se întărește nu doar printr-o crispare voluntaristă, ci mai ales prin rugăciune, rugăciunea în biserică și rugăciunea particulară și rugăciunea scurtă, rostită, așa cum au unii tineri, cu mici metaniere pentru mireni: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
Anul viitor este Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și în a fiecărui creștin în Patriarhia Română și Anul comemorativ al Sfinților Isihaști: Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
Este foarte importantă rugăciunea. Sfântul Isaac Sirul spune: „Iubirea curată se naște din rugăciune”, pentru că, așa cum spune Sfântul Grigorie Palama, rugăciunea nu este numai activitate umană, este și lucrarea lui Dumnezeu în omul care se roagă.
Când omul se roagă, Dumnezeu răspunde strecurând iubirea Sa smerită și milostivă – nu orgolioasă și posesivă – în sufletul celui care se roagă. Cineva spunea că, dacă, după ce te-ai rugat, nu simți pace și bucurie în suflet, înseamnă că ori nu te-ai rugat îndeajuns, ori nu ai fost atent când te-ai rugat și trebuie să mai continui până când simți pace și bucurie în suflet.
Aceasta arată de ce toate întrunirile tineretului ortodox conțin și o parte de experiență liturgică, de relație directă cu Dumnezeu.
Practica credinței în comunism
Acum sunt curente, ideologii, cum au fost tot timpul, au fost vremurile grele ale comunismului, când singura instituție din România care în mod deschis afirma că Dumnezeu există a fost Biserica.
Și-mi aduc aminte, când eram student la Sibiu, că mergeam la Nicula și acolo veneau credincioși, pelerini din toată țara. Plecau pe jos cu o săptămână înainte. Se opreau în fiecare sat, unde făceau un popas, făceau rugăciune și apoi erau cazați la familii credincioase.
Aveau o cântare foarte frumoasă, cu un refren foarte frumos. Refrenul spunea așa: „Ajută-ne, Măicuță, să ne rugăm mereu, / Să credem totdeauna că este Dumnezeu”. Și, când ziceau că este Dumnezeu, băteau și cu piciorul tare, ca să audă cei care nu prea iubeau aceste manifestări.
Cântau toată noaptea. Și noi, ca studenți, am primit de la popor acest entuziasm al unui popor în stare de rugăciune și s-a transmis ca o încurajare. În timpul comunismului, unii părinți nu prea voiau să dea voie copiilor să meargă la Teologie. Unul zicea: „Nu te duce la Teologie. Mergi să te faci medic, cu acești comuniști viitorul este în trecut”. Și mamele mai ales spuneau: „Nu-nu, lasă, că Dumnezeu îi ajută și va trece prin toate greutățile!”
Pe scurt, trebuie să ne împotrivim prin rezistența aceasta a practicii credinței și a unei culturi creștine profunde. Secularizării actuale nu i se poate răspunde decât printr-o sfințenie mai intensă a vieții, nu prin alte forme de secularizare.
Vezi și:
- PF Daniel: Să nu ne gândim dacă avem majoritate, ci dacă ne aflăm în adevăr (INTEGRAL)
- Mesajul Patriarhului la „Serbarea de la Putna – 150”: Aniversare și comemorare pentru mai multă comuniune românească
- Serbare Putna – 150: Este nevoie ca Biserica să intre în dialog cu tinerii, spune Patriarhul
- Congresul Studențesc Aniversar de la Putna | În imagini
- Ioan-Aurel Pop îi îndeamnă pe tineri să studieze în România: Rătăcindu-ne din calitatea de român, ne pierdem rostul
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru
