Patriarhul de Anul Nou: Să punem accent mai ales pe partea spirituală / Sf. Vasile, un om deodată duhovnicesc și practic

La prima Sfântă Liturghie din noul an, miercuri, 1 ianuarie 2020, Patriarhul României a scos în evidență faptul că este mai important să creștem duhovnicește decât biologic și material.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a exemplificat acest lucru prin pilda Pruncului Iisus, dar și prin exemplul Sfântului Vasile cel Mare.

Preafericirea Sa a atras atenția asupra faptului că Mântuitorul „creștea cu vârsta, cu înțelepciunea și cu harul”, cum precizează textul evanghelic al zilei.

„La vârsta de 12 ani avea o înțelepciune superioară vârstei Lui biologice. Știa cât toți bătrânii din Templu cărturari laolaltă, și mai mult decât atât”.

Și mai spune Evanghelia că El creștea și cu harul, a adăugat Patriarhul Daniel.

„Harul este lucrarea lui Dumnezeu în om. Și această lucrare a dumnezeirii lui Iisus în firea sa umană începea să se arate treptat”.

Astfel, Părintele Patriarh a spus că aceste lucruri ne privesc și pe noi:

„Nu trebuie să creștem doar biologic, ci și duhovnicește, cu înțelepciunea și cu harul. Cu înțelepciunea și cu rugăciunea. Cu lucrarea harului lui Dumnezeu în viața noastră. Deci, creșterea aceasta duhovnicească este adesea mai importantă decât creșterea doar biologică”.

„De aceea, trebuie să punem accent nu doar pe partea materială a vieții noastre, ci mai ales pe partea spirituală, de îmbogățire duhovnicească a vieții noastre prin legătura permanentă cu Dumnezeu”.

Patriarhul a slujit de Anul Nou împreună cu Episcopii vicari Varlaam Ploieșteanul și Timotei Prahoveanul. Foto credit: Basilica.ro

Tăierea-împrejur

Despre prima sărbătoare a zilei, Tăierea-împrejur, Preafericirea Sa a spus că este o prefigurare, o pregătire pentru Taina Botezului.

Supunându-se acestui ritual, Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

La tăierea-împrejur, Pruncul dumnezeiesc a primit numele „Iisus”.

„«Iisus» vine din limba ebraică, de la «Ieșua» care înseamnă «Dumnezeu mântuiește»  sau «Dumnezeu Mântuitorul». De asemenea, s-a adăugat numele de «Hristos» care în ebraică se numea «Mașia», Mesia, și care înseamnă «Unsul lui Dumnezeu».

„Deci numele complet al Mântuitorului este Iisus – Dumnezeu Mântuitor și Hristos – Unsul lui Dumnezeu”.

Preafericirea Sa a precizat că creștinii păstrează din tradiția veche iudaică doar atribuirea numelui noului născut la vârsta de opt zile.

Sf. Vasile, un om deodată duhovnicesc și practic

Patriarhul României a vorbit și despre a doua sărbătoare ortodoxă de pe 1 ianuarie, cinstirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi a mamei sale, Sf. Emilia.

Patriarhul Daniel a subliniat popularitatea Sf. Vasile și le-a adresat urări celor aproape 600.000 de români care-i poartă numele. Preafericirea Sa a subliniat vrednicia mamei Sfântului Vasile și a întregii familii care a dat Ortodoxiei 6 sfinți.

Referitor la personalitatea marelui ierarh, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menționat că „a fost un om învățat, dar nu a rămas numai la învățătură, ci el a propovăduit și prin faptă”.

A făcut pe lângă biserici azile pentru bătrâni, pentru bolnavi, pentru oamenii săraci. Lângă orașul Cezareea Capadociei, a construit un mic orășel care a fost numit mai târziu „Vasiliada”, în care erau case pentru bătrâni, pentru călători și case de îngrijire a bolnavilor.

„Se spune că acolo era și o leprozerie”, a amintit Patriarhul, „iar Sf. Vasile mergea adesea și vizita pe toți bolnavii, se ruga pentru ei și uneori îi îmbrățișa pe cei leproși fără să aibă teamă că se îmbolnăvește. Era un om deodată duhovnicesc și practic”.

„Slujea de patru ori pe săptămână Sfânta Liturghie. Era un mare postitor și, în același timp, un foarte curajos luptător”.

Sf. Vasile s-a remarcat prin curaj, înfruntându-i pe ereticii arieni care îl aveau de partea lor pe Împăratul Valens. Sfântul a răbdat persecuțiile împăratului și a mărturisit neîncetat adevărul dogmei Sfintei Treimi.

Sf. Vasile cel Mare a lăsat Ortodoxiei Regulile Monahale mari și mici precum și textul uneia dintre Liturghii care este oficiată de zece ori pe an, inclusiv pe 1 ianuarie.

Părintele Patriarh a semnalat că la moarte, marele ierarh a fost deplâns nu numai de creștini, ci și de păgâni care admirau înțelepciunea și bunătatea sa.

„Învățăm de la acest sfânt că trebuie să legăm întotdeauna dreapta credință cu dreapta viețuire și cu dreapta făptuire, cu lucrarea de milostenie”.

Anul Nou civil

La final predicii, Patriarhul Daniel a vorbit despre începutul Anului civil, sărbătoare care derivă de la numele zeului roman Ianus, care era reprezentat cu două fețe, una îndreptată spre trecut și alta spre viitor, Anul Nou fiind un moment de bilanț.

„Noi însă, trebuie să ne gândim nu atât la realizări materiale, ci trebuie să ne gândim câte fapte bune și câte fapte rele am făcut în anul care a trecut și ce dorim să facem pentru a progresa duhovnicește în anul în care am intrat”.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată o slujbă de Tedeum, iar la final a avut loc proclamarea Anului 2020 ca „An omagial al pastorației părinților și copiilor” și „An comemorativ al filantropilor ortodocși români” în Patriarhia Română.


Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Zilele Şaguniene se mută anul acesta în online  

Manifestările culturale dedicate Sfântului Andrei Şaguna, intitulate sugestiv Zilele Şaguniene, se desfăşoară anul acesta exclusiv online, din cauza pandemiei de coronavirus. Evenimentele au început sâmbătă, 21 noiembrie, prin anunţarea clericilor şi mirenilor rămaşi în cursa…