„Rugăciunea smerită este izvor de iubire smerită pentru semeni”, a spus Patriarhul Daniel duminică. În evanghelia zilei, fariseul care se roagă „se înalță pe sine înjosind pe alții”. Dar rugăciunea smerită a vameșului nu judecă. De aceea, ea „se poate manifesta și ca rugăciune pentru alții, în înțelesul că nu exclude pe ceilalți oameni din iubirea milostivă și smerită a lui Dumnezeu”, a spus părintele patriarh.

Fariseul „se laudă pe sine în prezența lui Dumnezeu, deci rugăciunea sa trufașă este o rugăciune plină de sine. De aceea, harul lui Dumnezeu nu intră în omul plin de sine și rugăciunea sa nu este primită de Dumnezeu”, a explicat Preafericirea Sa.

„Atunci când fariseul se ruga, el judeca pe alții, se compara cu alții, pe când vameșul, când se ruga, se gândea doar la propriile lui păcate”, a continuat el.

„Sfântul Grigore Palama spune că în rugăciunea smerită adevărată Dumnezeu Însuși se află în lucrare, pentru că celor care se roagă cu smerenie le dăruiește harul Său sfințitor și mântuitor.”

„Deci, când omul se roagă întru smerenie, el deschide sufletul său spre Dumnezeu cel smerit si milostiv și sufletul său se umple de harul iubirii milostive a lui Dumnezeu”, a spus el.

„Rugăciunea smerită este și izvor de iubire smerită: Cine se roagă cu rugăciune smerită se umple de harul iubirii milostive și smerite a lui Dumnezeu și se roagă pentru toți oamenii: pentru cei de aproape și cei de departe”, a explicat părintele patriarh.

Smerenia: deschidere spre creșterea duhovnicească

„Smerenia este condiția primordială a progresului duhovnicesc”, a mai spus Patriarhul României.

„Omul smerit recunoaște că binele l-a săvârșit numai cu ajutorul lui Dumnezeu, Care spune: «Fără Mine nu puteți face nimic» – adică nimic bun. El [omul smerit – n. red.] mulțumește lui Dumnezeu pentru binele pe care l-a făcut cu ajutorul lui Dumnezeu.”

Totodată, omul smerit „e conștient de faptul că, oricâte fapte bune ar fi săvârșit, el încă mai are de făcut binele pentru a se asemăna cu Dumnezeu cel sfânt și bun”, a adăugat Preafericirea Sa.

„Cu alte cuvinte, omul smerit, când se roagă, își dă seama cât de mult mai este de făcut, cât bine ar mai putea face dacă s-ar ruga mai mult, dacă ar fi mai râvnitor, mai harnic. Deci smerenia deschide pe om la o creștere duhovnicească, pe când trufia, orgoliul, sau mândria, îl închide pe om în propriul egoism și nu mai vede, nu mai simte duhovnicește nevoia de a săvârși și mai mult bine”.

Să unim virtuțile fariseului cu smerenia vameșului

Părintele Patriarh a mai atras atenția că Duminica vameșului și a fariseului ne îndeamnă să unim faptele bune ale fariseului cu atitudinea smerită a vameșului.

„Biserica, în cântările Utreniei din această duminică, ne îndeamnă să luăm ceea ce este pozitiv de la ambii rugători”, a precizat Preafericirea Sa. „Să ne sârguim a urma virtuților fariseului și a râvni sau a dori smerenia vameșului, urând necuviința greșelilor de la amândoi – adică trufia și pierzarea.”

„Cu alte cuvinte, înțelegem că, deși Dumnezeu prețuiește smerenia vameșului, totuși nu aprobă lucrările lui rele, greșelile lui. Iar, deși Dumnezeu respinge trufia fariseului, nu trece cu vederea faptele bune. De aceea, duminica de astăzi îndeamnă să unim fapta bună cu smerenia.”

Patriarhul Daniel despre perioada Triodului

Perioada Triodului: „Duminica vameșului și fariseului deschide perioada Triodului, o perioadă de zece săptămâni în care biserica cheamă la pregătire pentru postul Sfintelor Paști și la trăirea postului Sfintelor Paști ca un urcuș spre bucuria Învierii.” Triodul cuprinde „trei săptămâni cu patru duminici pregătitoare, apoi șase săptămâni de post și săptămâna numită a Sfintelor Patimi”.
Cartea de slujbe din această perioadă, care îi dă și numele, se numește Triod „de la faptul că în această carte canoanele sunt compuse din trei cântări, sau din trei ode, nu din nouă, cum se obișnuiește”
Cele patru lucrări din post: Cele patru duminici pregătitoare din primele trei săptămâni „ne arată cele patru lucrări permanente duhovnicești din timpul postului Sfintelor Paști: prima lucrare este rugăciunea smerită, a doua lucrare este pocăința sinceră, a treia este milostenia darnică, sau generoasă, și a patra lucrare permanentă din timpul Postului Mare este postirea, sau înfrânarea de la bucatele de origine animală, dar și înfrânarea de la păcate”.
Metaniile sunt „semne ale pocăinței, ale dorinței de ridicare din păcate”.Biserica a învățat de la vameș această atitudine: „atingem cu fruntea pământul și apoi ne ridicăm, arătând că mereu suntem atrași spre cele pământești, dar noi dorim ridicarea, învierea sufletului din moartea pricinuită de păcat”.
„Ce ne învață evanghelia de astăzi este faptul că starea sufletească a omului se exprimă adesea și prin atitudinea sau poziția trupului și că la o rugăciune adevărată trebuie să participe și trupul. (…) Acești doi oameni cu stări sufletești diferite arată și poziția diferită a trupului. (…) Și sufletul, și trupul trebuie să arate smerenia în timpul rugăciunilor de pocăință.”

Foto credit: Arhiva Ziarul Lumina / Arhid. Ştefan Sfarghie