„Această sărbătoare este o sărbătoare a iubirii smerite și milostive a lui Dumnezeu, care s-a arătat în Fiul Său cel veșnic, și care din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor a devenit tocmai ceea ce iubea, adică om”, a spus luni Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală de Praznicul Nașterii Domnului.
Coborârea din veșnicie în timp și din ceruri pe pământ a Fiului veșnic a lui Dumnezeu, explică Preafericirea Sa, „unește cerul cu pământul și pe Dumnezeu cu oamenii”.
„Mesia a fost profețit cu secole înainte pentru a pregăti poporul, o așteptare activă, prin rugăciune, post și speranță”.
„Cei care au dorit să-L vadă cu ochii lor pe Mesia au avut adesea de pătimit în istorie, au fost primiți cu ostilitate, au pribegit în munți, în pustie, în crăpăturile pământului. Aceștia au așteptat întru suferință și speranță, întru suferință pentru că adesea au pătimit, atunci când au încercat să îndrepteze viața oamenilor, dar și întru speranță pentru că ceea ce Dumnezeu a făgăduit”, a explicat Patriarhul României.
Credința Ortodoxă este aurul pe care i-l aducem Pruncul Iisus
„Aceste trei daruri au, mai întâi, o semnificație duhovnicească, aurul înseamnă Dreapta credință curată – Credința Ortodoxă, fără rătăcire, fără amestec și fără confuzie. Dreapta credință sau Credința Ortodoxă este aurul pe care noi îl aducem lui Hristos când mărturisim Crezul și când mărturisim credința Sfinților Apostoli, Proroci și ale tuturor sfinților din istoria Bisericii”.
„Tămâia înseamnă rugăciunea fierbinte, dacă ea nu este pusă pe un cărbune incandescent nu miroase, de aceea ea este simbolul rugăciunii fierbinți, când omul se roagă cu credință fierbinte, din toată inima sa”.
„Smirna înseamnă viață curată și fapte bune, căci doar faptele bune intră în Împărăția lui Dumnezeu, nimic din lucrurile adunate în jurul nostru nu le luăm cu noi în viața veșnică. Numai lumina faptelor bune se imprimă în sufletul omului. Această lumină o va lua omul în Împărăția Cerurilor”.
Dumnezeu nu este numai atotputernic, ci și atotsmerit
Dumnezeu, subliniază Preafericirea Sa, „nu a venit în lume ca om în vârstă de 30 de ani, doar ca să se răstignească pentru noi, ci a venit ca prunc, Dumnezeu copilul, aceasta este minunea Crăciunului. Colindele noastre au surprins, ca și Sfinții Părinți ai Bisericii acest contrast mare între atotputernicia lui Dumnezeu și smerenia copilului care se naște în peșteră și apoi este culcat în iesle. De asemenea, vedem că Pruncul Iisus este, ca orice prunc, ca orice «mititel înfășețel în scutec de bumbăcel», total neputincios”.
„Ceea ce a dorit să arate Dumnezeu este că El nu este numai atotputernic, ci și atotsmerit, smerenia lui se vede prin faptul că a fost copil. Un copil nu poate să facă nimic pentru sine, dacă nu este iubit și ajutat piere, el are nevoie de iubirea părinților ca să se îmbrace, să se hrănească și să fie purtat. Deci atotputernicul este total neputincios în Pruncul Iisus, dar dacă nu ar fi fost și copil, Pruncul Iisus nu putea vorbi mai târziu despre iubirea părintească a lui Dumnezeu față de lume, căci în copilărie învață copilul ce este iubirea părintească. Cine nu a fost copil, nu este om deplin, pentru că nu a învățat iubirea părintească de la părinți”.
„Prin nașterea din Fecioară, Hristos sfințește umanitatea din interiorul ei, prin nașterea Pruncului în peșteră se sfințește pământul, prin culcarea Pruncului în ieslea animalelor se sfințește regnul vegetal și animal. Prin Botezul lui în apele Iordanului se sfințește firea apelor, iar prin răstignirea pe Cruce se sfințește aerul și lemnul, după cum ne arată cărțile liturgice”.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
