Părintele Nicolae Steinhardt evocat la Sinodul Mitropoliei Clujului

Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au întrunit marți în ședință de lucru la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca. Sinodul Mitropolitan a fost prezidat de Mitropolitul Andrei al Clujului.

Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, la ședință au participat Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Episcopul Benedict al Sălajului, Episcopul vicar Samuel Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

În cadrul întâlnirii a fost evocată personalitatea monahului Nicolae (Steinhardt) de la Rohia, personalitate care a influențat în mod deosebit cultura creștină de după căderea comunismului, și au fost discutate probleme de ordin administrativ, misionar-pastoral, cultural și social-filantropic.

Între aspectele administrative s-au numărat ridicarea la rang de mănăstire a două schituri și aprobarea instituirii unor noi distincții eparhiale.

Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului are în componență trei eparhii: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Episcopia Maramureșului și Sătmarului și Episcopia Sălajului.

Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius Echim


Știri recente