O parohie din Brăila a oferit aparatură pentru maternitatea din oraș și daruri pentru mame

Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Brăila a oferit joi maternității din oraș aparatură medicală și daruri pentru proaspetele mame, în valoare totală de 40.000 lei.

Instituția a primit un ecograf performant, un aparat cardio-respirator pentru ventilaţie invazivă și non-invazivă cu debitmetru şi alte componente, precum şi standuri speciale pentru poziţionarea aparaturii medicale.

Parohia nu le-a uitat nici pe mamele aflate în maternitate în această perioadă: 25 de mame au primit trusouri pentru bebelușii lor: body, pantaloni, bluze, scutece, costumașe, căciuli, pături și șervețele umede.

În primăvară, parohia a mai donat maternității două aparate în valoare de 9.000 lei, pentru monitorizarea funcţiilor vitale la nou-născuţii prematuri.

Mai multe parohii din oraș sprijină maternitatea din Brăila.

În fiecare an, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, în preajma sărbătorii Sfântului Nicolae, ocrotitorul orașului Brăila, Protopopiatul Brăila organizează activităţi în sprijinul familiilor nevoiaşe, al unităţilor medicale şi al centrelor sociale.

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente