La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistul Sfântului Mucenic EMILIAN de la Durostor (București, 2013, 64p. – ISBN 978-973-616-298-5), în noua colecție de „Acatiste și Vieți de Sfinți”.
În vremea domniei păgânului împărat Iulian (361-363), cel ce s-a lepădat de Hristos, s-a ridicat de către el o cumplită prigoană asupra creștinilor, tulburând toată lumea. Pentru că, în toată împărăția Romei, în toate țările și cetățile, a poruncit ca bine-credincioșii creștini din toată seminția și limba, bărbați și femei, de toată vârsta, să fie dați fără de milă la chinuri și la amară moarte. Cu o poruncă nedreaptă ca aceasta, urâtorul de Dumnezeu împărat a stricat legile cele drepte și a umplut Răsăritul și Apusul de sângele creștinilor, ce se vărsa fără de cruțare, pornindu-se cu mânie și vrajbă împotriva lui Hristos și a creștinilor. Deci, punând dregători asupritori prin toate cetățile și țările ca să chinuiască pe creștini, a trimis în cetatea Durostor, care este lângă Dunăre, pe un chinuitor nemilostiv, cu numele Capitolin, pierzător de oameni și iubitor de idoli, care, venind în cetate, mai întâi a intrat în capiștea idolească și a adus jertfă demonilor, închinându-se acelor idoli neînsuflețiți. Apoi, într-o altă zi, ieșind la locul de judecată, a stat pe un scaun înalt, cu mare mândrie și cu îngrozire pentru înfricoșarea creștinilor. Și, punând de față porunca împărătească, întreba: „Este, oare, cineva în cetatea aceasta împotriva zeilor, mărturisind că este creștin?” Iar cetățenii, cu jurământ, îl încredințau că nu este în cetatea lor niciun om de felul acesta, ci toți, cu închinăciuni și cu jertfe, cinstesc zeii în toate zilele. Aceasta auzind-o Capitolin dregătorul, s-a bucurat mult și a chemat pe toți mai-marii cetății la sine, la prânz, zicându-le: „De vreme ce vă văd pe voi slujind părinteștilor zei cu osârdie, se cade ca în ziua de astăzi să mâncăm împreună și să bem și să ne veselim”.
Era, însă, în acea cetate, unul dintre creștinii cei tăinuiți, cu nu mele Emilian, rob al unui oarecare bărbat cinstit și mare din cetate, care era creștin. Acest Emilian, când se ospătau dregătorul și mai-marii cetății, aflând vreme prielnică, a intrat singur, fără să știe nimeni, în capiștea idolească, având un ciocan de fier și a început să bată în idoli, încât i-a sfărâmat, făcându-i praf. Altarul lor l-a răsturnat, jertfele le-a aruncat și le-a călcat în picioare, iar făcliile cele mari, care erau prinse înaintea lor, le-a rupt și le-a sfărâmat și, apoi, a plecat împăcat cu duhul. După plecarea lui, un oarecare om dintre păgâni a intrat în capiște și, văzându-le pe toate sfărâmate, s-a înspăimântat și, alergând, a spus aceasta dregătorului și celor care erau la masă cu el; și, îndată, toți s-au tulburat și dregătorul s-a mâniat mult. Și a trimis îndată să caute pe cel ce a făcut aceasta. Alergând, trimișii au văzut pe un oarecare sătean trecând pe lângă capiște. Și, prinzându-l pe acela, îl trăgeau la dregător, socotindu-l ca pe un tâlhar. Și venea din urmă mult popor, făcând multă zarvă pentru sfărâmarea zeilor. Iar fericitul Emilian, văzând aceasta, a socotit întru sine, zicând: „De voi tăinui fapta mea, apoi, ce folos îmi va fi mie? Oare, dimpotrivă, numi voi îngreuna cugetul meu, făcându-mă pricinuitor de moartea acestui om nevinovat și voi fi ca un ucigaș înaintea lui Dumnezeu?” Aceasta gândind-o, a alergat la cei ce trăgeau și băteau pe omul acela și a început a-i opri, strigând, cu glas tare: „Liberați pe acest om nevinovat. Pe mine să mă prindeți, pentru că eu am sfărâmat și am călcat în picioare pe zeii voștri, cei fără de suflet”. Iar ei, lăsând pe omul acela, l-au prins cu mânie pe Sfântul Emilian și, cu bătăi și cu ocară, l-au dus pe el la dregător.
Iar dregătorul, stând la obișnuita judecată, înaintea poporului, și văzând pe Emilian cel adus la el, a zis către cetățeni: „Cine este acesta?”, iar ei au zis: „El este cel ce a făcut răul acela, sfărâmând zeii și răsturnând jertfele”. Iar dregătorul, umplându-se de mânie, a grăit către cetățeni: „Voi ați zis, mai înainte, că în cetatea voastră nu este niciunul potrivnic zeilor și, iată, s-a aflat unul ca acesta, prin nepurtarea voastră de grijă. Pentru această pricină să dați la vistieria împărătească o livră de aur”. Aceasta zicând-o către cetățeni, s-a întors spre fericitul Emilian și a început a-l întreba cu mânie: „Cap necurat, spune-ne nouă cum te numești?” Iar ostașul cel viteaz al lui Hristos i-a răspuns: „Creștin sunt”. Apoi dregătorul, și mai mult mâniindu-se, a zis: „Numele tău, spune-ni-l nouă, spurcatule”. Răspuns-a Mucenicul: „Părinții mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevăratul Dumnezeu, m-a învrednicit a mă numi și a fi creștin”. Zis-a dregătorul: „Spune, omule rău credincios, cine te-a îndemnat să faci ocară zeilor celor fără de moarte?” Iar ostașul lui Hristos a răspuns: „Dumnezeu și sufletul meu mi-au poruncit să sfărâm idolii cei fără de suflet, pe care voi îi numiți dumnezei, pentru ca toți oamenii să știe că ei sunt fără de suflet, surzi și muți, și nu spun nicio vorbă, ci sunt pietre și lemne nesimțitoare. Deci, să știi că n-am adus nicio ocară adevăratului Dumnezeu, Celui ce toate le-a făcut, ci pe zeii voștri cei mincinoși i-am surpat, ca pe unii ce n-au făcut nimic din ce este în lume, ci ei înșiși sunt făuriți de voi, ca să piară numele lor în veci”. Iarăși, a zis dregătorul: „Numai tu singur i-ai sfărâmat pe zei, sau și altcineva, împreună cu tine?” Răspuns-a Sfântul: „Singur eu, cu ajutorul Hristosului meu, i-am sfărâmat, făcându-i praf pe idolii voștri și am călcat în picioare jertfele și lumânările lor și niciunul n-a putut să se răzbune pe mine, nici să scape din mâinile mele, pentru că n-au putere, nici simțire. Și așa să fiți și voi, ca ei, voi care îi faceți pe ei și voi, toți, cei ce nădăjduiți în ei (cf. Psalmul 134, 18)”. Iar dregătorul, mâniindu-se, a poruncit ca pe ostașul lui Hristos să-l dezbrace, spre bătaie. Și, când au dezbrăcat hainele de pe Mucenic, i-a zis dregătorul: „Spune, ticălosule, cine te-a îndemnat să sfărâmi pe zei?” Răspuns-a Sfântul: „Ți-am spus mai înainte și iarăși îți spun, că nimeni altul, în afară de Dumnezeu și cugetul meu, nu mi-a poruncit să fac aceasta”.
Și a zis dregătorul către slujitori: „Întindeți-l pe el și-l bateți tare, ca să știe că îndrăzneala nu-i va ajuta lui, nici nu-l va scoate pe el cineva din mâinile mele”. Și au început a-l bate pe el cumplit. Și, bătut fiind Mucenicul și pământul de sângele lui roșindu-se, a zis către el dregătorul: „Spune, osânditule, cine te-a îndemnat să faci răul acesta?” Iar Mucenicul, bătut fiind, a răspuns: „Ți-am spus ție că Dumnezeu mi-a poruncit mie, și sufletul meu, și încă nu mă crezi pe mine. Dar niciun rău n-am făcut, ci numai bine, pentru că pe diavolul l-am rușinat, iar pe Dumnezeul meu L-am proslăvit”. Iar dregătorul a zis către slujitori: „Întoarceți-l pe el și-l bateți pe pântece și pe piept, pentru că semeț este și nu se supune legilor împărătești”. Și a fost bătut Mucenicul mult și fără de cruțare. Apoi dregătorul, poruncind să înceteze bătaia, a zis către Sfânt: „Rob ești, sau liber?” Răspuns-a Sfântul: „Sunt rob al unuia mai-mare din cetate”. Și s-a mâniat dregătorul asupra acelui mai-mare din cetate, stăpânul lui Emilian, fiindcă pe un rob ca acela, vrăjmaș al zeilor și nesupus poruncii împărătești, îl ținea la el și a pus asupra lui pedeapsă ca să dea la vistieria împărătească o livră de argint, iar pe Mucenic l-a osândit să fie ars.
Și, îndată, slujitorii, luând pe Sfânt, l-au scos cu mult popor din cetate și, aproape de malul Dunării, aprinzând un foc mare, l-au aruncat în el pe Mucenic. Iar văpaia focului înconjura pe Sfânt și nu s-a atins de el, ci se revărsa împrejur, departe, și a ars pe necredincioși, pe toți câți i-a ajuns. Iar Sfântul, stând în foc, s-a întors cu fața spre răsărit și cu semnul crucii se îngrădea pe sine și binecuvânta pe Dumnezeu. Și, rugându-se cât a voit, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primește duhul meu!” Acestea zicându-le, s-a culcat și a adormit în Domnul, focul fiind stins acum. Și a rămas trupul lui nevătămat de foc, încât nici părul lui nu ia ars. Iar toți câți dintre cetățeni erau creștini în taină, aceia, mergând la soția dregătorului, care și ea, în taină, avea credință creștinească, i-au spus ei toate cele despre Sfânt și au îndemnat-o să ceară de la bărbatul ei trupul Mucenicului, cel nevătămat de foc, spre îngropare. Iar ea, rugându-și bărbatul, acesta ia poruncit să-l ia fără teamă. Și, credincioșii, luându-l și cu pânză curată și cu aromate învelindu-l, l-au îngropat cu cinste, la un loc ce se numea Gedina, ca la trei stadii de la cetate. Deci, a pătimit Sfântul Mucenic Emilian pentru Hristos în ziua de 18 iulie anul 362, într-o vineri.
Potrivit Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, lucrarea poate fi achiziționată de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6, accesul se face din strada 11 Iunie), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), Galeriile „Cuvântul vieții”, prin comandă pe internet la adresa [email protected], precum și de la pangarele bisericilor și mânăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
