„A fost o întâlnire de familie”, a spus stareța Mănăstirii Văratec la primirea moaștelor Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.
Sfintele moaște au fost duse luni de părintele Emil Nedelea-Cărămizaru de la Biserica „Sfântul Gheorghe” Nou din București, fiind întâmpinate cu evlavie de peste 300 de viețuitoare din obștea monahală a sfântului așezământ.
Evenimentul a avut loc ca urmare a aniversării a 240 de ani de la înființarea Mănăstirii Văratec.
Întâlnirea domnitorului cu strănepoata
Stareța Mănăstirii Văratec a subliniat legătura profundă dintre Sf. Constantin Brâncoveanu și strănepoata sa, principesa Safta Brâncoveanu, propusă spre canonizare. Considerată următoare a lui Hristos, Safta a dus o viață de nevoință în această mănăstire timp de 20 de ani.
„Mare personalitate a societății românești, de asemenea propusă spre canonizare, este nimeni alta decât strănepoata prin alianță a marelui Domnitor Constantin Brâncoveanu ale cărui sfinte moaște poposesc azi la noi. Mă refer evident la principesa Safta Brâncoveanu – pentru noi schimonahia – Elisabeta Brâncoveanu”, a transmis Stavrofora Iosefina Giosanu, stareța Mănăstirii Văratec.
„În Biserica biruitoare este sărbătoare azi în cer, pentru că o întâlnire ca aceasta nu a mai avut niciodată loc din câte știm noi, ca domnitorul martir Constantin Brâncoveanu să își întâlnească strănepoata principesa Safta Brâncoveanu, și asta se întâmplă nu într-un palat princiar, nu într-o sală a tronului sau pe un câmp de luptă, ci în biserica Mănăstirii Văratic, acolo unde ei sunt o familie eternă”.
Doi mucenici
Stavrofora Iosefina Giosanu le-a vorbit celor prezenți despre întâlnirea în Biserică dintre schimonahia Elisabeta (Safta) și Sf. Constantin Brâncoveanu, evidențiind prin modelele lor de viață jertfa pe care cei doi și-au asumat-o, urmându-I lui Hristos,
„Mucenici amândoi, putem spune. Marele domnitor Constantin Brâncoveanu a suferit mucenicie de sânge la Constantinopol în ziua Adormirii Maicii Domnului, (15 august) a anului 1714”, a relatat stareța Mănăstirii Văratec.
„Mai întâi a sângerat sufletul său, atunci când în fața lui necredincioșii le-au tăiat capetele copiilor săi, care mureau pentru credință, iar apoi a sângerat de moarte trupul său, atunci când lui însuși i s-a tăiat capul, mărturisind pe Hristos. Safta Brâncoveanu, prin căsătoria ei cu strănepotul domnitorului martir, a preluat în duh tradiția mucenicească a familiei”.
„Ei nu i-a cerut Domnul să își verse sângele pentru credință, ci i-a acceptat alegerea de a trăi mucenicia albă (sau nesângeroasă) a călugăriei, în această Mănăstire închinată tot Adormirii Maicii Domnului”.
„Schimonahia Safta Brâncoveanu a trăit 20 de ani de nevoință călugărească și a murit la 11 august 1857, adică la exact 143 de ani după tăierea capului străbunicului său Sfânt, căruia i ne închinăm astăzi. Iată că acum, domn și strănepoată se întâlnesc și fizic, prin aducerea sfintelor moaște aici, la noi”.
Rugăciunea Saftei Brâncoveanu
Rugăciunea schimonahiei Elisabeta Brâncoveanu a fost relevantă mai ales pentru că pe pomelnicul ei s-au găsit numele Sf. Constantin și al soției acestuia, Maria, pentru care Safta se ruga împreună cu toată familia lor.
„Dar cred că ei erau în comuniune duhovnicească încă din timpul vieții Saftei, pentru că pe pomelnicul acesteia găsim scrise numele de Constantin Voievod și Maria Doamna, ceea ce arată că, pe când aceștia încă nu erau canonizați, schimonahia noastră se ruga pentru sufletele lor și a întregii lor familii”, a mărturisit Stavrofora Iosefina Giosanu.
Foto credit: Doxologia
