Conacul poetului Ion Pillat de la Miorcani, județul Botoșani, a fost reabilitat și amenajat de Arhiepiscopia Iașilor într-un centru dedicat vârstnicilor. Mitropolitul Teofan a sfințit luni așezământul.
Conacul a fost donat de moștenitorii poetului Arhiepiscopiei Iașilor, iar din 2017 acesta a fost inclus într-un proiect de reabilitare finanțat din fonduri europene.
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a subliniat că centrul aduce beneficii întregii comunități din Miorcani, nu doar persoanelor vârstnice.
„Pentru o perioadă de timp cât mai îndelungată, bătrânii, persoanele mai în vârstă vor putea beneficia de acest centru de zi pentru o clipă petrecută într-un spațiu frumos, pentru un moment de recuperare medicală sau de lectură, spațiile fiind generoase, însă și pentru alte activități, că nu ne va interzice probabil nimeni din când în când să vină copiii din localitate”.
Un loc al alinării
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu ocazia sfințirii centrului, în care a subliniat că „prin grija Arhiepiscopiei Iașilor și cu sprijinul fondurilor europene, această lucrare se desăvârșește într-o nouă formă: Centrul de zi pentru vârstnici Ion Pillat, un loc al alinării, al grijii și al iubirii creștine față de cei care au purtat greul vieții”.
„Conacul Ion Pillat a devenit acum o casă a filantropiei, o casă a credinței lucrătoare prin iubire (Galateni 5, 6), unde Biserica și comunitatea se întâlnesc în slujirea aproapelui”.
Preafericirea Sa a acordat Monicăi Ioana Pillat, nepoata poetului Ion Pillat, Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”.
În cadrul centrului social de zi vor funcționa mai multe spații destinate evenimentelor culturale, un cabinet medical, un cabinet de conciliere și un cabinet de kinetoterapie.
Foto credit: Doxologia





