Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35
În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând și zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii și Iisus i-a întrebat: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor zicând: După credința voastră fie vouă! Și s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Dar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela. Și, plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Și, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor.
Numai Sfântul Evanghelist Matei prezintă vindecarea celor doi orbi și apoi a unui mut demonizat după ce a săvârșit minunea învierii fiicei lui Iair. Ceilalți Evangheliști nu relatează aceste minuni.
Cei doi orbi așteptau pe Domnul. De aceea, Sfântul Evanghelist Matei își începe istorisirea în felul următor: Și trecând pe acolo Iisus, l-au urmat doi orbi, strigând și zicând: Miluiește-ne, Fiul lui David. Mărturisirea aceasta era corectă, dar insuficientă. Iisus este Mesia, de aceea mărturisirea orbilor era corectă. Dar, prin ceea ce este, El întrece speranțele iudaice. Orbii auziseră că Mântuitorul Hristos vindecă pe slăbănogi, pe leproși, pe îndrăciți și că tocmai înviase pe fiica lui Iair, care fusese moartă. Ei au înțeles că acestui mare Făcător de minuni nu i-ar fi greu să le redea și lor lumina ochilor.
Cei doi orbi, femeia cananeancă (Mt. 15, 22) sau mulțimea la intrarea triumfală în Ierusalim (Mt. 21, 9, 15) îi dau Mântuitorului Iisus acest apelativ de „Fiu al lui David”, totuși niciodată în Sfintele Evanghelii Iisus nu folosește El Însuși pentru Sine acest titlu. Iar dacă Sfântul Matei folosește titlul de „Fiul lui David” în chiar primul verset al Evangheliei sale – „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Mt. 1, 1), cu scopul evident de a sublinia adevărul Întrupării, totuși, conștient de insuficiența acestui titlu ca mărturisire hristologică, el nu-l mai folosește niciodată în exprimările care-i sunt proprii, ci redă numai folosirea sa de către alții, care recunosc în Iisus pe Mesia Cel așteptat, dar cărora nu li s-a relevat, ca lui Petru, taina dumnezeirii Sale, ca Fiu al lui Dumnezeu, pe care Domnul l-a și fericit, pentru că nu trupul și sângele i-au descoperit adevărul, ci Tatăl Lui, Care este în ceruri. Fiindcă toți iudeii cunoșteau făgăduința lui Dumnezeu, pe care o făcuse regelui David, că Mesia va fi coborâtor din neamul acestuia cu toate prerogativele și darurile Sale, ei credeau că este totuși numai un om. Din Vechiul Testament, evreii nu descifrează taina dumnezeirii lui Mesia.
Mântuitorul Hristos nu comentează, nici nu respinge titlul mesianic, care avea nuanță etnico-politică în gura unui iudeu, ci îi dă adevăratul conținut prin vindecarea pe care o săvârșește imediat. În vremea aceea, tot poporul aștepta să vină Mesia, ca să elibereze poporul lui Dumnezeu. Așadar, cei doi orbi, care la suflet erau mai luminați decât cei care aveau ochii sănătoși, înțelegeau și credeau că Iisus este Mesia cel așteptat. Ei Îl numesc așa și Îl mărturisesc în mijlocul poporului ca Fiu al lui David. Ce importanță avea pentru orbi că fariseii și cărturarii aveau ochi sănătoși, că citiseră Legea, că văzuseră fața Domnului, câtă vreme ochii sufletului lor erau închiși? Orbii au recunoscut pe Fiul lui David, pe care nu L-au recunoscut cei care vedeau bine. Așa și astăzi sunt mulți care au lumina științei, dar se arată mai orbi decât cei neștiutori de carte când este vorba să vadă lumina Evangheliei și să primească adevărul cel mântuitor al lui Hristos.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
