Mărturia teologului Treimii

Mai puțin angajat în treburile administrației și în cele ale legislației bisericești decât ilustrul său prieten, Vasile, dar neîntrecut în arta oratoriei – Demostenele creștin -, teolog de mare finețe și profunzime, Sfântul Grigorie de Nazianz nu a ezitat să predice deschis dumnezeirea Sfântului Duh. Iar efortul Sfântului Grigorie de a-L numi Dumnezeu pe Duhul Sfânt este una din vredniciile care i-au adus supranumele de „Teologul”. Într-o scrisoare a Sfântului Grigorie, din anul 371, către Sfântul Vasile găsim aceste cuvinte care vădesc intenția lui misionar-pastorală pentru viitor: „Până când oare vom ține lumina sub obroc?”

După mutarea la Domnul a Marelui Vasile la 1 ianuarie 379, Sfântul Grigorie Teologul preia rolul de stâlp al Ortodoxiei, pe care l-a afirmat cu atâta vrednicie arhiepiscopul Cezareei Capadociei. În anul 379, mica comunitate niceeană din Constantinopol, aflată într-o stare deosebit de grea, stăruie pe lângă Sfântul Grigorie, care se găsea retras la Seleucia, în Isauria, pentru a-i veni în ajutor și a reorganiza și a înviora viața Bisericii, grav tulburată de arieni. Sfântul Grigorie, pătruns de grija Bisericii, a acceptat să-și sacrifice liniștea, strădaniile ascetice și studiul teologic și să vină în Constantinopol, capitala Imperiului Roman de Răsărit, unde „timp de doi ani a fost personalitatea cea mai vizibilă în istoria teologică și politică a Bisericii” (Johannes Quasten). Este perioada cea mai rodnică și importantă din activitatea sa pastoral-misionară. Acum, ochii întregii lumi creștine erau ațintiți asupra lui. Sfântul Grigorie era convins că timpul menajamentelor și al concesiilor a trecut și că porunca vremii era curajul mărturisirii deschise a dumnezeirii Duhului Sfânt. Curajul Sfântului Grigorie a uimit lumea creștină și a atras asupra lui furia ereticilor pnevmatomahi: „Căci niciodată nimic de acest fel nu a făcut Pământul să tremure, ca libertatea cu care Duhul Sfânt a fost mărturisit Dumnezeu cu glas tare. Chiar și prietenii noștri au fost șocați; noi știm bine aceasta”, mărturisește Sfântul Grigorie în Poemul autobiografic. Sfântul Grigorie face aici referire la Cuvântarea a cincea teologică, despre Duhul Sfânt, cea mai frumoasă și cea mai profundă dintre faimoasele omilii ținute în Constantinopol în anul 380, în Biserica Anastasiei.

„Era Lumină și Lumină și Lumină; O unică lumină și un unic Dumnezeu”

În a cincea Cuvântare teologică, în care Sfântul Grigorie descoperă măsura profunzimii sale teologice și a virtuților oratorice, abordarea temei pnevmatologice este directă. După numai câteva fraze în care își anunță sinaxa că odată cu omilia anterioară (a patra) a încheiat teologhisirea despre Fiul și că nu mai este nimic de adăugat, într-un mod deschis, direct, incitant și plin de tensiune anunță tema pnevmatologică a celei de a cincea omilii: „Dar despre Duhul Sfânt, ce poți tu să spui? De unde ne aduci Dumnezeu străin și neaflat în Scripturi?” Prin acest enunț, deodată cu tema omiliei, este indicat și orizontul teologic în care Sfântul Părinte urmează să o dezvolte. Motivația se găsește în faptul că până atunci „nu s-a scris clar, nici de multe ori că Duhul Sfânt este Dumnezeu, precum s-a scris mai întâi de Tatăl, iar mai târziu de Fiul…” (V, 21). Se precizează apoi că se consideră deja cunoscute înțelesurile în care Sfânta Scriptură folosește termenii Duh și Sfânt, ca și unirea amândurora în numele Duhului Sfânt. Este important să reținem remarca Sfântului Grigorie Teologul că ereticii pnevmatomahi „se luptă cu tărie pentru apărarea literei”, însă „iubirea literei este îmbrăcăminte a lipsei de evlavie” (V, 3).

După aceste precizări, Sfântul Grigorie abordează pnevmatologia urmând unei metodologii proprii: afirmă credința în Sfânta Treime și abia apoi expune învățătura despre Persoanele trinitare, arătându-le ca moduri personale veșnice ale lui Dumnezeu cel Unul: „Noi începem teologia de aici, aplicând Treimii (Celor Trei Persoane) aceleași expresii, chiar dacă unora li se par îndrăznețe” (V, 3). Sfântul Grigorie exemplifică cele spuse cu citate din Evanghelia după Ioan (I, 8): „Era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”, este Tată; „Era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”, este totodată Fiu; „Era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume, este Celălalt Mângâietor. Era și era și era. Dar era Unul. Era Lumină și Lumină și Lumină; o unică lumină și un unic Dumnezeu… iată teologia concisă și simplă a Treimii” (V, 3). Este propriu Ortodoxiei să afirme deodată Treimea și Unitatea, fără să împartă ființa divină cum fac arienii ori ca politeiștii păgâni și fără să anuleze persoanele ca Sabelie; ambele moduri sunt heterodoxe și neevlavioase. „Cele trei (persoane) sunt Una prin dumnezeire și ceea ce este una (ființa) sunt trei prin proprietăți (ipostatice) ca să nu fie unul lui Sabelie, nici trei ale unei despărțiri necuvenite (politeiste, n.n.)”. Afirmația este antinomică și ambii termeni, unitatea și treimea, sunt predicați deodată despre Dumnezeu și ambii sunt adevărați: treimea nu divide unitatea, iar unitatea nu anulează treimea. Alteritatea ipostatică nu înseamnă lipsă, imperfecțiune sau știrbire, „căci nici Fiului nu-I lipsește ceva ca să fie tată – fiindcă faptul de a fi fiu nu este o lipsă, dar aceasta nu-L face tată, fiindcă altfel I-ar lipsi și Tatălui ceva ca să fie fiu. Dar Tatăl nu este fiu. Aceste nume nu exprimă vreo lipsă, nici o subordonare în ordinea ființei. Însuși faptul de a nu Se fi născut și de a Se fi născut și de a purcede Îi dă unuia numirea de Tatăl, altuia de Fiu și iarăși altuia denumirea de Duh Sfânt, ca să se arate distincția celor trei ipostasuri într-o unică fire și demnitate a dumnezeirii” (V, 9). Teologhisind deodată Treimea și Unitatea, Sfântul Grigorie a pregătit metodologic bune temeiuri pentru a afirma dumnezeirea Duhului Sfânt contestată de erezia pnevmatomahă. Enunțul e direct și categoric: „Deci cum? Duhul este Dumnezeu? Desigur. Deci este deoființă? Desigur, odată ce este Dumnezeu!” (V, 10).

De la Duhul ne este nașterea din nou

Celor care afirmă că Duhul ar fi creatură, Sfântul Grigorie le răspunde: „Dar de este creatură, cum putem crede în El? Sau cum ajungem desăvârșiți în El?” (V, 76), căci „dacă este din același plan cu mine, cum mă face pe mine Dumnezeu (I Cor. 3, 16) sau cum mă unește cu dumnezeirea” (V, 4). Făcând trimitere la pnevmatologia Sfântului Vasile, Sfântul Grigorie invocă identitatea de slavă, de cinste și de împărățire atribuită întregii Sfintei Treimi, ca argument al dumnezeirii Duhului Sfânt. „Și aceasta o are și prietenul meu (Vasile): să preamărim pe Dumnezeu Tatăl, pe Dumnezeu Fiul și pe Dumnezeu Duhul Sfânt, trei ipostasuri, dar o dumnezeire, neîmpărțită în slavă, în cinste, în ființă și împărățire… dacă Duhului nu I se aduce închinare, cum mă îndumnezeiește El prin Botez? Iar dacă I se cuvine închinare, cum nu e vrednic de toată evlavia? Iar de e vrednic de toată evlavia, cum nu este Dumnezeu? Una atârnă de alta, e un lanț cu adevărat de aur și mântuitor. De la Duhul ne este nașterea din nou (In. 3, 5); de la nașterea din nou este recrearea; de la recreare cunoașterea Celui ce ne recreează” (V, 28).

După ce menționează diverse analogii spre cunoașterea rațională a Tainei Treimii, constatând adecvarea lor doar parțială, Sfântul Grigorie conchide: „Cel mai bun rezultat pe care îl câștig până la urmă din aceste exemple este să las chipurile și umbrele ca amăgitoare și foarte departe de adevăr și să mă alipesc la cea mai evlavioasă înțelegere a cuvintelor puține din Scriptură, folosindu-mă de călăuzirea Duhului și căutând să-i conving și pe alții, după cât pot, să se închine Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, o unică dumnezeire și putere” (V, 33).(Articol publicat în Ziarul Lumina din 25 ianuarie 2013, semnat de pr. lect. Dumitru Pintea)

Comentarii Facebook


Știri recente

Obștea Mănăstirii Putna a donat sânge

Obștea Mănăstirii Putna a organizat joi Campania „Un strop de sânge salvează o viață”, prin care au fost colectați aproximativ 13 litri de sânge.  Acțiunea a fost organizată în baza parteneriatului existent între Arhiepiscopia Sucevei…