„Trupul e marginea sufletului”, spunea Lucian Blaga, definind astfel omul, nu ca proximitate materie-spirit, ci ca unicitate funcțională, ca fapt concret al Creației. De aceea, „nu poți vindeca trupul, fără să vindeci sufletul”, ca să-l cităm pe Socrate. În acest duh a fost ridicată Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, din Eparhia Dunării de Jos, în vecinătatea centrului de tratament Lacu Sărat, din județul Brăila, ca loc în care „bolnavii să devină și pelerini spre mângâierea lor duhovnicească”. Și tot în acest duh i s-a ales și hramul „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”.
Într-o zonă în care sărăcia și pustiul duhovnicesc limitau tămăduirea oamenilor la alinarea durerilor fizice, prin acțiunea benefică a apei și nămolului din lacul sărat din apropierea Brăilei, la 27 iulie 1996, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, punea piatra de temelie a bisericii viitoarei Mănăstiri „Sfântul Pantelimon”. Scopul acestei lucrări era acela de a întregi vindecarea suferinzilor și împlinirea lor ca „pelerini spre mângâierea duhovnicească, spre întărirea în credință și spre mai multă nădejde în mila și ajutorul Mântuitorului Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre”, cum stă scris în documentul de sfințire.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
