Închis între zidurile groase, în spatele gratiilor reci de fier, din cauza propriilor greșeli, omul încătușat și privat de libertate are șansa descătușării sufletești mai mare decât a omului liber, aflat în afara zidurilor penitenciarului. Acesta din urmă însă și-a încătușat, în mod liber, sufletul prin mai multe patimi și plăceri, care-l duc către starea de indiferență și la condamnarea sufletului său pe veșnicie.
Temnița poate fi asemănată cu iadul, dar spre deosebire de iad, în penitenciar, omul care a greșit este „deținut” pentru o vreme mai scurtă sau mai lungă, pe când în iad, acesta este „reținut” pentru o veșnicie. Neînțeles scopul lui, penitenciarul devine pentru multe dintre persoanele private de libertate locul deznădăjduirii și al neputinței, pentru că într-o clipită starea lor interioară se schimbă, trec de la starea de zeificare la starea de singurătate și neputință. În această situație, cel deznădăjduit poate cădea foarte ușor în ghearele diavolului, de aceea Sfântul Cuvios Siluan Atonitul spunea: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!”
Povara păcatelor pentru cel care conștientizează aceasta devine mai ușoară când se dorește îndreptarea interioară și cea față de Dumnezeu, nu doar împlinirea exterioară a unor norme de conduită morală impuse de om. Astfel, precum vlăstarul poate crește strâmb dacă nu are un îndreptar sau precum orbul nu poate fi călăuzit de un alt orb, așa și persoanele private de libertate au nevoie de călăuze, îndrumători și păzitori care să-i salveze din întunericul patimilor și al răutății.
Asemenea călăuze, îndrumători și păzitori am aflat la Penitenciarul Colibași, de lângă orașul argeșean Mioveni, cu prilejul participării la una din întâlnirile dintre persoanele private de libertate și preoți din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. În luna februarie a acestui an a fost încheiat pe perioadă nedeterminată un parteneriat între Penitenciarul Colibași și protopopiatele Pitești și Mioveni, prin birourile de catehizare din cadrul celor două protopopiate, privind acordarea de asistență religioasă celor care solicită aceasta. Astfel, în fiecare zi de luni, preoți din cele două protopopiate săvârșesc Taina Sfântului Maslu, după care are loc o cateheză tematică, iar cei care doresc să afle mai multe pot adresa întrebări sau dialoga, lucru de care au mare nevoie. Schimbarea atât de bruscă a cursului vieții lor produce sau ar trebui să producă și schimbarea modului de a gândi și făptui. În această privință, unul dintre psihologii Penitenciarului Colibași, Marian Nicolae, a explicat că nimic nu se face fără voia celuilalt. Domnia sa a mai arătat că trebuie urmat întru toate Domnul Hristos, Cel smerit și mult răbdător, Care așteaptă ca noi să facem primul pas sau să deschidem ușa la care El bate.
„Am avut o experiență cu un deținut care în ziua de Crăciun și-a pus un prosop de baie de gât și a început să cânte. La început oamenii l-au luat în râs, apoi oamenii au strigat după supraveghetorul secției. A fost prezentat la psihiatru și, după ce sărbătorile au trecut și ne-am întors la serviciu, în câteva săptămâni am realizat o relație terapeutică cu el. La evaluare nu am venit la el cu chestionarele rigide, ci cu niște planșe, zece la număr. La a treia s-a decompensat psihic și a început să vorbească într-un anumit limbaj, spunându-mi că el nu este din lumea aceea și altele asemenea, încât mi-am dat seama că l-am scos din lumea lui și astfel și el și-a scos demonul din interiorul lui. Întâmplarea m-a înfricoșat și am simțit nevoia de a mă spovedi, deși colegii mei spuneau că este o simplă decompensare psihică. Am vorbit cu un preot, care are cunoștințe din domeniul nostru și mi-a spus că am procedat bine, fiindcă cu dracul nu se stă de vorbă. După o săptămână m-a rugat să-l văd din nou. Nu mai avea acel rânjet malefic, ci era el însuși, un om sensibil, blând, cald”.
În urmă cu 20 de ani, psihologul Marian Nicolae a dorit să se înscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă, dar Dumnezeu i-a rânduit o altă cale și a ajuns în cadrul armatei. „Aici lucrez de aproximativ șase ani, din a treia zi de Paști, de aceea am ferma convingere că Dumnezeu a avut un plan cu mine, și pentru astfel de oameni suntem noi aici. Penitenciarul este un loc special, în care conștientizezi că dialogul cu Dumnezeu contează mai mult decât dialogul dintre noi și ei. Eu sunt doar o oglindă care le arată anumite stări, situații, emoții, comportamente și atât”, a mai spus psihologul Marian Nicolae.
Din păzitor al trupului la păzitor și al sufletului
Deși penitenciarul este un spațiu prohibitiv, libertatea religioasă a persoanelor private de libertate este respectată, fiecare fiind liber să solicite sau să refuze asistența religioasă. La Taina Sfântului Maslu au participat și câțiva deținuți care nu au sărutat Sfânta Cruce. Unul dintre ei a motivat că este de altă credință și că a participat pentru a vedea unde este calea cea dreaptă. „Este foarte frumos când te apropii de sufletele lor, mai ales că foarte mulți deznădăjduiesc, în sensul că încearcă să arunce vina pentru propriile greșeli pe Dumnezeu sau pe cei din jur. Aici intervenim și le spunem că greșelile le aparțin fiindcă fiecare a fost liber să aleagă între bine și rău. Unii sunt mai receptivi și conștientizează că Dumnezeu există, că trebuie să se roage, că Hristos bate la ușă și că e liber să aleagă dacă Îi deschide sau nu. Tocmai aici este frumusețea credinței ortodoxe, că Dumnezeu nu ne forțează niciodată, pentru că ne iubește și vrea să vadă ceea ce vrem noi să facem, iar, dacă ne rugăm, El va interveni și ne va ajuta din ce în ce mai mult”, a mărturisit educatorul Gheorghe Nirca Petrescu. În Penitenciarul Colibași lucrează de 12 ani, dar educator este de trei ani, în ceilalți ani îndeplinind mai multe atribuții, precum cea de pază și escortă. Trecerea de la „păzitor al trupului” la cea de „păzitor al sufletului” a fost determinată de bucuria de a fi aproape de cel în suferință, cât și de o întâmplare trăită în urmă cu 13 ani. „În timpul anului 2000, mă aflam într-un apartament foarte întunecat din Târgu Jiu. Era atât de întuneric încât în acel moment mi s-a făcut o teamă din aceea în care mi-au dat lacrimile și tremuram. Atunci am strigat-o pe Maica Domnului și la geam a venit o lumină din ce în ce mai puternică, o lumină caldă ce nu mă deranja să o privesc. Apoi Maica Domnului mi-a spus: «Nu te teme! Sunt alături de tine» și mai mi-a spus ceva legat de un păcat de-al meu. De atunci am credința că Maica Domnului întotdeauna este alături de noi, că ne aflăm sub sfântul ei acoperământ și că mijlocește întotdeauna pentru noi. Și mai cred cu tărie că va veni momentul când vom pleca cu-n singur bagaj, așa cum ne mai spunea părintele Cosmin (n.r., preotul penitenciarului), adică cu faptele noastre și astfel că trebuie să dăm mai multă importanță faptelor noastre, deciziilor pe care le luăm, dar și oamenilor, pe care trebuie să-i apreciem tot mai mult. Să încercăm să ne înclinăm spre suflet și credință, nu spre celelalte bogății materiale, care sunt mai tentante”, ne încredințează educatorul Gheorghe Nirca Petrescu.
„Mănânc pâine cu zahăr și tot am să țin postul”
În penitenciar, ca de altfel și în societate, psihologii, educatorii și cei asemenea lor urmăresc transformarea morală a oamenilor, limitată în timp, pe când preoții, cu ajutorul harului Duhului Sfânt, se străduiesc să schimbe omul pentru veșnicie. La Penitenciarul Colibași a fost amenajată în anii 1997-1998 o biserică, într-o clădire mai veche, la care au ajutat cadre din conducerea instituției și persoane private de libertate. O perioadă a slujit un preot capelan, apoi, după retragerea acestuia, au slujit diferiți preoți misionari. Dar, din toamna anului trecut, responsabil de acordarea asistenței religioase este pr. Cosmin Dinu. Licențiat în Teologie din 2003, în 2007 a fost angajat de Penitenciarul Colibași ca agent în sectorul de pază și supraveghere a persoanelor private de libertate. Datorită acestei experiențe dobândite în relaționarea cu deținuții și pentru că aceștia solicitau asistența religioasă a unui preot care să fie în permanență în unitate, în iunie 2012 a fost hirotonit întru preot. La începutul activității sale, povestea părintele Cosmin Dinu, au fost Sfinte Liturghii când în biserică se afla doar cântărețul. În prezent, numărul redus al persoanelor private de libertate este cauzat de regulamentul instituției, care interzice întâlnirea persoanelor private de libertate din regimuri de detenție diferite, precum și de lipsa personalului de pază și supraveghere.
Cu toate acestea, părintele capelan nu a deznădăjduit, ci a mers pe secții, a dialogat cu ei, și așa, interesul lor pentru mântuirea sufletului lor a crescut treptat. Văzând dragostea lor de a veni la biserică, pr. Cosmin Dinu a chemat și alți preoți pentru a le aduce vindecarea sufletească și trupească prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu.
„Am început cu cinci preoți, iar acum suntem 11. Sperăm să vină mai mulți, dar să vină cu dragoste, ca să dăruiască căldură sufletească celor care caută drumul către Dumnezeu, care caută drumul către Biserică, care doresc să participe la sfânta slujbă. Am văzut ce râvnă și trăire au. De exemplu, mulți mi-au mărturisit că vor să țină postul, deși ei nu au control asupra mâncării. Chiar o persoană mi-a spus: «Părinte, eu mănânc pâine cu zahăr și tot am să țin postul». Este ceva deosebit ceea ce se întâmplă cu ei și de aceea noi, preoții, trebuie să le oferim darul pentru care luptă neîntrerupt, prezența în fața lui Dumnezeu. Sunt persoane private de libertate care participă la slujbele religioase stând numai în genunchi. Căința lor este dusă către culmi înalte. Dorința lor de a se reîmpăca cu Dumnezeu, de a-și cere iertare față de Dumnezeu este mare. Trăirea lor este intensă și deosebită și lucrul acesta m-a întărit în slujirea mea. Dacă dorim să-i integrăm în societate, trebuie să aducem societatea la ei ca să-i cunoască, dar și invers, să le oferim imaginea societății în fiecare moment, ca nu cumva să se rupă de societate, chiar dacă direcția ei nu este înclinată către latura duhovnicească”, a subliniat pr. Cosmin Dinu.
În sprijinul misiunii părintelui Cosmin Dinu au venit și preoți din protoieriile Pitești și Mioveni, pentru a-i întări în credința ortodoxă, pentru a fi aproape de ei și de a conștientiza că oricât de păcătos ar fi omul și oricât de greu i-ar fi, dacă își va întoarce fața către Dumnezeu și se pocăiește, Dumnezeu îl primește, la fel cum Domnul Hristos a deschis Raiul cu un tâlhar și nu cu unul dintre noi, precum spunea pr. Alexandru Dumitrescu, parohul bisericii Găvana III Pitești. „Este prematur să vorbim acum despre rezultatele activităților noastre. Acum este mai dificil, fiindcă la fiecare Taină a Sfântului Maslu vedem fețe noi și astfel este vorba de câte o nouă muncă de semănare a cuvântului lui Dumnezeu în sufletul lor. Peste șase luni am putea să vedem cum oamenii L-au găsit pe Hristos și cum își vor schimba viața lor încă din acest spațiu. Dorința noastră este ca să schimbăm acești oameni nu numai pentru restul vieții lor, ci pentru veșnicie”, a explicat pr. Andrei Diaconescu, parohul Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mioveni.
Pe lângă participările la slujbele religioase, părintele capelan organizează pentru deținuți diferite activități interactive în cluburile secțiilor, îi învață cântările bisericești și le pune la dispoziție cărți morale și duhovnicești din biblioteca bisericii, „ca fiecare să ude sămânța pe care ne-am străduit să o sădim, iar cu timpul, să înflorească prin trăirea iubirii, către care necontenit ne îndrumă Biserica. De aceea, Valeriu Gafencu spunea: «Deși îmi e îngrădită libertatea fizică prin zidurile închisorii de legile omenești, în schimb, Dumnezeu mi-a dăruit libertatea sufletului prin trăirea iubirii»”, a mai arătat pr. capelan Cosmin Dinu.
Dacă acești oameni din penitenciare vor căuta pe Dumnezeu și se vor îndrepta în fața Lui, cu siguranță se vor îndrepta și în fața oamenilor. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 16 aprilie 2013, semnat de Ioan Bușagă.)
