Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat duminică la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Părintele Patriarh a subliniat că „iubirea milostivă a lui Dumnezeu este mai mare decât dreptatea Lui”.

Preafericirea Sa a explicat simbolistica Pildei întoarcerii fiului risipitor, evidențiind că „această pildă este o icoană a Tainei pocăinței, Tainei mărturisirii sau a împăcării omului cu Dumnezeu”.

„Pilda fiului risipitor arată esența iubirii dumnezeiești, esența iubirii părintești smerite și milostive pe care o descoperă Iisus Hristos, cunoscând pe Tatăl cel Ceresc, El fiind Fiul cel veșnic al Tatălui Ceresc, tocmai pentru a arăta lumii iubirea smerită și milostivă a Preasfintei Treimi”.

Evanghelia prezintă în pilda aceasta un tată care avea doi fii, cel mai mic dintre ei dorește să experimenteze libertate prin înstrăinarea de casa părintească și cere partea care i se cuvine din avere.

Tatăl oferă mezinului ce a cerut, iar prin aceasta „vedem că Dumnezeu respectă libertatea omului, nu îl ține forțat lângă Sine”.

Țara îndepărtată în care tânărul a cheltuit averea „este o formă de exprimare a libertății ca înstrăinare și depărtare a omului de Dumnezeu, de casa Tatălui. Țara îndepărtată este un ținut nedefinit, un ținut al așa-zisei libertăți în care omul se manifestă nu doar după cum gândește ci mai ales după cum simte”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

După risipirea averii, țara în care a petrecut tânărul a fost lovită de o foamete mare care l-a determinat să lucreze ca paznic al unei turme de porci, lucru înjositor în acea vreme.

Sărăcia în care trăia l-a determinat pe fiul risipitor să „își vină în sine. Cu alte cuvinte, viața păcătoasă l-a scos din fire, a cheltuit totul în mod irațional, doar pentru plăcerile legate de simțuri. Acum a ajuns la limita existenței sale”.

Începutul pocăinței

Foametea mare a provocat o schimbare a atitudinii sale ceea ce marchează începutul pocăinței. „Păcatul scoate pe om din firea binecuvântată de Dumnezeu, dar pocăința îl aduce la o gândire mai smerită și mai realistă”, a subliniat Patriarhul României.

„‹Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu!›, această ridicare nu este doar una de ordin fizic sau spațial, ci este ridicare dintr-o stare de păcătoșenie la o stare de îndreptare”.

Fiul a revenit la tatăl său care l-a primit cu brațele deschise fără să se gândească la faptul că i-a cheltuit averea în păcate.

„Dumnezeu cunoaște și gândurile și intențiile omului păcătos când acesta dorește să se întoarcă la Dumnezeu, să mărturisească păcatele și să ceară iertare”.

Tatăl și-a îmbrățișat fiul deoarece „i s-a făcut milă de el, văzând în ce stare se află fiul său care a plecat într-o țară îndepărtată, a cheltuit totul și a ajuns la limita existenței sale”.

„Iubirea milostivă este mai mare decât dreptate. După dreptate ar fi trebuit să îi ceară socoteală despre cum a cheltuit averea pe care i-a dat-o”.

Pentru a sărbători revenirea fiului, tatăl poruncește să i se dea acestuia haina cea dintâi, inel pe deget, încălțăminte iar pentru ospăț să fie tăiat vițelul cel îngrășat.

„Sfinții Părinți ai Bisericii au interpretat aceste gesturi ale tatălui, astfel: haina cea dintâi amintește de haina Botezului care, din păcate, se murdărește, se pătează, își pierde lumina și frumusețea, dar prin pocăință ea se reînnoiește”.

„Inelul înseamnă reînfierea acestui fiu înstrăinat și reintroducerea lui în iubirea neîntreruptă, nediminuată și statornică. Încălțămintea în picioare înseamnă ajutorul dat prin harul Duhului Sfânt de a lupta împotriva ispitelor care vin de la demoni și patimi, iar vițelul cel îngrășat este simbolul împărtășirii”.

„Iubirea milostivă a lui Dumnezeu este mai mare decât dreptatea Lui”.

„Fiul cel mare s-a supărat și a reproșat tatălui că îl primește cu atâta bucurie și veselie pe fiul său risipitor, petrecăreț și dezordonat”.

„După ce a primit pe fiul risipitor”, explică Preafericitul Părinte Patriarh, „Tatăl încearcă să îl îmblânzească pe acest fiu mai mare care era corect, ascultător, harnic, dar invidios”.

„Dumnezeu se bucură de orice suflet care poate fi recuperat, care poate fi ridicat din starea de păcătoșenie și poate fi îndreptat în modul său de a gândi și de a viețui care este înnoirea vieții prin taina pocăinței”, a concluzionat Părintele Patriarh Daniel.